Eugen Carpov (vicepremier pentru reintegrare): „Reintegrarea reprezintă un scop al Republicii Moldova, care nu mai rabdă amânare. Suntem optimiști că această problemă trebuie să fie soluționată. Trebuie să comunicăm cât mai mult între cele două maluri”.
Odată cu instalarea noului guvern la Chișinău, a fost numit și un nou vicepremier pentru reglementarea transnistreană. Este vorba despre diplomatul Eugen Carpov, fost ambasador al Republicii Moldova pe lângă instituțiile europene. Într-un interviu în exclusivitate pentru Europa Liberă, Valentina Ursu a discutat cu Eugen Carpov despre prioritățile mandatului său.
Eugen Carpov: „Reintegrarea reprezintă, de fapt, un scop al Republicii Moldova, care nu mai rabdă amânare. Și suntem optimiști că această problemă trebuie să fie soluționată. Se schimbă contextul, se schimbă realitățile, trăim într-o lume interconectată, trebuie să comunicăm cât mai mult între cele două maluri. Noi avem parteneri și prieteni și la Vest, și la Est.”
Europa Liberă: Care va fi vocea Chișinăului?
Eugen Carpov: „Vocea Chișinăului va fi în interesul cetățenilor de pe ambele maluri. Cu siguranță, Moldova își doreșzte bunăstare. Moldova dorește democrație. Moldova dorește integrare europeană. Sunt sigur și vă asigur, că cetățenii din Transnistria doresc aceleeași valori, aceleeași principii, aceleeași standarde. Deci, promovând standardele respective pe malul drept al Nistrului, cu siguranță ele vor fi valabile și pentru malul stâng. Noi vom încerca să construim poduri de interconexiune, bazate pe aceste valori, care sunt general umane, pe care nimeni nu poate să le conteste.”
Europa Liberă: În calitate de vicepremier, primul contact cu cine ați vrea să-l aveți? Ar putea fi acest contact cu Igor Smirnov?
Eugen Carpov: „Nu exclud, că voi avea contacte și cu reprezentanții administrației de la Tiraspol. O să stabilim în baza priorităților și a realităților, pe care o să ni le planificăm.”
Europa Liberă: Au trecut aproape cinci ani de când s-a blocat procesul de negocieri în formatul 5+2. Acum există șanse pentru deblocarea lui?
Eugen Carpov: „Cred că există, pentru că este o dorință nu doar a Chișinăului. Este o dorință de a relua acest proces de negocieri în formatul existent 5+2 și din partea majorității partenerilor. Prea mult timp a fost o lipsă de comunicare. Nu este bine nici pentru noi, nici pentru partenerii din stânga Nistrului, nici pentru țările din regiune, nici pentru partenrii noștri strategici tradiționali. Noi trebuie să revenim la dialog. Asta ar fi o temelie a acțiunilor, care urmează să le întreprindem. Dialogul trebuie să-l purtăm atât cu participanții din cadrul formatului 5+2, cât și cu alte organizații internaționale, implicate în acest proces.”
Europa Liberă: Dialogul moldo-rus se va concentra prioritar pe soluționarea conflictului transnistrean? Și cum? În ce formă?
Eugen Carpov: „Dialogul moldo-rus include și partea politică a relațiilor noastre. Dialogul moldo-rus include un bloc foarte puternic și important pentru țara noastră care ține de cooperarea economică. Dialogul moldo-rus include și aspecte sociale, culturale, istorice, dacă vreți, pe care trebuie să le avem în vedere și să le promovăm în continuare.”
Europa Liberă: Bine, dar rolul pe care poate să-l joace Moscova cum îl vedeți? Ce ar trebui să facă Kremlinul în situația dată?
Eugen Carpov: „Moscova are un rol important.”
Europa Liberă: Concret, care?
Eugen Carpov: „Deocamdată pot să spun asta, că are un rol foarte important. Noi va trebui să găsim acea cheie de compromis în relația cu Federația Rusă, care să ne permită să deschidem ușile pentru soluționarea conflictului. Dar vreau să menționez, că nu doar Federația Rusă este unicul actor care poate contribui la soluționarea conflictului. Vreau să spun că toți actorii din cadrul 5+2 au un rol foarte, foarte important.”
Europa Liberă: De ce Chișinăul pune miza și pe Statele Unite ale Americii când e vorba de soluționarea acestei probleme? Pentru că Washingtonul și Moscova ar fi două puteri, care pot influența procesul de negocieri? De ce?
Eugen Carpov: „În general, Statele Unite sunt un partener strategic pentru Republica Moldova. Statele Unite sunt un actor foarte important pe arena internațională. Statele Unite pot influența situația și din țara noastră prin servicii de mediere, de ajutor, pe care pot să-l acorde.”
Europa Liberă: Și miza Bruxelles-ului în soluționarea crizei transnistrene?
