De fiecare dată când este întrebat despre perspectivele soluționării problemei transnistrene, prim-ministrul Vlad Filat declară că este gata să zboare și pe Lună, dacă acest lucru va contribui la reintegrarea Republicii Moldova. Își dorește dl Filat să repete aventurile Baronului Munchausen? Cu certitudine, nu. Prim-ministrul este un politician experimentat, pragmatic, rațional și nicidecum un aventurier. Vorbind metaforic, dânsul vrea să ne asigure că este decis să facă tot ce-i stă în puteri pentru a soluționa acest conflict.
De altfel, fără a „zbura pe Lună”, prim-ministrul Filat a reușit să ne convingă că poate realiza progrese chiar și în actualul context, când părțile sunt în continuare pe poziții diametral opuse cu privire la viitorul regiunii transnistrene. Faptele vorbesc de la sine. În pofida antipatiei sale personale față de Igor Smirnov, cea mai odioasă figură din regiunea transnistreană, el a inițiat dialogul cu acesta. De asemenea, s-a împrietenit cu noul lider de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk. În acest fel, a reușit să redemareze dialogul între Chișinău și Tiraspol, să faciliteze relansarea negocierilor în formatul „5+2”, să-i elibereze din închisorile de la Tiraspol pe Ernest Vardanean, Ilie Cazac și Alexandru Ursu, să reia transportul feroviar de pasageri și de mărfuri prin regiunea transnistreană, să relanseze activitatea grupurilor sectoriale, lista succeselor poate continua.
Pentru Moscova și Tiraspol, însă, determinarea prim-ministrului Filat de a „zbura pe Lună” pentru a rezolva problema transnistreană, înseamnă mai degrabă flexibilitate și deschidere largă pentru compromis sau/și concesii. Din acest punct de vedere, putem spune ca nivelul așteptărilor ruse și transnistrene a fost ridicat, volens-nolens, foarte sus. Totuși, judecând după evoluțiile din ultimele 3 luni, putem conchide că nici Moscova, nici Tiraspolul nu cred că dl Filat este gata să zboare atât de departe. Ambele, prin urmare, vor un răspuns convingător la întrebarea și va zbura sau nu pe Lună dl prim-ministru? Altfel spus, care sunt limitele compromisurilor și concesiilor pe care dânsul ar putea să le facă?
În ultimul timp, Moscova și Tiraspolul și-au multiplicat presiunile asupra Chișinăului. Ele au ca scop să determine autoritățile moldovene să facă o serie de concesii cu bătaie lungă pentru viitorul Republicii Moldova și al regiunii transnistrene care, odată acceptate sau respinse, vor marca, inclusiv, hotarele „zborului pe Lună”, anunțat de prim-ministrul Filat. Astfel, Moscova a cerut Chișinăului să renunțe la pachetul 3 energetic al Comunității Energetice Europene, dacă Moldova vrea gaz ieftin, precum și să accepte deschiderea unui consulat al Federației Ruse la Tiraspol. La rândul său, Tiraspolul cere recunoașterea independenței sistemului bancar din regiune; recunoașterea plăcilor de înmatriculare a mașinilor din regiunea transnistreană purtând însemnele unei entități statale inexistente; recunoașterea dreptului pentru cetățenii ruși sau ucraineni rezidenți permanenți în regiunea transnistreană să călătorească pe teritoriul Republicii Moldova fără a avea permisiune de reședință permanentă pe teritoriul țării așa cum o cere legea internă, acordurile bilaterale și practica internațională; condiționează deschiderea circulației pe podul de la Gura Bâcului de recunoașterea plăcilor de înmatriculare a mașinilor transnistrene și accesul transportatorilor din regiune la transportul internațional de mărfuri, care, fără doar și poate, ar atrage după sine recunoașterea autorizațiilor eliberate în acest sens de administrația de la Tiraspol.
Totodată, în timp ce Chișinăul promovează politica pașilor mici de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, Moscova își consolidează controlul său direct asupra structurilor de securitate din regiunea transnistreană, detașându-l la Tiraspol, în calitate de prim-adjunct al președintelui KGB (Comitetul Securității de Stat), pe colonelul FSB Evgeny Petrushin. În această postură, colonelul Petrushin are în subordinea sa directă trupele de elită ale KGB-ului transnistrean. În paralel, Moscova își întărește prezența militară în regiune, echipând contingentul militar rus din regiunea transnistreană cu echipament militar modern care nu este specific forțelor de menținere a păcii. Astfel, au fost aduse nu doar automobile noi, dar și armament de infanterie destinat operațiunilor de asalt, precum lansatoare de grenade și puști cu lunetă. De asemenea, trupele ruse și cele transnistrene organizează aplicații comune care includ scenarii militare de „menținere a păcii” cu debarcări sau atacuri de pe apă. Întrebarea logică este pe cine vor să atace: România, Ucraina sau, poate, Turcia?
