Interviu cu Victor Chirila: Dialogul Berlin-Chișinău va continua. Radio Europa Liberă. 23.08.2012.

109

Pentru prima dată în istorie un cancelar german, Angela Merkel, a vizitat Republica Moldova și chiar Chișinăul, care are o istorie considerabil mai veche. Ce a însemnat vizita unui asemenea oaspete pentru o țară care, deși se bucură de același cer european deasupra, ca și Germania, de exemplu, are un orizont încă mult prea restrâns.

Europa Liberă: Așadar, un cancelar german pentru prima dată la Chișinău și unele împrejurimi, o vizită de câteva ore a dnei Angela Merkel, o perioadă în care prioritățile europene au gust de criză, altul decât cel moldovenesc. Dna Merkel, iată, își sacrifică ceva timp din concediu și vizitează o țară-pitic, după abordarea mai sarcastică a unei publicații de la Berlin. În general cum se ajunge, diplomatic vorbind, la convenirea unor asemenea vizite, mai ales într-o țară fără vibrația importanței în actualitatea continentală?

Victor Chirilă: „Trebuie să spun că doamna Merkel a venit în Parteneriatul Estic, în țara care conduce prin reforme acest parteneriat estic, care este dată ca exemplu pentru celelalte state din parteneriatul estic. Deci, nu a venit doar în Republica Moldova.

Mesajele pe care le-a adresat ieri sunt valabile nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru Ucraina, Georgia, Armenia, și pentru Belorusia. Deci, este o vizită mult mai amplă, cu o semnificație mult mai largă decât a fost interpretată de anumite ziare sau jurnaliști din Germania.”

Europa Liberă: Deci, o țară-liliput, dar cu ambiții și realizări totuși în anumite privințe…

Victor Chirilă: „Fără îndoială, pentru că doamna Merkel nu ar fi venit în R. Moldova dacă ar fi fost o situație ca în Belorusia sau dacă reformele nu ar fi mers așa cum trebuie, cum se întâmplă de exemplu în unele țări din Parteneriatul Estic.

Doamna Merkel a recunoscut niște progrese și a spus despre acest lucru în cadrul discursului său în fața parlamentarilor și a societății. Deci, sunt într-adevăr realizări și ele trebuie recunoscute. Desigur sunt și obstacole care trebuie depășite, este o cale lungă, dar iată că doamna Merkel ne asigură că avem sprijinul Germaniei.”

Europa Liberă: Dar vă întrebasem doar pentru poate o mică curiozitate, cum se convin la modul diplomatic, de rutină chiar, asemenea vizite într-o țară precum e Republica Moldova, mai ales că doamna Merkel a spus că a fost și o dorință personală de a vizita Chișinăul?

Victor Chirilă: „Este destul de dificil să obții acceptul să vină în Republica Moldova a unui lider ca doamna Merkel, care are o agendă europeană și internațională destul de încărcată. Dar preocupările Germaniei nu sunt doar criza euro, dar și securitatea la frontierele de est ale UE, și ale Germaniei. Securitatea la frontiera de est de care depinde și buna funcționare a relațiilor ruso-germane, sau ruso-europene.

Cum a fost organizată? Singur că a luat foarte mult timp. A luat trei ani de muncă în relații bilaterale, trei ani de muncă în relațiile dintre partide, Partidul Liberal Democrat din Moldova și Partidul Popular European din care face parte și partidul doamnei Merkel, relații diplomatice între ministerele de externe, o bună funcționare și evoluție a relațiilor noastre cu UE, reforme interne și toate acestea sunt pregătiri pentru o astfel de vizită.

Desigur când există un astfel de angajament din partea R. Moldova, există și o anumită simpatie, un grad mare de simpatie din partea statelor membre ale UE, iar doamna Merkel este printre acești oameni care ne simpatizează. Mai mult decât atât, doamna Merkel știe ce înseamnă regim totalitar, a locuit în Germania de Est care a fost parte a acestui sistem totalitar, de aceea cred că simpatia ei este înțeleasă și este dublă.”

Europa Liberă: Care este aspectul cel mai important al privilegiului autorităților moldovene de a avea un oaspete ca Merkel, altfel spus ce rămâne după ce avionul cancelarului a decolat din aeroportul Chișinău?

Victor Chirilă: „Rămâne aceeași agendă încărcată de transformări interne în R. Moldova, de care depinde angajamentul nu doar al Germaniei, dar și al întregii UE, a SUA. Angajamentul lor este condiționat de dinamica reformelor. Eu cred că doamna Merkel pleacă convinsă că R. Moldova va urma această cale și Germania va avea toate argumentele să ne sprijine.