Eugen Carpov: „Bruxelles-ul își are rolul său aparte. În primul rând prin faptul că este o structură multilaterală, o organizație cu potențial atât politic, cât și economic și de altă natură foarte puternic. Doi: Bruxelles-ul înseamnă 27 de țări, care, fiecare în parte, poate să-și aducă o contribuție importantă. Deci, aici va trebui să ne concertăm relațiile împreună cu Ministerul de Externe, așa cum s-a făcut și anterior, pentru a avea un dialog cât mai larg cu toate statele membre ale Uniunii Europene și să putem beneficia din plin din experiența și expertiza acestei instituții internaționale importante.”
Europa Liberă: Pentru actuala guvernare dosarul transnistrean e un dosar greu? Dificil?
Eugen Carpov: „Este un dosar care necesită maximă atenție, este un dosar delicat, un dosar care necesită multă diplomație atât pe intern, cât și pe extern, și care necesită muncă. Muncă asiduă, pe care trebuie s-o depună actualul Guvern.”
Europa Liberă: opinia invitatului ediției de astăzi, vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov, într-un interviu realizat de Valentina Ursu.
Când provincia Kosovo și-a proclamat independența față de Serbia cu aproape trei ani în urmă, iar această independență a fost recunoscută de multe țări occidentale, s-a speculat că precedentul kosovar va fi invocat insistent de regiuni separatiste din fostul spațiu sovietic precum Transnistria.
Acest lucru nu s-a întâmplat, dar autoritățile transnistrene și-au ales astăzi ca posibil precedent o țară africană și Sudanul, unde are loc în cursul acestei săptămâni un referendum pentru separarea țării în două. Autoritățile de la Tiraspol cred că referendumul în sudul Sudanului sprijinit de comunitatea internațională în cadrul unui acord de pace în 2005 va avea succes și au adresat de pe acum o cerere Chișinăului să recunoască referendumul transnistrean din 2006 când majoritatea populației s-ar fi pronunțat pentru independența regiunii și apropierea de Rusia.
Referendumul din Sudan nu este decât un nou pretext pentru administrația transnistreană, care nu a ratat niciodată ocazii ce i-ar putea crea avantaje în negocieri, spune politologul din Tiraspol, Andrei Safonov. Totodată, el crede că pledoaria repetată a autorităților transnistrene pentru independență nu ar face decât să scoată în evidență caracterul iluzoriu al așa-numitelor succese, la care s-au referit recent anumiți actori implicați în negocieri, atunci când au făcut bilanțul anului 2010 privind procesul reglementării transnistrene.
Andrei Safonov: „Aș vrea să menționez și faptul că ambele părți, Chișinăul și Tiraspolul niciodată n-au declarat că renunță la pozițiile lor: transnistrenii și la independența totală, iar partea moldoveană și la reglementarea în baza statului unitar. Acestea sunt faptele: vechile concepții de reglementare nu s-au schimbat.
De aceea, cred că declarațiile privind realizarea anumitor progrese, a unor acțiuni pozitive etc. nu sunt decât amabilități de protocol. Chiar și ceea ce s-a declarat la nivelul unor ministere de externe sau organizații internaționale nu s-a concretizat, deocamdată, într-un plan de reglementare a relațiilor moldo-transnistrene.
Nu am văzut propuneri noi nici din partea, Ucrainei, nici din partea rușilor sau a europenilor. Iar Chișinăul și Tiraspolul continuă să se conducă, unii, de legea privind statutul Transnistriei din 2005, iar alții și de proiectul acordului de prietenie și cooperare între rmn și Republica Moldova. Desigur, cu asemenea abordări e dificil să vorbim despre un progres serios”.
Și analistul politic de la Chișinău Valeriu Vasilică, directorul agenției de știri Info-Prim Neo, crede că ar fi fost ciudat dacă administrația transnistreană n-ar folosi orice prilej pentru a justifica existența regiunii separatiste. El însă nu este de acord că anul trecut nu s-ar fi produs și schimbări pozitive în relațiile dintre cele două maluri ale Nistrului, grație accentului pe care actuala guvernare de la Chișinău, susținută de partenerii occidentali, îl pune pe măsurile de încredere.
Valeriu Vasilică: „Dacă de data asta Sudanul le-a oferit pretextul, l-au folosit și pe acesta. Dar toate trebuie privite în context. Dacă s-a schimbat ceva în procesul de negociere, în atmosfera generală a conflictului pe parcursul anului trecut, până la urmă cred că s-au schimbat niște lucruri care privesc cetățenii și asta este foarte important. Este puțin pentru a ne aștepta la o soluționare, dar este destul de important pentru că oamenii au început, de exemplu, să circule cu acest tren prin zona transnistreană, încolo, încoace, cei din Transnistria, cei de pe malul drept – s-a reînceput un proces de comunicare și pe el trebuie să mizăm, pe fenomene de felul acesta trebuie să mizăm și în continuare”.
Valeriu Vasilică crede că administrația de la Tiraspol își va păstra reticența față de Chișinău, indiferent de cine va fi la guvernare în Republica Moldova, și, inclusiv din acest motiv, sporirea încrederii între oamenii simpli este singura cale corectă, care, deși e de durată, ar putea produce în timp o schimbare globală și apropia soluția conflictului transnistrean.
Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulțumește pentru atenție și vă dorește toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.