Interviu cu Iurie Leancă: „Punțile nu sunt arse. Depinde cât de repede putem să revenim la normalitate”. Radio Europa Liberă. 07.03.2013.

85

Europa Liberă: Domnule Leancă, în calitate de ministru al Afacerilor Externe, să vă întreb totuși: această demitere a guvernului s-a produs acum, când într-adevăr se decide destinul Republicii Moldova, încotro merge aceasta?

Iurie Leancă: „Demiterea guvernului într-adevăr generează mai multe probleme decât soluții. Și aceasta este valabil, în mod special, pentru tot ce vizează agenda noastră europeană. Iar agenda europeană e una determinantă pentru viitorul Republicii Moldova, fiindcă, dincolo de contextul geopolitic al acestei ecuații, integrarea europeană este sinonimul cuvintelor modernizarea, transformarea Republicii Moldova, înseamnă sprijin din afară: și financiar, și politic, și cu expertiză, și cu experiență, și înseamnă unica alternativă viabilă pentru a construi un sistem funcțional și politic, și economic, și social. Iar tocmai din această perspectivă demiterea guvernului generează foarte multe probleme. Premierul Filat a menționat, în repetate rânduri, în zilele precedente acestei moțiuni de cenzură că, cel puțin, să așteptăm până finalizăm și negocierile pe Acordul de Asociere, dar și acelea pe zona de liber schimb, și se finalizează procesul în care am fost deja și suntem în curs de verificare de aceste misiuni de evaluare pe planul de vize. Fiindcă această situație de suspans, care s-a creat, prin demiterea guvernului, bineînțeles că afectează capacitatea instituțiilor de a corespunde criteriilor, exigențelor, creează o anumită confuzie și bineînțeles creează și o anume motivație și la partenerii noștri. Am avut un semnal foarte îngrijorător, care a coincis cu demiterea guvernului, că iată oferta pe agricultură am putea să o primim ceva mai târziu și nu așa cum convenisem, în zilele acestea, astfel încât nu am fi putut finaliza negocierile. A trebuit să iau legătura cu comisarul european pentru agricultură, domnul Dacian Cioloș, meseriaș și un politician de calibru, personalitate care înțelege foarte bine problemele și provocările noastre, dar sigur că, în astfel de situații, și prietenii noștri își pierd din motivație, fiindcă, în ultimă instanță, dăm dovadă de insuficiență de credibilitate.”

Europa Liberă: Dar, apropo, s-a pierdut din încrederea cu care partenerii de dezvoltare creditau această Alianță pentru Integrare Europeană?

Iurie Leancă: „Partenerii noștri, prietenii noștri vor să ne susțină, pornind de la câteva premise. Prima premisă este că suntem oameni raționali, care știu exact ce doresc să realizeze în politica internă și externă și oameni care dau dovadă de un comportament pe potriva acestor obiective. Doi: partenerii noștri vor să vadă o anumită coerență, în aceea ce facem. Și în momentul în care toți actorii principali de aici, de la Chișinău, spun că integrarea europeană este obiectivul fundamental și înțeleg care este miza în acest an pentru Republica Moldova, în momentul în care toată lumea declară, fără s-ar părea, prea multă ambiguitate că doar actuala Alianță ar putea să promoveze aceste obiective, în momentul în care toată lumea se declară împotriva alegerilor anticipate, dacă aceste elemente sunt foarte evidente, iar noi nu putem să ne înțelegem și să avem, cel puțin, acest dialog necondiționat, fără a veni cu anumite cerințe inacceptabile apriori, atunci cum ar putea să ne trateze pe noi colegii din Uniunea Europeană?”

Europa Liberă: Dar acest dialog poate să existe, pentru că și partenerii, am văzut și Bruxelles-ul, și Washington-ul cheamă, îndemnă la dialog oamenii politici din Republica Moldova?

