Liderii politici de la Chișinău despre schimbarea de putere la Tiraspol. Radio Europa Liberă. 24.01.2012.

100

Așadar, cu o zi înainte de încheierea anului ce a trecut, la Tiraspol a fost investit în funcție un nou lider al regiunii transnistrene. Evgheni Șevciuk a preluat puterea de la Igor Smirnov cel care a condus Transnistria timp de două decenii. La ceremonia oficială de la Teatrul din Tiraspol, Igor Smirnov a spus că este moment istoric și l-a îndemnat pe Evgheni Șevciuk „să păstreze și să întărească” ceea ce el a numit drept unitatea statală și suveranitatea regiunii transnistrene.

În discursul său inaugural, Șevciuk a vorbit între altele despre nevoia stopării declinului economic și asigurării unei vieți decente pentru locuitorii regiunii, despre nevoia restabilirii respectului față de lege și a extinderii libertăților individuale, inclusiv cea antreprenorială și libertatea cuvântului, care, a spus Șevciuk, vor fi scoase de sub influența politică. Printre prioritățile externe ale Transnistriei, el a menționat „obținerea recunoașterii internaționale și un nivel calitativ mai înalt de colaborare cu partenerii din Federația Rusă”, precum și „relații deschise, reciproc avantajoase și de bună vecinătate cu Ucraina și Moldova”. „Contăm pe înțelegerea partenerilor noștri că Transnistria numai prin dezvoltare va aduce stabilitate vecinilor și regiunii în general. În acest sens, – a continuat Șevciuk, – suntem gata să acționăm în mod deschis și onest, deschizând noi posibilități pentru cetățeni și întreprinderi. Noi tindem să deschidem posibilitățile secolului 21 în primul rând pentru oameni, pentru că ei sunt cei care contează”, a declarat noul lider al administrației transnistrene.

De altfel, potrivit agenției Novîi Region, cu ocazia victoriei în alegeri, Evgheni Șevciuk a primit felicitări din partea ministrului de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov. În mesaj se spune că Evgheni Șevciuk „se poate baza în continuare pe sprijinul prietenesc al Rusiei în rezolvarea problemelor dificile ale regiunii” și că, citez din nou, „Federația Rusă pledează consecvent pentru reglementarea crizei prelungite de pe malurile Nistrului prin metode politice, în baza respectului față de principiile dreptului internațional și ținând cont de realitățile geopolitice existente”, citat închis. Evgheni Șevciuk a primit mesaje de felicitare și din partea Patriarhului Rusiei Kiril, a secretarului Consiliului de Securitate al Federației Ruse Nicolai Patrușev, și din partea președintelui interimar al regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud, Vadim Brovțev.

Imediat după inaugurare, Evgheni Șevciuk, a semnat și primele dispoziții. El i-a demis pe toți conducătorii vechii administrații, dar a făcut și primele numiri. Bunăoară, noul negociator al Tiraspolului pentru reglementarea transnistreană și relații externe a devenit Nina Ștanski. Totodată, Evgheni Șeviuk a dispus simplificarea regimului de trecere a locuitorilor din stânga Nistrului în Moldova propriu-zisă, dar și a mașinilor înmatriculate în Transnistria, spunând că așteaptă măsuri similare și din partea Chișinăului.

Europa Liberă a încercat să afle ce cred reprezentanții puterii de la Chișinău despre schimbările de la Tiraspol? Să ascultăm mai întâi opinia vicepremierului pentru reintegrare Eugen Carpov, cu care a stat de vorbă colega mea Valentina Ursu:

Eugen Carpov: ,,În primul rând s-a terminat perioada lui Igor Smirnov, care a fost în această calitate de lider a unei regiuni nerecunoscute timp de 20 de ani. Acum vedem niște fenomene care sper să aibă un caracter ireversibil, chiar dacă Republica Moldova nu recunoaște procesul electoral, nu recunoaște rezultatele, nu recunoaște candidații care sunt acolo. Dar oricum votul respectiv al populației din regiune trebuie să ne atragă atenția. Este pentru prima dată când au existat mai mulți candidați. Este pentru prima dată când au existat mai multe runde și două. Este pentru prima dată când în prima rundă aceste voturi mai mult sau mai puțin proporțional s-au împărțit între principalii candidați. Deci, este un început de pluralism, s-a terminat cu mentalitatea influențată sută la sută de ideologie, dogme, presiuni psihologice asupra populației. Pentru mine este un semn bun. Populația începe să gândească diferit. Locuitorii de acolo, prin votul pe care l-au depus au demonstrat un protest împotriva celor 20 de ani de regim autoritar, care a existat în această regiune, regim nerecunoscut. Este evident că și populația din stânga Nistrului înțelege tot mai mult că e nevoie de democrație, e nevoie de libertate, e nevoie de respectarea unor standarde, de care trebuie să beneficieze populația. Analizăm și urmărim procesele de acolo pentru că sunt foarte importante. În primul rând pentru negocierile în vederea reglementării conflictului transnistrean.”

