Europa Liberă: La Chișinău continuă să fie întoarsă pe toate părțile recenta numire a lui Dmitri Rogozin în funcția de emisar al Kremlinului pentru conflictul transnistrean. Ce trebuie să așteptăm de la Rogozin, a fost și întrebarea adresată de Valentina Ursu lui Nicu Popescu, expertul Consiliului European pentru Relații Externe de la Londra.
Nicu Popescu: „Fără doar și poate această numire denotă un interes crescând al Federației Ruse în R. Moldova, însă rămâne să vedem deocamdată dacă acest interes este mai degrabă ofensiv sau defensiv. Și atunci când mă refer la un interes ofensiv, întrebarea este dacă proiectul și intenția lui Rogozin constă într-o aliniere și mai mare a Transnistriei la Federația Rusă, inclusiv prin măsuri ca introducerea rublei rusești în regiune, eventual readucerea pe masa de negocieri a unei versiuni revăzute a Memorandumului Kozak.
Sau mai degrabă Rusia încearcă să compenseze slăbiciunea sa structurală în mai multe zone ale spațiului post-sovietic, inclusiv în cazul R. Moldova prin activizarea diplomației sale și o astfel de declanșare a „tunurilor grele” din diplomația și politica rusească de fapt încearcă să compenseze o slăbiciune structurală a Rusiei în Republica Moldova. Inclusiv din frica că alegerea președintelui în R. Moldova ar putea servi la intensificarea dialogului dintre Moldova și Uniunea Europeană. Și care ar rezulta inclusiv din surmontarea dificultăților interne și concentrarea și mai mare pe agenda europeană.”
Europa Liberă: Totuși am avut voci ale unor analiști, care au declarat că domnul Rogozin ar semnaliza faptul că cei de la Moscova, demnitarii ruși sunt hotărâți să blocheze reglementarea conflictului transnistrean. Ar fi suficiente motive să se creadă acest lucru?
Nicu Popescu: „Chiar și până la numirea lui Rogozin și în pofida alegerii lui Evgheni Șevciuk la președinția regiunii transnistrene nu cred că optimismul exagerat față de reglementarea transnistreană avea careva explicații serioase. Or, și până la venirea lui Rogozin evident că exista o eventuală deschidere în relațiile cu Tiraspolul, dar eu personal nu m-aș fi așteptat la careva progrese vizibile în următorii ani, cu excepția îmbunătățirii interacționării dintre Chișinău și Tiraspol pe anumite dosare relativ minore.
Evident numirea lui Rogozin complică și mai mult contextul transnistrean. Chiar și titlul acestuia, nu este reprezentantul Rusiei pentru reglementarea transnistreană, ci pur și simplu reprezentantul Rusiei pentru Transnistria. Deci, în acest nici măcar titlul său formal nu presupune faptul că mandatul lui primar este soluționarea conflictului și în acest sens cred că e evident situația este complicată.
Și până la urmă ceea ce ar trebui să îngrijoreze și Moldova și Uniunea Europeană nu este atât persoana lui Rogozin, care este doar un simptom al tendințelor ceva mai mari care se întâmplă la Moscova și care evident se vor manifesta în noul termen prezidențial al lui Putin, care cred că nu va fi caracterizat de careva dorințe de identificare a cooperării cu Vestul, mai degrabă va fi caracterizat de o revenire a neîncrederii dintre relațiile Rusiei cu Occidentul, mai mare decât era în timpul președinției lui Medvedev.”
Europa Liberă: Ceva mai devreme ați spus că prin domnul Rogozin Moscova ar putea să readucă Memorandumul Kozak în discuție. Bănuiesc că în cadrul formatului 5+2. Credeți că prin numirea dânsului Moscova va cere un preț inacceptabil pentru Moldova sau pentru Occident?
Nicu Popescu: „Rusia în fond în ultimii douăzeci și ceva de ani a cerut un preț inacceptabil de la R. Moldova pentru reglementarea transnistreană. Și știm cu toții bine că acest preț includea și prezența militară rusă, și mai multe concesii economice din partea Republicii Moldova. Deci, în acest sens Rogozin nu aduce careva elemente noi la masa de negocieri, ci el mai degrabă va aduce un stil diplomatic mai agresiv, mai public, mai vizibil. Însă Rogozin, în esență, nu schimbă substanța, ci stilul negocierilor și diplomației care are loc în jurul reglementării transnistrene. Acest stil foarte public și agresiv al lui Dmitri Rogozin, în realitate pe alte dosare, deseori a adus deservicii Federației Ruse, inclusiv pe timpul mandatului lui Dmitri Rogozin ca ambasador la NATO în Bruxelles.
Deci, în sensul acest nu trebuie să confundăm eficacitatea și aciditatea limbajului lui Rogozin cu eficacitatea diplomației rusești. Or, acestea se bat cap în cap uneori. Și chiar dacă ne uităm la experiența diplomatică anterioară a lui Rogozin, două lecții ar fi valabile pentru Republica Moldova. Prima ține de modul cum Dmitri Rogozin a negociat problema circulației cetățenilor ruși în Kaliningrad în perioada 2002-2003, când Rusia încerca să obțină de la Uniunea Europeană dreptul cetățenilor ruși de a merge în Kaliningrad, via Lituania, fără necesitatea de a obține vize sau fără ca Lituania să poată controla tranzitul cetățenilor ruși dintr-o parte a Federației Ruse în alta.