Iurie Leancă: „Nu există alternativă dialogului. Nu există alternativă compromisului și nu doar bazându-ne pe experiența noastră, pe experiența oricărei alte alianțe, coaliții care există în mod special în sistemele parlamentare europene, că nu fiece coaliție este o căsătorie fericită. Tot timpul există probleme. Iată am fost vizitați de 3 miniștri: suedez, polonez și britanic, toți 3 reprezintă guverne de coaliție și toți 3 au vorbit de probleme foarte importante, probleme de strategie, ceea ce nu-i împiedică pe ei să comunice, să găsească soluții, să facă anumite cedări reciproce, dar să asigure că țara se mișcă înainte. Și atunci de ce noi nu am fi capabili? Fiindcă pe noi ne unește mult mai mult decât ceea ce ne dezbină la nivel, cel puțin, strategic.”

Europa Liberă: Domnule Leancă, clasa politică de la Chișinău mai poate să promoveze valorile democratice, legea să fie în capul mesei, reformele să continue, după ce atât de mare a fost această confruntare în cadrul AIE, vorbindu-se despre marea corupție, despre imoralitate, despre atâtea cazuri fără de precedent?

Iurie Leancă: „Trebuie să recunosc că, din păcate, retorica folosită, în ultimele zile, a depășit bunul simț. Totuși suntem și pretindem a fi politicieni într-un stat european și ar trebui să dăm dovadă de decență. Și cred că este o abordare pe care ar trebui să o partajeze toți politicienii care se vor respectați în societatea moldovenească. Și pe acest motiv ar fi extrem de important să mai diminuăm din acest patos și din aceste abordări atât de emotive, pe alocuri nechibzuite. De fapt, când facem aceste declarații, ele nu sunt orientate doar împotriva unei persoane, ci și împotriva unui partid, unei fracțiuni. Și, în ultimă instanță, împotriva guvernului și a statului. Dar totodată acești politicieni zic că noi doar cu o persoană nu vrem Alianță, dar, de fapt, cu acești oameni și cu această fracțiune am vrea să continuăm Alianța. Păi, e totuși bine să revenim la calmitate, să revenim în albia rațiunii și să pornim de la ideea că în politică nu e bine să dăm dovadă de ipocrizie. Și să ne mai uităm, din timp în timp, în oglindă.”

Europa Liberă: Dar punțile sunt arse.

Iurie Leancă: „Eu nu cred că punțile sunt arse.”

Europa Liberă: Arma războiului politic a fost îngropată?

Iurie Leancă: „Eu nu cred că punțile sunt arse. Există instituția președintelui. Dacă vă uitați la comportamentul Partidului Liberal Democrat, în ultimele zile, cred că am dat dovadă de multă rațiune, de flexibilitate, de o atitudine rezonabilă, fără emoții, deseori nerăspunzând, de fapt, la atacuri absolut nejustificate. Dar ideea mea a fost că nimeni nu e sfânt, mai admitem și greșeli. E omenește să faci greșeli și e important să le recunoști. Dar, încă o dată, să pui toată responsabilitatea doar pe seama unor membri ai executivului, doar pe seama liderului unui singur partid, cel care și-a asumat cea mai mare parte a responsabilității, cel puțin, este incorect.”

Europa Liberă: Eu vă întrebam de reforme. Mai e capabilă clasa politică de la Chișinău să promoveze aceste reforme, care sunt cerute de către Bruxelles, dar de care au nevoie cetățenii?

