Interviu cu Dmitrii Danilov: Cine merită să conducă Transnistria? Radio Europa Liberă. 12.12.2011.

153

L-am întrebat pe dl Danilov ce ar putea să se schimbe în relația dintre Moscova și Tiraspol, după alegerile prezidențiale din nerecunoscuta republică transnistreană?

Dmitri Danilov: Dacă ne întrebăm cine elaborează și promovează politica Rusiei, în acest sens cred că nu va exista nici o schimbare principială. Ce se va schimba? Există niște tendințe obiective legate de schimbările apărute în mod obiectiv în politica rusă din ultimii ani ai președinției lui Medvedev. O parte din aceste schimbări obiective, ce se referă la Transnistria în mod concret, cred că se rezumă la un lucru foarte simplu. Rusia dorește, într-un mod foarte firesc de altfel, să-și păstreze puternica sa influență asupra situației. Dar în același timp, această influență nu trebuie să rezide în presiuni politice și nu trebuie să fie una excesiv de personificată. Problema e în ce direcție dorește Rusia să-și orienteze această influență? În acest sens, au loc anumite schimbări. Eu cred că Rusia și-ar dori să privească problema transnistreană dintr-o nouă perspectivă. Rusia este interesată acum destul de mult de căutarea unor soluții și acest lucru se observă. Un exemplu sunt negocierile în formatul 5+2 care nu ar fi fost reluate dacă Rusia, la nivelul cel mai înalt, nu ar fi avut o poziție activă. Și n-a contat că președinția OSCE o deține Lituania, n-au contat relațiile dintre Rusia și Lituania și faptul că sunt alegeri în Transnistria, ș.a.m.d. Acest lucru arată că Rusia devine un jucător serios, interesat de găsirea unor noi căi de soluționare a problemei transnistrene, chiar dacă acestea vor fi de durată. În acest sens, probabil că există forțe și figuri politice în Transnistria care nu se înscriu în această nouă viziune a politicii externe a Federației Ruse.”

Europa Liberă: Unii analiști politici, îndeosebi la Chișinău, spun că declarațiile tăioase ale Kremlinului la adresa lui Smirnov, care au răsunat în campania electorală, nu ar fi decât „un spectacol” pentru partenerii occidentali ai Rusiei. Așa să fie?

Dmitri Danilov: „De fapt, nu putem să excludem nimic atunci când e vorba de tehnologii și jocuri electorale. Pe de altă parte, eu nu cred că acum se aplică asemenea scheme. Pentru că altfel era suficient ca Moscova să-și fi anunțat candidatura preferată la funcția de președinte și nu trebuia să dezlănțuie un adevărat război împotriva lui Smirnov. Ar fi fost de prisos așa ceva. Prin urmare, Kremlinul încearcă să demonstreze la modul foarte serios, cu riscul unor pierderi foarte mari pentru imaginea sa, inclusiv în Transnistria, că nu vede posibilitatea unei evoluții pozitive a situației, dacă Smirnov va rămâne președinte. Totodată, dacă Smirnov va fi ales președinte, ceea ce este foarte probabil ținând cont de lipsa unei alternative reale pentru alegătorul transnistrean, ce se va întâmpla în acest caz? Cred că ar fi fost un lucru destul de pozitiv, pentru că următoarea întrebare pe care mi-ați fi pus-o era: cum de a putut Rusia într-un mod atât de reușit să scape de Smirnov și s-aducă la putere e candidatul său? Așa că, în cazul dat, imaginea Moscovei ar fi fost alta, că a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a schimba lucrurile, dar… nu a reușit. Totuși, în acest caz, Kremlinul va avea de rezolvat o problemă mult mai serioasă decât una de PR: ce să faci cu un președinte vechi, într-o situație nouă când Rusia are noi interese? Inevitabil, vor apărea noi probleme între Moscova și Tiraspol. Moscova va trebui să se gândească prin ce mijloace să-și realizeze politica sa în Transnistria și în soluționarea conflictului. Nu cred că Smirnov are posibilități să joace pe cont propriu. Însă, dacă tensiunile vor continua, din perspectiva tehnologiilor electorale, există bunăoară varianta succesorului, aplicată cu succes în Rusia, când Vladimir Putin l-a înlocuit pe Boris Elțin. Cred că și Smirnov înțelege acest lucru. Nu cred că se va ajunge la măsuri radicale, deși există toate semnele cât de departe ar putea să meargă Moscova, dacă este nevoie. Totodată, Rusia înțelege că are posibilități limitate de influență asupra lui Smirnov, dacă situația amenință cu pierderi mari, inclusiv pentru societatea transnistreană.”

Europa Liberă: Ați pomenit de negocierile oficiale în formatul 5+2 care au fost reluate după aproape șase ani. Ce s-a schimbat? Au apărut premise reale pentru un progres în soluționarea conflictului transnistrean?

Dmitri Danilov: Rusia este în mod obiectiv din cei mai interesați actori pentru găsirea unor soluții, pentru că incertitudinea politică lovește în interesele politice și economice ale Rusiei, dar și ale Moldovei și ale Transnistriei. Se creează o situație paradoxală în care statu-quo-ul nu convine nimănui într-o perspectivă de durată, dar pe termen scurt rămâne singura variantă posibilă. Însă continuarea negocierilor este posibilă și acest lucru s-a lăsat a se înțelege foarte clar că nu este vorba despre presiuni din partea partenerilor externi, ci de faptul că actorii externi sunt dispuși să-și intensifice rolul de sponsori ai procesului politic în dialogul direct dintre Moldova și Transnistria. Acesta este sensul. Și Moscova și europenii spun același lucru: dacă vorbiți la modul serios de reglementare și dialog politic, atunci nu trebuie să așteptați ca Uniunea Europeană și Moscova să rezolve această problemă în locul vostru. Noi putem să contribuim. Acesta e contextul care s-a schimbat, pentru că înainte era cu totul altfel. Înainte, spre exemplu, Uniunea Europeană ceruse statutul de observator la negocieri, imediat după semnarea foii de parcurs între Moscova și Bruxelles. Moscova a fost împotrivă. Este o cu totul altă situație. De aceea, există speranță.”

Europa Liberă: opinia invitatului ediției de astăzi, expertul în probleme de securitate europeană Dmitri Danilov de la Institutul Europei al academiei ruse de științe. Politologul moscovit s-a aflat la Chișinău la invitația Asociației pentru Politică Externă, în cadrul unui proiect de dezvoltare a unor relații viabile și predictibile cu Federația Rusă, proiect finanțat de Fundația Black Sea Trust pentru Cooperare Regională.