Interviu cu Iurie Leancă: Succesul reformelor este de o importanță vitală. Radio Europa Liberă. 06.11.2011.

113

Europa Liberă: Tot mai multe voci se fac auzite care spun că luna de miere între Uniunea Europeană și Republica Moldova s-a terminat. Domnule Leancă, aceasta ar însemna de a nu mai fi încrezători de ceea ce și-a propus Republica Moldova?

Iurie Leancă: ,,Dacă e să vorbim în termeni metaforici, orice relație de familie are mai multe faze. Prima perioadă de miere trece într-un concubinaj matur, bazat pe anumite interese reciproce și bazat pe interesul comun de a asigura un progres, de a asigura stabilitate în relații. Să nu uităm încă o dată 2009 septembrie, atunci când s-a schimbat guvernarea, relația cu Uniunea Europeană era suspendată. Deci, era firesc după ce s-a schimbat puterea au venit alți politicieni, cu alte demersuri, cu altă retorică, dar și cu altă deschidere și interes de a promova aceste reforme și de a ne face să arătăm mult mai mult a europeni, nu doar în virtutea istoriei și antropologiei, dar și în virtutea gândirii noastre și în virtutea unor acțiuni. Deci, bineînțeles că a fost această perioadă romantică.”

Europa Liberă: Bine, dar Bruxelles-ul a insistat foarte mult ca Moldova să promoveze reformele și aceste reforme să aibă și impact.

Iurie Leancă: ,,Valentina, în primul rând dintotdeauna am spus-o cu toți aici la Chișinău, cei din guvernare, că aceste reforme le promovăm în interesul cetățeanului din Republica Moldova și în restul Republicii Moldova ca atare. Doi: nimeni nu este mai interesat decât noi în promovarea și succesul acestor reforme. Trei: noi nu ascundem că există probleme, nu facem din asta un fel de politică a struțului. Am vorbit că există probleme în reforma justiției. Am vorbit că există probleme în reforma altor instituții de forță, că economia încă nu este demonopolizată și încă există tot felul de interese meschine și care ne creează probleme. Am vorbit că există probleme la nivel de instituții pentru a atrage investiții mai multe și a crea locuri de muncă. Deci, nu ascundem acest lucru, și din discuțiile mele cu Uniunea Europeană, în primul rând, partenerii noștri apreciază această înțelegere unde există probleme, și apreciază interesul nostru de a merge înainte. Astfel încât atunci când văd tot, unele voci, aici la Chișinău că îți asumă rolul de a vorbi în numele Uniunii Europene, în primul rând i-aș atenționa să nu facă acest lucru, pentru că Uniunea Europeană vorbește cu noi direct. Avem un dialog fără precedent. Cunoaștem exact ce spun partenerii noștri europeni. Știm atunci când sunt și ei, au anumite dezamăgiri, pe care le avem și noi. Discuțiile pe care le-am avut și zilele aceste cu funcționari sus-puși europenii arată că vorbim același limbaj, avem aceleași interese și ne mișcăm exact pe același traseu. Deci, și încă o dată, dacă există dezamăgiri în primul rând sunt aici la noi. Ne-am fi dorit, și acum dacă mă-ntrebați dacă mă gândeam acum doi ani dacă ne vom confunda cu atâtea probleme, am să vă spun foarte sincer, speram atunci că vom reuși mai repede să parcurgem această cale. Dar încă o dată, Uniunea Europeană consideră în continuare că Republica Moldova este unica șansă de succes în acest spațiu deocamdată. Din păcate, în virtutea evoluțiilor ș.a.m.d. din alte țări există în continuare marea deschidere și marele interes de a ne sprijini pe noi. Iată, de exemplu, am discutat despre reacția la strategia privind reforma justiției care a fost adoptată în primă lectură din Parlament, o reacție foarte pozitivă din partea partenerilor noștri. Iată că ei sunt gata să ne sprijine cu resurse financiare pentru a asigura o justiție echitabilă. Deci, cei care își asumă nu știu de ce rolul de a vorbi așa, puțin cam profetic, în numele Uniunii Europene aș vrea să fie ceva mai prudenți și să vorbească cu titlu personal și mai puțin în numele Comisiei Europene sau a Parlamentului European sau Uniunii Europene în ansamblu.”

Europa Liberă: Domnule Leancă, dar aceleași voci sugerează și o altă ipoteză: că Republica Moldova, fiind neputincioasă în a promova reformele, își schimbă orientarea de la Vest către Est.

Iurie Leancă: ,,Chiar este o premieră să aud astfel de voci. Ceea ce am spus acum doi ani, o spun astăzi, acum, o spun cu maximă responsabilitate, și cred că vorbesc în numele Guvernului – obiectivul nostru nu s-a schimbat, și nu se va schimba. Ne vom mișca și în continuare, dar poate cu mai multă dârzenie și cu mai multă intensitate pe calea europenizării și modernizării Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Atunci de ce ați semnat acest acord de liber schimb în cadrul CSI?

Iurie Leancă: ,,Dar nu știu de ce lumea, sau unii se arată surprinși. Aceste negocieri s-au purtat pe o perioadă destul de îndelungată. Înlocuiește doar un sistem existent, nu contravine nici angajamentelor actuale ale Republicii Moldova în raport cu Uniunea Europeană și nici angajamentelor pe care urmează să le luăm în urmarea negocierilor, și sper eu a finalizării nu într-o perspectivă îndelungată a zonei de liber-schimb cu Uniunea Europeană. În momentul când, iarăși acum ipotetic să vorbim, vom intra în uniunea vamală a Uniunea Europeană atunci, eventual, va trebui să revedem anumite angajamente. Dar astăzi nu există pe de o parte nici o contradicție. Doi: această zonă de liber schimb este absolut necesară pentru a putea să ne menținem pe piețele din Est, piețe extrem de importante pentru noi și pentru a putea să ne extindem această prezență acolo.”