Și știm atunci că datorită poziției unificate a Uniunii Europene, inclusiv a Lituaniei, care nu era pe atunci țară membră, Rusiei i s-a impus niște măsuri, care satisfăceau Lituania și ofereau Lituaniei dreptul deplin de a monitoriza circuitul și tranzitul cetățenilor ruși pe teritoriul său prin niște documente, care se numeau documente de tranzit facilitat, dar în realitate nu se deosebeau foarte mult de vize. Și în acest sens chiar dacă Dmitri Rogozin și atunci a creat foarte multă zarvă în jurul acelor negocieri, Uniunea Europeană și Lituania, prin diplomație clamă, sistematică și unită și-au atins obiectivele în acele negocieri.
Și cred că al doilea element pe care trebuie să-l observăm din biografia lui Rogozin ține și de prezența acestuia la NATO. Este clar că în ianuarie 2008 Rogozin a fost numit ambasador la NATO și pe atunci acest lucru era perceput ca o acțiune oarecum agresivă, sau oarecum batjocoritoare din partea Rusiei față de NATO.
Însă am văzut că atunci când președintele Medvedev și președintele Obama au decis să se angajeze în resetarea relațiilor ruso-americane, Rogozin de fapt a fost unul dintre persoanele cheie în normalizarea relațiilor dintre Rusia și NATO, și Statele Unite și NATO prin faptul că era pe linie de front în acea apropiere dintre Rusia și NATO. Și în acest sens, în pofida personalității lui Rogozin, acela evident până la urmă a ajuns să îndeplinească și să implementeze mandatul care i s-a oferit de la Moscova și acel mandat presupunea apropierea și normalizarea relațiilor cu NATO. Deci, în acest sens trebuie să facem abstracție de persoana lui Dmitri Rogozin, pe de o parte, și impulsul politic și doleanțele politice ale Kremlinului, pe care Rogozin până la urmă va trebui să le implementeze, că se află la Bruxelles sau în alte capitale.”
Europa Liberă: Credeți că Moscova ar putea acum să insiste pe extinderea principiului egalității părților? Mă refer la Chișinău și Tiraspol.
Nicu Popescu: „Evident că Moscova va insista și insistă, însă până la urmă acceptarea sau neacceptarea acestui principiu ține de voința politică a Chișinăului și evident că diplomația și interacțiunea cu Rogozin va fi mult mai dificilă decât cu reprezentanții anteriori ai Rusiei în relațiile cu Republica Moldova.
Însă până la urmă, ca și în orice perioadă de turbulență, o voință clară din partea Republicii Moldova, coerentă în poziția sa atât față de reglementarea transnistreană, cât și față de Rusia și mai ales coordonarea foarte apropiată cu Uniunea Europeană, va permite Moldovei să reziste și acestor presiuni.
Nu este pentru prima dată când Rusia încearcă să-și activizeze poziția în regiune, nu este probabil nici ultima dată. Evident că Republica Moldova va trece printr-o perioadă diplomatică ceva mai instabilă și complicată, dar până la urmă apropierea de Uniunea Europeană îi oferă Republicii Moldova și resursele necesare de autonomie și de rezistență față de Rusia privind reglementarea transnistreană, cât și în relațiile bilaterale cu Moscova.”
Europa Liberă: La următoarele negocieri în formatul 5+2 la ce să se aștepte opinia publică?
Nicu Popescu: „Este greu să spunem, dar cu siguranță că n-aș aștepta careva progrese revoluționare în viitorul apropiat. Nu doar la următoarea rundă de negocieri, ci pe termen mediu, însă acest lucru nu înseamnă că anumite progrese pe domenii tehnice și foarte concrete, inclusiv cum s-a demonstrat pe dosarul circulației trenurilor, pot fi atinse atâta timp cât există interes din partea Chișinăului și al Tiraspolului.”
Europa Liberă: Ce s-ar întâmpla dacă pentru o anumită perioadă autoritățile de la Chișinău ar abandona ideea reintegrării teritoriale și ar lăsa înghețat conflictul transnistrean?
Nicu Popescu: „Cred că foarte multe vor depinde și de modul cum decurge procesul de integrare europeană a R. Moldova, or dacă Republicii Moldova îi reușește să se apropie drastic de Uniunea Europeană, eventual într-un deceniu să se afle în pragul integrării plenare în UE fără doar și poate acest lucru va avea un impact și asupra reglementării transnistrene.
Pe de o parte acest lucru ar putea impulsiona reglementarea transnistreană dacă Republica Moldova se dovedește a fi un stat mult mai atractiv, mult mai prosper. Pe de altă parte există și riscul ca Republica Moldova în fond să fie și mai puțin doritoare să facă anumite concesii majore pentru a soluționa conflictul și ar putea merge pe o politică de distanțare de Transnistria, practic renunțarea la Transnistria fără a numi lucrurile formal drept renunțare, dar o renunțare de facto poate avea loc în condițiile în care nici cetățenii Republicii Moldova și nici clasa politică nu va fi la fel de interesată de Transnistria precum este astăzi sau precum a fost în ultimele două decenii.”
Europa Liberă: opinia oaspetelui ediției de astăzi, Nicu Popescu, expert în chestiuni europene, de la Londra.
Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulțumește pentru atenție și vă dorește toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.
