De aproape trei ani, autoritățile de la Chișinău aplică în practică politica pașilor mici în raport cu Tiraspolul. În viziunea acestora, politica pașilor mici ar urma să faciliteze apropierea populației de pe ambele maluri ale Nistrului, să ridice atractivitatea Republicii Moldova pentru cetățenii săi din raioanele de Est, să soluționeze anumite probleme social-economice, să ridice nivelul de încredere între Chișinău și Tiraspol, creând, în acest fel, terenul necesar pentru reglementarea politică finală a conflictului transnistrean.
Evenimentele și evoluțiile din ultimul an vin să demonstreze că tactica aleasă este una corectă. Progresele realizate sunt relevante în acest sens. După o pauză de șase ani, au fost relansate negocierile în formatul „5+2”, aprobate principiile, procedurile și agenda procesului de negocieri, reluată activitatea grupurilor comune de lucru, relansat traficul feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană, anulată taxă de 100% la importurile de mărfuri de pe malul drept al Nistrului, reprezentanții administrației de la Tiraspol participă la negocierile cu UE cu privire la crearea Zonei de Comerț Liber Aprofundate și Comprehensive. De asemenea, întâlnirile oficiale și neoficiale între prim-ministrul Vlad Filat și liderul de la Tiraspol Evgheni Șevciuk au devenit un lucru obișnuit, acestea contribuind la crearea unei atmosfere prielnice pentru negocierile oficiale. Aceste rezultate, cu siguranță, sunt în beneficul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Cu toate acestea, există unele tendințe care ne fac să ne întrebăm dacă actuala tactică este viabilă pe termen mediu și lung sau dacă aceasta ne poate aduce în cele din urmă la stația terminus a procesului de negocieri – reintegrarea regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. În particular, vom atrage atenția supra următoarelor provocări la adresa politicii pașilor mici promovată de Chișinău:
1. Dezinteresul Rusiei pentru schimbarea status quo-ul în regiunea transnistreană
Rusia este, fără îndoială, unul din actorii cheie ai reglementării transnistrene, doar cu susținerea, presiunile și „blagoslovirea” ei a fost posibilă reluarea negocierilor în formatul „5+2”. Este însă o relansare condiționată, deoarece Moscova a reușit să dicteze scoaterea de pe agenda negocierilor a două subiecte cheie: retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană și transformarea misiunii sale de pacificare într-o misiune de observatori civili cu mandat internațional. De asemenea, Moscova continuă să insiste pe recunoașterea egalității de drept a Tiraspolului de către Chișinău. În pofida faptului că la reuniunile „5+2” de la Viena, din 17-18 aprilie și 12-13 iulie 2012, toate părțile au convenit să aplice principiul egalității în drepturi doar la masa negocierilor, Rusia nu va pregeta să folosească acest consens ca pe trambulină pentru dezvoltarea și afirmarea de mai departe a conceptului de egalitate deplină (ravnopravie) a Tiraspolului cu Chișinăul. Acest din urmă scop urmează să fie atins, inclusiv, prin promovarea politicii pașilor mici axată preponderent pe „normalizarea relațiilor bilaterale dintre Tiraspol și Chișinău”, dezvoltarea unei economii viabile și ieșirea regiunii din autoizolare. Realizând aceste obiective, Moscova speră să imprime credibilitatea necesară pretențiilor statale ale Tiraspolului.
2. Tiraspolul urmărește consolidarea „statalității Transnistriei”
Politica pașilor mici a fost adoptată, inclusiv, de noua administrație de la Tiraspol, dar mizele ei finale nu coincid cu cele ale Chișinăului. În viziunea lui Evghenii Șevciuk și a acoliților săi, politica pașilor mici ar urma să ajute regiunea transnistreană să depășească criza economică, să soluționeze problemele socio-economice, să rupă izolarea internațională, să dezvolte relații „interstatale” cu Republica Moldova și, astfel, să consolideze „temeliile statalității Transnistriei”. Mai mult decât atât, liderul transnistrean speră că, odată cu stabilizarea socio-economică a regiunii și soluționarea problemelor legate de activitatea în domeniul economiei, statele garante (Rusia și Ucraina) și participanții la negocieri (OSCE, UE și SUA) vor regândi necesitatea schimbării formei de reglementare, luând în calcul, de asemenea, opțiunea recunoașterii independenței Transnistriei.