Europa Liberă: Chiar și dacă Evgheni Șevciuk a lăsat să se înțeleagă că va continua să pledeze pentru recunoașterea independenței Transnistriei, totuși sunt voci care acreditează ideea că el ar fi mai pro-Republica Moldova, mai pro-occidental. Aceasta ar putea să schimbe situația? În comparație cu Igor Smirnov, care, se cunoaște foarte bine, că era loial Kremlinului, asculta de ceea ce i se spunea de la Moscova?

Eugen Carpov: ,,Eu nu aș folosi noțiuni precum că un candidat sau altul ar fi pro-moldovean sau pro-european, astfel riscăm să cădem în plasa, pe care a întins-o pretinsul ministrul securității din regiune Antiufeev. Eu aș spune că domnul Șevciuk reprezintă o altă generație de politician pentru regiunea pe care o reprezintă și sper foarte mult ca faptul că este mult mai tânăr, este cu o educație pe care a primit-o nu doar la Tiraspol, să joace un rol important în negocierile și dialogul pe care urmează să-l construim.”

Europa Liberă: Evgheni Șevciuk declara că Transnistria va continua să coopereze cu Federația Rusă și menținerea relațiilor de bună vecinătate cu Republica Moldova și cu Ucraina. Cum ați comenta această declarație?

Eugen Carpov: ,,Și această declarație încă mai face parte din campania electorală. Dar imediat ce vom ajunge la masa de negocieri va trebui să preluăm o tonalitate constructivă în discuțiile noastre, să vedem care sunt problemele reale cu care ne confruntăm, care sunt obstacolele pentru cetățenii de pe ambele maluri. Eu de exemplu am remarcat o altă declarație a domnului Șevciuk , care a spus că trebuie să lucrăm ca să excludem cât mai multe obstacole din libera circulație a cetățenilor. Pe mine mă bucură acest lucru, pentru că ultimele acțiuni ale regimului Smirnov au fost de a monta noi puncte de control în localitatea Pohrebea și pe digul de la Hidrocentrala Dubăsari. A propos, care până în ultimul moment așa și nu au fost lichidate din motivul nedorinței administrației așa-zisei de la Tiraspol, smirnoviste de atunci, de a discuta acest subiect. Și ședința extraordinară a Comisiei unificate de control așa și nu s-a finalizat. Sper că declarațiile respective ale domnului Șevciuk sunt unele promițătoare, pentru că se referă exact la problematica întăririi încrederii între populația de pe cele două maluri.”

Europa Liberă: Probabil circulația trenurilor și eliminarea impedimentelor ce țin de comunicații și acestea ar fi problemele prioritare, care să-și găsească soluții cât mai curând posibil acum.

Eugen Carpov: ,,Și avem tot suportul partenerilor noștri internaționali, dacă ne referim la reluarea circulației trenurilor deplină și a convorbirilor telefonice.”

Europa Liberă: Domnule Carpov, dar credeți că se va schimba și calitatea relațiilor dintre Moscova și Tiraspol?

Eugen Carpov: ,,Moscova are o calitate foarte importantă în procesul de reglementare, una de mediator, participant activ în acest proces. Federația Rusă este probabil unul dintre cei mai buni experți referitor la fenomenele care au loc în regiunea transnistreană. Din punctul acesta de vedere, un aport constructiv din partea Federației Ruse va juca un rol foarte și foarte important pentru ca aceste discuții și negocieri pe care le purtăm în formatul 5+2 să treacă de la lucruri generale, de la aspecte tehnice la unele de conținut. Ca începând cu ședința următoare în formatul oficial 5+2 să avem un dialog deja pe conținut, care ar ține de statutul regiunii transnistrene ca parte componentă a Republicii Moldova. Un statut ar transfera această regiune din umbră, din ilegalitate într-o legalitate. Într-o zonă constituțională, cu un regim constituțional recunoscut. Și doar atunci regiunea respectivă, locuitorii ei, companiile economice, agenții economici din această regiune vor putea beneficia din plin de toate avantajele pe care le oferă un asemenea statut, de regiune recunoscută în cadrul unui stat.”