Pot spune că această vizită pune începutul unui parteneriat strategic care urmează să fie consolidat între Chișinău și Berlin, consolidat nu doar de guvern, ci și de Parlament, de partidele care se află la guvernare. Mă refer la importanța relațiilor de partid, interpartinice. Partidul Democrat are la fel relații foarte strânse cu Partidul Social Democrat din Germania și aceste relații trebuie dezvoltate. Pentru că Germania este o țară democratică și alternanța la putere este una inevitabilă.

De aceea trebuie să ne gândim cum menținem pe termen lung acest parteneriat strategic viabil, viu, pentru că de el va depinde în foarte mare măsură deciziile UE cu privire la acordul de asociere, cu privire la liberalizarea regimului de vize, cu privire la crearea zonei de comerț liber, și în cele din urmă cu privire la aderarea Republicii Moldova. Mai devreme sau mai târziu sunt convins că acest lucru se va întâmpla.”

Europa Liberă: Un mesaj foarte clar desprins din spusele cancelarului: în Europa de azi nu se mai tolerează povestea cu sferele de influență și divizarea pe acest principiu. Într-un fel chiar simbolic: făcut în preziua unei noi aniversări de la semnarea Tratatului Ribbentrop-Molotov. Poate deveni, diplomatic vorbind, mai confortabilă organizarea raporturilor cu Rusia în consecință?

Victor Chirilă: „Doamna Merkel a spus foarte clar și sugestiv prin toate mesajele pe care le-a formulat, le-a adresat nouă: status quo-ul nu mai este acceptabil, el creează probleme, obstacole, desparte oameni. Deci, este nevoie de schimbare, schimbare prin transformări, iar problematica transnistreană, soluționarea conflictului este văzută într-un context mai larg al integrării europene a R. Moldova.

Reformele pe care R. Moldova le va realiza pe plan economic, democratic, instituțional, ar urma să ridice atractivitatea malului drept pentru malul stâng. Și cred că avem de a face cu aceeași abordare pe care o are actualmente guvernul de la Chișinău, strategia pașilor mici, pas cu pas spre obiectivul final și reintegrarea graduală a regiunii transnistrene în cadrul țării.

Și mă bucur că doamna Merkel a spus clar: această reintegrare se va face pe principiul integrității teritoriale a R. Moldova, iar regiunea transnistreană urmează să aibă, un statut special. Iar guvernul care va conduce acest stat reintegrat trebuie să fie unul viabil, unul funcțional. Desigur, transmițând unele responsabilități locale regiunii transnistrene.”

Europa Liberă: Dna Merkel a salutat și „binecuvântat” mecanismul 5+2 de negocieri. Credeți însă că în paralel s-ar putea menține și un dialog bilateral germano-rus pe chestiunea regiunii transnistrene?

Victor Chirilă: „El este acest dialog și cu siguranță el va continua. Va continua atâta timp cât Germania va vedea că R. Moldova se mișcă în direcția pe care s-a angajat să se miște, care este reformele pe care integrării europene. Atâta timp cât viziunile Chișinăului și Berlinului vor coincide cu privire la perspectivele de dezvoltare a R. Moldova, la modul de dezvoltare a societății noastre, cu siguranță că dialogul între Berlin și Moscova cu privire la problematica transnistreană și viitorul Republicii Moldova va continua. Depinde în mare măsură de noi cum se va comporta Germania în raport cu noi și cu Federația Rusă atunci când vor fi discutate subiectele de interes major pentru noi.”

Europa Liberă: Și dl Filat, și dna Merkel au citat sau parafrazat fraza înaripată a lui Konrad Adenauer faptul că „toți trăim sub același cer, dar nu toți avem același orizont. Va avea de-acum înainte R. Moldova un orizont mai larg, mai promițător?

Victor Chirilă: „Doamna Merkel a menționat foarte corect: Parteneriatul Estic are deja o perspectivă europeană. Depinde de Republica Moldova dacă va avea capacitatea să beneficieze deplin de această perspectivă europeană. Parteneriatul Estic ne-a oferit deja această perspectivă, în ceea ce privește integrarea economică.

Despre integrarea politică, doamna Merkel a spus că abia acum facem primii pași. Vom semna acordul de asociere, vom crea zona de comerț liber, comprehensiv și aprofundat cu UE și abia după asta vor apărea desigur și alte orizonturi. Este clar că pas cu pas se lărgesc orizonturile pe care ni le oferă Parteneriatul Estic. Deci, parteneriatul Estic este un instrument care se schimbă pe măsură ce țara care face parte din această inițiativă avansează pe calea reformelor, avansează pe calea apropierii de UE.”