3. În lipsa unui scop strategic unic, politica pașilor mici s-ar putea transforma într-o federalizare graduală a Republicii Moldova
Chișinăul și Tiraspolul se află în continuare pe poziții diametral opuse cu privire la finalitatea procesului de negocieri și implicit a politicii pașilor mici îmbrățișate de părți. În aceste condiții, pentru a evita blocarea dialogului, atât autoritățile centrale de la Chișinău, cât și administrația de la Tiraspol au optat să se concentreze pe soluționarea graduală a problemelor de ordin socio-economic, sperând astfel să creeze precondițiile necesare pentru discutarea subiectelor de substanță politico-juridică, dorite de ele. Soluționarea problemelor socio-economice implică volens-nolens negocierea și semnarea unui nou set de înțelegeri care prevăd împărțirea și/sau asumarea unor responsabilități/obligații juridice, cum este cazul Deciziei Protocolare cu privire la „Principiile reluării complete a traficului feroviar prin teritoriul Transnistriei”, semnat de prim-ministrul Vlad Filat și liderul de la Tiraspol Evghenii Șevciuk, la 30 martie 2012. O asemenea evoluție va duce în mod firesc la împărțirea pas cu pas a responsabilităților, împuternicirilor și obligațiilor legale în varii domenii între Chișinău și Tiraspol, dar de această dată cu girul formatului „5+2”. În consecință, pe termen mediu și lung, acest nou set de înțelegeri sectoriale poate crea de facto și de jure o noua realitate politico-juridică între cele două maluri ale Nistrului. Marele risc al unei astfel de evoluții consta în faptul că, în lipsa unui scop strategic unic împărtășit de Chișinău și Tiraspol, politica pașilor mici de promovare a încrederii ar putea să se transforme într-o federalizare graduală a Republicii Moldova. Se pare că Chișinăul realizează acest pericol, nu întâmplător se insistă pe negocierea chestiunilor politice și de securitate, în paralel cu soluționarea problemelor de ordin socio-economic.
4. Politica pașilor mici poate intra în contradicție cu Legea Parlamentului Republicii Moldova nr. 173 din 22 iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria)
Legea Parlamentului R. Moldova nr. 173 din 22 iulie 2005 trasează liniile roșii ale Chișinăului în negocierile cu Tiraspolul și stipulează că „procesul de negocieri cu Transnistria se desfășoară în vederea atingerii scopurilor de democratizare și de demilitarizare a Transnistriei”, iar negocierile cu privire la statutul juridic special al Transnistriei vor avea loc „după îndeplinirea condițiilor privind demilitarizarea, stipulate în Hotărârea Parlamentului nr. 117-XVI din 10 iunie 2005, în special a celor referitoare la onorarea de către Federația Rusă a obligațiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă și transparentă a trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova, și după formarea, în Transnistria, a unui sistem al puterii alese în mod democratic”. Conform acestei Legi, Chișinăul nu ar trebui să se angajeze în negocieri cu Tiraspolul atâta timp cât Rusia nu-și va retrage ultimul soldat de pe teritoriul Republicii Moldova. Or, în 2007 Moscova a suspendat unilateral implementarea Tratatului adaptat privind Forțele Convenționale în Europa, semnat în cadrul Summitului de la Istanbul din noiembrie 1999, care prevede expres retragerea completă a trupelor ruse din Moldova, iar negocierile ulterioare dintre Rusia și statele membre NATO cu privire la reanimarea respectivului Tratat nu s-au încununat cu succes până în prezent. Între timp, mai multe state NATO, printre care și SUA, au anunțat despre suspendarea parțială a unor obligațiuni ce le revin conform Tratatului menționat, creând și mai mult incertitudine în jurul acestuia. În aceste condiții, inițierea negocierilor cu privire la statutul juridic al regiunii transnistrene, fără realizarea completă a demilitarizării cerută de Legea Parlamentului, va lipsi negociatorii Chișinăului de o baza legală și politică solidă și le va vulnerabiliza statutul la masa negocierilor. Pentru a evita o astfel de situație, s-ar impune reactualizarea de către Parlament a Legii nr. 173 din 22 iulie 2005, astfel, încât să le ofere negociatorilor flexibilitatea, legalitatea și susținerea politică necesară, reafirmând, în același timp, „liniile roșii” ale Chișinăului, stipulate de această Lege.