Europa Liberă: Unii își pun întrebarea: care va fi costul pe care-l va plăti Republica Moldova din moment ce Moscova se arată atât de disponibilă să importe produsele din Republica Moldova, să cedeze la tarifele pentru importul de gaze naturale și multe, multe altele?

Iurie Leancă: Dincolo de relațiile din cadrul de ansamblu care există între noi și o altă țară, în acest caz e vorba de Federația Rusă, avem noi interese, au și ei interese. Interesul nostru, bineînțeles, este să, pe de o parte, să putem să exportăm pe o piață mare, în creștere, capacitatea de cumpărare, și pe de alta să cumpărăm produsele de acolo care sunt absolut necesare, cu un preț cât mai rezonabil, și astfel încât acest interes este unul bilateral, unul mutual, și este foarte important să găsim acest echilibru.”

Europa Liberă: Deci, politic Moldova nu trebuie să plătească nimic?

Iurie Leancă: ,,Politic este că avem o relație mai bună, una bazată pe mai multă deschidere, și una, care sper eu, să ne permită să diminuăm diferențele noastre în abordări și pe subiectele care mai sunt încă problematice în relațiile noastre.

Europa Liberă: Cum ar fi, de exemplu, Transnistria. De ce nu se arată Moscova atât de deschisă în soluționarea crizei transnistrene?

Iurie Leancă: Eu văd schimbări spre bine în atitudinea Moscovei. Chiar și faptul că la Moscova s-a luat decizia de a relua negocierile în formatul 5+2 arată această schimbare spre bine. Deci, Moscova, în primul rând, vede că există parteneri aici serioși și responsabili la Chișinău. Iar argumentele aduse de noi sunt pe potrivă de a elimina anumite îndoieli, dar este un proces, o cale pe care urmează s-o parcurgem. Și sunt moderat optimist că vom reuși să avansăm.”

Europa Liberă: Subiectul ăsta va figura și pe agenda întrevederii pe care o veți avea la Chișinău cu omologul Dumneavoastră rus, domnul Lavrov, care este așteptat în a doua decadă a lunii noiembrie. Să ne referim strict la criza transnistreană, ce pot face acum demnitarii de la Moscova?

Iurie Leancă: ,,În primul rând avem acest format. M-am întâlnit cu mediatorii din acest proces care se numește 3+2, adică fără Chișinău și fără transnistreni, dar este un instrument foarte eficient care permite partenerilor și mediatorilor în ansamblu să elaboreze poziții comune. Acest lucru este doar benefic pentru Republica Moldova. Nu uitați că în ultimele luni am avut o comunicare foarte eficientă cu toți mediatorii luați aparte, și cu ucrainenii, și cu rușii, și cu americanii, dar și cu Uniunea Europeană, astfel încât o astfel de abordare în cadrul doar a mediatorilor este foarte benefică. Dar vizita la care v-ați referit, vizita ministrului Lavrov este foarte importantă. Fiindcă ne va permite să trecem în revistă tot ansamblul și relațiile moldo-ruse sunt bogate ca substanță, ca subiecte care există pe agendă. Cred că va fi o vizită foarte importantă. Bineînțeles că vom discuta și problematica transnistreană. Bineînțeles că ne vom referi și la prezența a ceea ce a mai rămas din fosta armata a 14-a, prezența căreia nu are nici un sens pe teritoriul Republicii Moldova. Dar vizita se va derula și în contextul celor 10 ani din momentul în care a fost semnat tratatul de bază, un tratat bun, în care s-au stabilit anumite principii, inclusiv de altfel, pe subiectul combaterii separatismului – un fenomen extrem de periculos care periclitează în ansamblu, nu doar situația din Republica Moldova, dar și e capabil să strieze elemente de destabilizare și în altă parte a lumii. Deci, acest principiu de conjugare a eforturilor în combaterea acestui fenomen este reflectat plenar în acest tratat. Deci, încă o dată, vizita ministrului vine să marcheze într-un fel această aniversare și să discutăm, bineînțeles, despre perspective.”

Europa Liberă: Cum s-ar explica faptul că exact atunci când Chișinăul a început, a încercat să pună miză pe Igor Smirnov, Moscova se întoarce la 180 de grade și spune că nu se mai bucură Smirnov de sprijinul Kremlinului?

Iurie Leancă: Valentina, nu cred că ați formulat foarte corect întrebarea. Chișinăul nu a pus miză pe Smirnov, Chișinăul a pus miză pe necesitatea angajării administrației de la Tiraspol a comunității de oameni de afaceri, a oamenilor simpli, a societății încă foarte fragile prin ONG-urile care există acolo, astfel încât să putem aborda probleme mici, dar care creează tot felul de nervozități și piedici în circulația oamenilor, mărfurilor ș.a.m.d. Dar care vor permite totodată să ne axăm și pe problema-cheie, care este statutul regiunii în cadrul republicii suverane și integre Republica Moldova. Deci, astfel încât Igor Smirnov fiind astăzi lider al auto-proclamatei republici este cel cu care trebuie să discutăm. Nu avem aici de ales.”