La sediul OSCE de la Viena s-a încheiat astăzi, 13.07.2012 o nouă rundă de convorbiri oficiale în formatul 5+2, la jumătate de an de la reluarea oficială a negocierilor în problema transnistreană. Reprezentantul președinției irlandeze a OSCE, ambasadorul Erwan Fouéré a declarat după convorbiri că Chișinăul și Tiraspolul trebuie să depună "eforturi duble” ca să obțină ”progrese concrete” la aceste negocieri. Ele se axează deocamdată pe chestiuni sociale și economice ca reluarea circulației trenurilor sau recunoașterea diplomelor de studii superioare, dar nu ating aspectul politic al reglementării transnistrene, așa cum au aflat jurnaliștii la o videoconferință Chișinău-Viena. Relatează Alla Ceapai:
La reuniunea de la Viena a fost semnat un protocol care oferă natură juridică documentelor discutate la runda anterioară și anume nomenclatorul de principii, reglementări dar și agenda generală a procesului de negocieri. Potrivit declarațiilor făcute de participanții la convorbirile de la Viena, aceste documente vor călăuzi următoarele reuniuni în formatul 5+2, toți actorii angajându-se să le respecte. Iată ce a spus șefa departamentului responsabil cu politica externe de la Tiraspol, Nina Ștanski:
„Este cred că pentru prima dată când toți participanții în formatul 5+2 au avut posibilitate să asculte rapoartele ambelor părți asupra problemelor socio-economice pe care ni le-am propus să le soluționăm. În cea mai mare parte constatările ambelor părți au coincis, însă unele probleme le văd diferite.”
Deși agenda acestei reuniuni nu a fost pe deplin parcursă, a spus vicepremierul pentru reintegrare Eugen Carpov, cele mai importante aspecte social-economice au fost discutate. Printre care și libera circulație auto și feroviară de pasageri și mărfuri între cele două maluri ale Nistrului:
Eugen Carpov: „În primul rând a fost reiterată disponibilitatea ca anumite trenuri de pasageri să fie reorientate prin Bender și Tiraspol. Un prim exemplu ar putea să-l constituie trenul spre Rostov. Vom examina și alte posibilități spre alte destinații. În același timp am solicitat partenerilor noștri să inițiem o discuție despre asigurarea libertății circulației pentru toate categoriile de cetățeni între cele două maluri. Să nu mai fie grupuri de cetățeni care nu pot circula. Toate procedurile care există să fie simplificate la maxim. Asta a fost solicitarea noastră.”
Tiraspolul revendică de fapt circulația fără evidență pentru cetățenii Federației Ruse și Ucrainei, locuitori ai Transnistriei, atunci când traversează frontiera Republicii Moldova, a spus Nina Ștanski:
„Noi am obținut asigurări de la colegii din Moldova că se va lucra la acest subiect. Și sper că la următoarea rundă de negocieri vom discuta deja propuneri concrete. Am discutat de asemenea despre lucrările necesare pentru deschiderea în viitor a podului în regiunea satelor Băcioc și Gura Bîcului.”
Un alt subiect discutat a fost sectorul educațional, în special, mecanismele de recunoaștere a documentelor de studii de pe ambele maluri ale Nistrului. Vicepremierul Eugen Carpov s-a arătat mulțumit că și chestiunea celor 8 școli cu predare în limba română din stânga Nistrului a fost readusă pe agenda de discuții.
Atât Nina Ștanski, cât și Eugen Carpov au precizat că nu s-a discutat despre problematica drepturilor omului, în mod particular cazul polițistului moldovean Alexandru Ursu sechestrat de miliția transnistreană. Explicând că aceste subiecte nu țin de agenda prestabilită a rundei de negocieri. Nici recent adoptata rezoluție a Adunării Parlamentare a OSCE care printre altele recomanda Federației Ruse să-și retragă trupele armate din Moldova și demilitarizarea misiunii de pacificatori nu se încadrează în agenda de discuții în formatul 5+2, a spus Eugen Carpov.
Acum câteva zile într-un interviu pentru Europa Liberă, Eugen Carpov a reiterat că aspectele politice de reglementare a conflictului transnistrean, în special identificarea unui statut legal pentru Transnistria vor fi discutate mai târziu. Mai mulți experți însă susțin că discuțiile de esență pe formulele de reglementare nu pot fi dezlocuite de tactica pașilor mici, oricât de rezultativă ar fi să pară.