Tiraspolul vrea o apropiere economică de Europa. Radio Europa Liberă. 25.04.2012.

112

Septembrie 2013 este termenul-limită la care Chișinăul și-a propus să obțină Zona Economică Liberă cu Uniunea Europeană. În acea lună va avea loc un nou summit al Parteneriatului estic, iar Republica Moldova se pregătește să încheie în cadrul acelui summit acordul de liber schimb și, poate, și cel de asociere cu UE. Inaugurând astăzi o conferință axată pe pregătirea economiei moldovenești de conectarea la cea europeană, premierul Vlad Filat a declarat că sarcina guvernului este ca până atunci să negocieze cu UE un astfel de acord care în primul rând ar lua în considerație interesele businessului local, inclusiv al celui transnistrean.

Șeful executivului moldovean a pledat univoc pentru invitarea administrației de la Tiraspolul la negocierile cu UE și i-a adresat reprezentanței diplomatice a Comisiei Europene îndemnul să țină cont de actuala și viitoarea stare economică a regiunii estice atunci când își face planuri în privința Moldovei.

Idea nu este sonorizata în premieră absolută. Recent, liderul de la Tiraspol Evgheni Șevciuk, după o suită de întrevederi cu premierul Filat spunea că Transnistria și-ar putea trimite experți în calitate de observatori la aceste negocieri. „Avem interese concrete și pe piețele de desfacere europene, iar statul le va proteja”, a explicat Șevciuk.

Dar cât de mare este interesul economic al Tiraspolul pentru UE, din moment ce zona euro-asiatică ar părea una mult mai atractivă pentru business-ul transnistrean? Veaceslav Drâglov, președintele unei asociații transnistrene de atragere a investițiilor, spune că mare:

„Chiar dacă Transnistria se uită mai mult spre Uniunea Euro-Asiatică, eu cred că trebuie să ne orientăm și spre Zona Economică Liberă cu UE. Vrem, nu vrem, Ucraina va adera în curând la această zonă, Republica Moldova și de asemenea. Așa că trebuie să ne pregătim de aceste noi condiții de piață. Întreprinderile noastre mari, cum ar fi cele din industria metalurgică, industria textilă sau a alcoolului sunt foarte interesante de comerțul cu UE. Și dacă nu mă înșel, schimburile comerciale cu UE deja depășesc volumul celor cu CSI.”

Dar iată ce spune Serghei Afanasenco, directorul unei întreprinderi transnistrene cu afaceri în agricultură care a participat la reuniunea de astăzi de la Chișinău:

„În acest an sădim cu suportul partenerilor noștri italieni livezi de mere. Sperăm să obținem calitate europeană și să fim competitivi în raport cu producătorii europeni.”

Deocamdată nu există reacții oficiale din partea UE la propunerea de a accepta participarea transnistrenilor la negocierea acordurilor de liber schimb și asociere.

Vorbind la conferință, ambasadorul UE la Chișinău, Dirk Schuebel, a evitat subiectul, precizând doar că deocamdată Republica Moldova nu profită din plin de preferințele comerciale pe care le are cu UE.

O nouă rundă de tratative moldo-europene pe marginea Acordului de liber schimb este programată pentru această vară și ele se vor concentra în primul rând pe negocierea unor domenii care să-și păstreze taxele la import și după aderarea la zona de comerț liber. Ar fi vorba, așa cum a afirmat astăzi viceministrul economiei și comerțului Octavin Calmâc despre anumite genuri de transport, telecomunicații, sistemul bancar, anumite ramuri agricole – domenii pe care Republica Moldova ar vrea să le protejeze o vreme de importurile europene și să le dea răgaz producătorilor să se adapteze noilor condiții de piață.