5. Acreditarea ideii că reintegrarea țării „este fără preț”
Conform Barometrelor de Opinie Publică (BOP), doar 1% din moldoveni consideră reglementarea transnistreană o prioritate de prim rang. Cu toate acestea, respingerea Memorandumului Kozak în 2003 este o demonstrație elocventă că majoritatea societății nu va accepta o reglementare cu orice preț a problemei transnistrene. În joc nu este doar bunăstarea materială a cetățenilor, care ar urma să contribuie la plata datoriilor regiunii transnistrene, dar, de asemenea, temeliile valorice pe care va fi clădit viitorul stat reintegrat. Va fi acesta un stat democratic?; Va fi un stat unde drepturile omului sunt în capul mesei?; Va un stat tolerant sau șovin?; Va fi un stat cu aspirații europene sau euro-asiatice?; Va fi un stat suveran sau în continuare cu trupe străine pe teritoriul său?; Va fi un stat unde tot ce este moldovenesc, rusesc, ucrainean, găgăuz și bulgar e patriotic, iar românesc va fi antistatal?; Va fi un stat unde Smirnov și Antiufeev se vor bucura de imunitate? Acestea sunt doar unele din întrebări la care ar urma să răspundem înainte de a accepta o formula său alta de soluționare. Răspunsurile la aceste și alte întrebări, indiferent de conținutul lor, scot în evidență prețul pe care noi, moldovenii, suntem sau nu gată să-l plătim pentru reîntregirea țării. Ignorarea sau diminuarea acestui preț este periculoasă, pentru că poate produce un nou Memorandum Kozak, iar de această dată ar putea să fie fatal pentru Republica Moldova.
Recomandări
Având în vedere provocările descrise mai sus, considerăm oportun să formulăm următoarele recomandări pentru a face față acestora:
– Negocierea subiectelor politice și de securitate în formatul „5+2”, în paralel cu soluționarea problemelor de ordin socio-economic;
– Delimitarea provizorie a responsabilităților/împuternicirilor/obligațiilor în baza înțelegerilor sectoriale, până la aprobarea Legii Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei (Conform Art. 11 al Legii Parlamentului Republicii Moldova nr. 173 din 22 iulie 2005, delimitarea atribuțiilor între autoritățile publice centrale ale Republicii Moldova și autoritățile Transnistriei se va face în baza legii Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Transnistriei și în conformitate cu legislația Republicii Moldova);
– Reactualizarea de către Parlament a Legii nr. 173 din 22 iulie 2005, astfel, încât să le ofere negociatorilor flexibilitatea, legalitatea și susținerea politică necesară, reafirmând, în același timp, „liniile roșii” ale Chișinăului stipulate de această Lege;
– Inițierea de către societatea civilă a unei discuții ample, cu participarea experților internaționali, cu privire la formularea principiilor fundamentale ale procesului de reintegrare a țării.
Victor Chirilă, director executiv, Asociația pentru Politică Externă, pentru Info-Prim Neo
