Interviu cu Victor Chirilă: Moldova este în centrul atenției partenerilor europeni. Radio Europa Liberă. 05.10.2011.

115

Visul european al Republicii Moldova și între basme și performanțe, între declarații politice și progrese reale. Ce ascunde totuși retorica europeană ? O posibilitate reală de intrare în familia comunitară? Sau un orizont care se îndepărtează mereu?. Vom afla în următoarele minute punctul de vedere al directorului Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă.

Europa Liberă: Rezultatele Summit-ului Parteneriatului Estic care a avut loc la Varșovia în perioada 29-30 septembrie, au fost apreciate în mod diametral diferit. Ba că sunt usturător de dezamăgitoare, ba că ar trebui să ne facă mândri… Dvs., ca expert în politica externă și bucătăria instituțională și politică a UE în ce tabără de apreciere vă regăsiți?

Victor Chirilă: „Eu cred că rezultatele sunt bune pentru Republica Moldova. Rezultatele au fost previzibile pentru mine. Eu cred că și pentru marea majoritate a politicienilor realiști de la Chișinău au fost previzibile, inclusiv pentru cei care au sperat ca acest Summit va da Republicii Moldova o perspectivă mai clară de integrare europeană.

Trebuie să menționez că aceste așteptări erau mai degrabă formulate ca un mesaj pentru partenerii noștri externi, decât pentru cetățenii noștri din țară. De ce ca mesaj? Pentru că, într-adevăr, așa cum a menționat premierul polonez, dl Donald Tusk, și Ucraina și Moldova și Georgia au avut niște așteptări, așteptări că acest Summit va overi o perspectivă clară de integrare europeană în următorii ani pentru aceste state.

Acest mesaj a fost înțeles și auzit de către partenerii noștri europeni, dar situația politică, situația economică, situația financiară actuală în care se află Uniunea Europeană nu-i permite să ia niște decizii în acest sens, pentru că nu are consensul și este preocupată de probleme interne la ora actuală.”

Europa Liberă: Ce-a reușit în realitate Republica Moldova încât să merite laude?

Victor Chirilă: „Dacă analizăm rezultatele Summit-ului din perspectiva așteptărilor noastre și a intereselor noastre naționale, eu cred că Summitul a fost un succes pentru Moldova. A fost un succes al diplomației noastre, a fost un succes al premierului Vladimir Filat personal. De ce?

Pentru că Moldova s-a aflat în centrul atenției Parteneriatului Estic, s-a aflat în centrul atenției oficialilor europeni, fie că ei reprezentatu instituțiile europene, fie că reprezentau statele europene, dar Moldova a fost în centrul atenției și acest lucru este extrem de important în situația complicată în care se află acum Uniunea Europeană, atenția UE este orientată spre problemele interne, în primul rând; apoi statele mari europene sunt mai mult concentrate pe dimensiunea sudică, mă refer în special la Franța, mă refer la Italia, dar mă refer în acest context deloc ușor pentru Republica Moldova, guvernul, diplomația a reușit să menține țara pe agenda Uniunii, să mențină reflectoarele UE concentrate pe problemele noastre, pe interesele noastre și acest lucru este foarte important, mai ales dacă dorim să beneficiem în continuare de suportul Uniunii Europene, pentru reformele pe care le implementăm deloc ușor în țară.”

Europa Liberă: Ce capacități au fost cultivate la nivel regional pentru a face față priorităților pe care le presupune procesul de integrare europeană?

Victor Chirilă: „Vedeți, totuși am obținut câteva mesaje foarte clare de susținere din partea Uniunii Europene, de susținere politică, de susținere pentru integrarea economică a Republicii Moldova cu UE, de susținere pentru liberalizarea regimului de vize, așa cum au menționat și alți politicieni, această declarație a Parteneriatului Estic nu menționează perspectiva de lungă durată a implementării regimului de vize cu UE, este pentru prima oară, este o omisie deloc întâmplătoare, cred că și statele membre ale Uniunii înțeleg cât de important este acest subiect pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru apropierea de Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Cum vedeți schimbul de replici între și așa cum sunt ironizați deja Euro-scepticul Marian Lupu de euro-entuziastul Vlad Filat? Experții mai au șansa să se descurce dar consumatorul simplu de televiziune și presă ce să înțeleagă din afirmațiile total opuse ale celor două persoane care au cele mai importante funcții în stat?

Victor Chirilă: „Eu cred că și dl Filat și dl Lupu sunt niște politicieni care vor domina scena politică din Republica Moldova pentru mulți ani înainte. Ei sunt liderii clasei noastre politice și ar fi foarte bine ca dânșii să aibă un mesaj comun și față de cetățenii Republicii Moldova și în discursurile de consum extern.

Altfel vor apărea întrebări, neîncredere față de noi, în special din partea partenerilor noștri europeni și din păcate în ultimul timp se cam înmulțesc aceste disonanțe între principalii noștri lideri politici, fie că vorbim despre dosarul transnistrean, fie că vorbim despre dosarul european, unii interpretează acest lucru ca un fel de invidie, ca un fel de concurență, eu cred că concurența, invidia pe dosare de importanță națională este foarte riscantă pentru noi și acest lucru trebuie să fie evitată pe viitor.”

Europa Liberă: Chiar dacă lecțiile vor fi făcute impecabil și și nu chiar cazul R. Moldova și ce poate oferi la modul realist UE pentru R. Moldova în privința aspirațiilor ei europene?

Victor Chirilă: „Din punctul meu de vedere, perspectiva de integrare politică în Uniunea Europeană actualmente este una irealistă, este una fantezistă, având în vedere problemele cu care se confruntă Uniunea Europeană dar și faptul că Moldova însăși nu este pregătită pentru așa ceva, dar Parteneriatul Estic, viitorul Acord de Asociere pe care Republica Moldova îl negociază ne oferă niște oportunități, niște beneficii, niște obiective realiste.

Și în primul rând, mă refer la liberalizarea regimului de vize, care este importantă pentru cetățenii noștri, importantă pentru tânăra generație care vrea să călătorească în Uniunea Europeană, să studieze în UE, pentru cetățenii care doresc să se întâlnească mai des cu rudele, frații, surorile care muncesc în statele UE, important pentru oamenii de afaceri care doresc să stabilească niște legături de durată pline de încredere cu colegii din UE, și în al doilea rând este importantă această perspectivă de integrare economică, care va permite economiei Republicii Moldova să se integreze total în piața UE, să nu existe diferențe de legislație, de standarde.

Iar acest lucru înseamnă un mai mare acces al producătorilor noștri pe piața UE, fără de care economia țării noastre nu poate progresa, iar pe măsură ce vom avansa pe aceste dosare, cu siguranță și persectiva politică va veni de la sine, va fi obținută în mod gradual și oferirea unei perspective politice clare din partea Uniunii Europene nu va mai fi pusă la îndoială nici de țările mari ale lumii.”

Europa Liberă: Pe această notă de vis frumos, european, încheiem interviul. Dle Chirilă, vă mulțumim pentru amabilitatea de a fi alături de noi.