Europa Liberă: Dar credeți sincer că poate fi democratizată regiunea transnistreană?

Eugen Carpov: ,,Cred sincer că poate fi democratizată. Oamenii de acolo sunt suficient de pregătiți și asta ne-o arată chiar ultimul așa-numit scrutin, că deja clișeele din mintea lor sunt parte a trecutului. E o deschidere, este o capacitate mai mare de absorbție a informației de ce se întâmplă în jur.”

Europa Liberă: Ce contează cel mai mult?

Eugen Carpov: ,,Contează foarte mult dorința de a găsi un compromis, contează foarte mult și voința pe care trebuie s-o manifeste, contează și flexibilitatea, pentru că dacă suntem la o masă de negocieri și vorbim numai despre o independență, pe care nimeni în lumea asta nu a confirmat-o niciodată, atunci vom fi blocați încă pe o perioadă îndelungată. Noi trebuie să fim deschiși, atât la Chișinău, cât și la Tiraspol pentru compromisuri rezonabile.”

Europa Liberă: Îl felicitați pe Șevciuk că a câștigat?

Eugen Carpov: ,,Eu vreau să ne felicităm noi toți pe cei care suntem din stânga Nistrului și să sperăm că evoluția este una pozitivă.”

Europa Liberă: vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov. Valentina Ursu l-a întrebat și pe primul ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, dacă încrederea între cele două maluri ale Nistrului se va putea consolida odată cu venirea lui Evgheni Șevciuk în fruntea administrației de la Tiraspol? Primul ministru Vlad Filat:

Vlad Filat: „Eu cred că da și mai mult decît atît cred că e necesar. Până la urmă, noi trebuie să pornim în a crea condiții adecvate pentru oamenii care locuiesc pe partea stîngă a Nistrului sau partea dreaptă în probleme ce vizează circulația liberă, probleme ce țin de comunicare, etc. Aceste bariere care au fost, ele sunt nu doar rudimentare ele sunt înjositoare, toate aceste bariere urmează a fi scoase din calea oamenilor. Restul o să vedeți că va reprezenta consecință, mă refer la reglementare.

Situația este una foarte clară pentru cei care au cît de cît rațiune. Regiunea transnistreană nu are cum să se dezvolte, nu are cum să ofere locuitorilor din această regiune ceea ce trebuie să-i fie oferit unui cetățean al unui stat, de aceea trebuie să negociem, să discutăm, să venim cu o formulă în urma căreia să reintegrăm țara și ca oamenii să se simtă liberi în propria lor țară.”

Europa Liberă: Evghenii Șevciuk a declarat că prima vizită o va întreprinde la Moscova. Aceasta va însemna că, totuși, Moscova va continua să influențeze regimul de acolo sau va fi altă atitudine?

Vlad Filat: „Urmează să vedem. Pentru mine nu este stranie această decizie, Moscova are influență în regiune.”

Europa Liberă: Poate ar fi fost mai bine dacă venea la Chișinău?

Vlad Filat: „Asta nu ar fi însemnat o vizită în afară, ar fi venit în interiorul țării. Trebuie să recunoaștem că dependența economiei regiunii este una totală față de Federația Rusă, este vorba și de livrarea gazelor naturale, este vorba și de întreprinderile care au capital rusesc, de acele subvenții care vin din partea Federației Ruse, eu nu văd nimic straniu în acest lucru.

Urmează să fie aceste clarificări făcute, dar sper că în viitorul cel mai apropiat noi vom reuși să avem discuțiile necesare pentru ca dialogul privind reglementarea conflictului transnistrean să capete mai mult sens și asă aibă viteza necesară.”

Europa Liberă: Dar admiteți că în timpul cel mai apropiat toată asistența oferită de către Federația Rusă Tiraspolului să vină prin guvernul de la Chișinău?

Vlad Filat: „În mod normal, asistența se oferă statului, ulterior statul ia decizia în ce direcții și prioritățile în care să investească aceste ajutor. Așa ar fi fost corect, ca acest ajutor și, în general, relațiile să fi fost cu Chișinăul, dar aici sunt foarte multe lucruri pe care putem să le discutăm, pentru mine este important ca dialogul să fie unul permanent și să aibă un obiectiv. Pentru noi obiectivul este foarte clar: reintegrarea țării. Urmează să oferim stabilitate în regiune și exemplu, dacă doriți, de reglementare pașnică și durabilă a unui conflict care deja poate fi numit înghețat.”

Europa Liberă: primul ministrul al Republicii Moldova, Vlad Filat.