La rândul său, Tiraspolul și-a întețit critica la adresa Chișinăului, acuzând autoritățile moldovene de lipsa de cooperare, de deschidere, de disponibilitate pentru compromisuri etc. Evgheni Șevciuk și Nina Ștanski acuză Chișinăul că nu răspunde suficient și corespunzător la compromisurile și concesiile făcute de Tiraspol. Dar care sunt aceste compromisuri făcute de ei? S-a schimbat ceva radical în dialectica și paradigma conflictului? Poate fi considerată concesie anularea taxei de 100% la „importul” de mărfuri de pe malul drept al Nistrului, care a fost impusă în mod masochist de ex-liderul transnistrean Igor Smirnov, iar recent reimpusă de însuși dl Șevciuk? Poate fi considerată concesie eliberarea din temnițele transnistrene a cetățenilor Republicii Moldova și Ernest Vardanean, Ilie Cazac și Alexandru Ursu, care au fost deținuți ilegal cu încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului? Este o concesie făcută Chișinăului reluarea transportului feroviar de pasageri și mărfuri prin regiunea transnistreană? Sau poate însăși reluarea dialogului este o concesie făcută Chișinăului? Au fost retrase trupele transnistrene din Zona de Securitate, așa cum prevede Acordul cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat între Republica Moldova și Federația Rusa la 21 iulie 1992? Au fost desființate posturile de grăniceri transnistreni create contrar Acordului din 21 iulie 1992? Reprezintă deschiderea virtuală a Tiraspolului, pe Facebook, o deschidere reală a regiunii?
Acuzațiile Tiraspolului sunt, fără îndoială, ipocrite pentru că ignoră un lucru esențial, și anume: compromisurile pe care dl Șevciuk și dna Ștanski le așteaptă de la Chișinău în sectoarele bancar, economic, transport, etc. au implicații politice și, prin urmare, nu pot fi făcute fără a răspunde la întrebarea cheie și încotro ne îndreptăm? Acceptarea oarbă de către Chișinău a compromisurilor și concesiilor solicitate de Moscova și Tiraspol, fără a avansa concomitent în negocierea reglementării politice a conflictului, ar însemna să joci „ruleta ruseasca” cu un revolver oferit prietenește de Dmitry Rogozin. Este gată prim-ministrul Filat să accepte un astfel de joc? Greu de crezut. Mai mult decât atât, este puțin probabil că în actualul context dl Filat va „zbura pe Lună”, cu alte cuvinte, este puțin probabil că dânsul vă face dlui Șevciuk compromisuri sau/și concesii cu orice preț. De fapt, refuzul Chișinăului de a renunța la pachetul 3 energetic este grăitor în această privință.
Un „zbor pe Lună” anunțat unilateral, tranșant și necondiționat riscă să încurajeze și mai mult pretențiile Moscovei și Tiraspolului, să vulnerabilizeze Chișinăul la masa negocierilor, forțând negociatorii noștri într-o poziție de permanentă apărare. Ca rezultat, negocierile vor bate pasul pe loc. Pentru a evita o atare situație „zborul pe Lună” ar trebuie să fie comun, ceea ce înseamnă deschidere și voință egală din ambele părți pentru compromis sau/și concesii, inclusiv, în domeniul politic și de securitate. Or, atâta timp cât dl Șevciuk preferă să zboare doar până la Moscova, iar dna Ștanski preferă o cursă de viteză pe motocicletă cu dl Rogozin, „zborul pe Lună” anunțat de dl Filat este foarte riscant. Desigur, cine nu riscă, nu bea șampanie. Totuși, în cazul de față, ar fi mai bine să rămânem cu picioarele pe pământ, decât să ne avântăm într-un neant fără repere și orizonturi.
Victor Chirilă, director executiv, Asociația pentru Politică Externă, pentru Info-Prim Neo
Chișinău, 13 noiembrie 2012