Iurie Leancă: „Iarăși, dacă toată lumea într-adevăr sincer crede și nu așa cum făceau comuniștii, în 2006-2007, vorbeau despre integrarea europeană și aici edificau un sistem care nu avea nimic comun cu principiile europene ale unui stat deschis și cu instituții funcționale și deci, dacă într-adevăr se înțelege miza, care atunci este alternativa decât reformele instituțiilor de forță în continuare, acolo unde a demarat procesul și unde încă, de fapt, nu a început nimic. Să trecem, odată și odată, la o reformă foarte detaliată și punctuală, să ne axăm pe ceea ce contează într-adevăr, să finalizăm negocierile la Bruxelles și concomitent să continuăm acțiunile aici, de reformare a diferitelor sectoare, care ne-ar permite ca economia noastră să fie mai competitivă, să beneficiem de viitorul Acord de Liber Schimb, să ne pregătim pentru regimul fără de vize, fiindcă am făcut foarte și foarte multe, dar ar fi păcat acum să se identifice anumite probleme care mai există în sistem, în mentalitatea noastră. Fiindcă iată că evaluatorii fac o analiză extrem de minuțioasă, nu stau doar în oficii aici, la Chișinău. Eu sunt în afara Chișinăului. Nu se verifică doar ceea ce se vede, vârful aisbergului, ci se merge foarte în adânc. Deocamdată reacțiile sunt pozitive, dar nu avem dreptul să ne oprim aici. În 3,5 ani s-a acumulat un mare capital, s-au făcut lucruri enorme și lucruri foarte pozitive. Vedeți cum ne evaluează și ce zic partenerii și prietenii noștri europeni? Deci, acum dacă ne-am permite această masă critică, care poate să se transforme foarte curând în acțiuni și în rezultate tangibile pentru cetățeanul de rând. Deci, dacă nu beneficiem nici de data aceasta înseamnă că istoria nu ne-a învățat pe noi nimic, înseamnă că suntem incapabili de a trage concluziile respective.”

Europa Liberă: Ce se poate de salvat totuși în ajunul summit-ului de la Vilnius, vorbind despre scena politică din Moldova?

Iurie Leancă: „Chiar dacă colegii noștri europeni și-au pus mai multe semne de întrebare vizavi de ceea ce se întâmplă și, încă o dată aud unii politicieni de la noi spunând că: „Demiterea guvernului a fost tratată cu înțelegere în anumite cancelarii europene”, vreau să vă spun cu toată responsabilitatea și comunic pe zi cu mai mulți miniștri de externe, știu exact care este atitudinea. Și nu am văzut pe nimeni deocamdată să trateze, cum se spune, cu înțelegere această demitere. Din contra, se tratează cu multă neînțelegere. Ei nu văd care este motivul real, obiectiv care ar face ca acest guvern să cadă. Fiind într-un proces foarte avansat, uitați-vă la declarația baronesei Ashton și domnului Fule, unde foarte clar se spune că suntem aproape de punctul final de negociere a Acordului de Asociere și Liber Schimb și pe vize. Atunci care este motivul, dacă aceasta e ceea ce contează pentru toți politicienii noștri? Deci aș vrea, în primul rând, să rog colegii să nu speculeze pe acest subiect. Încă o dată, suntem într-adevăr evaluați, suntem monitorizați. Am fost sunat de cancelarii într-adevăr importante, peste 3-5 minute după ce guvernul a fost demis, cu unica mențiune făcută: „Cât de trist e că așa ceva s-a întâmplat”. Dar ceea ce vroiam să spun, chiar dacă am trezit mai multe semne de întrebare prin ceea ce au făcut o parte din colegii parlamentari, nimic nu e pierdut. Totul depinde cât de repede putem să revenim la normalitate.”

Europa Liberă: Iar normalitatea ce înseamnă? Să selectați un premier și să formați un nou guvern?

Iurie Leancă: „Să nu inventăm bicicleta, dacă iarăși colegii noștri de Alianță se declară atașați principiilor democratice, unor practici care și-au demonstrat viabilitatea, deci dacă suntem un sistem parlamentar, e suficient să ne uităm că oriunde există o coaliție, șeful executivului este liderul celui mai mare partid. Să nu invocăm tot felul de motive și să-i cerem liderului PLDM ceea ce nu se practică, este inacceptabil în orice țară. Deci ideea este să ne așezăm la masă cât mai curând posibil și să recunoaștem că există probleme. Există și în domeniul educației, și în domeniul medicinii, dar există foarte multe probleme în domeniul energeticii, în domeniul transportului și așa mai departe. Bineînțeles că există și la Fisc, nimeni nu le ascunde, dar hai să o facem de o manieră colegială și constructivă, și civilizat. Ne așezăm, ne uităm care este cauza problemei și o abordăm constructiv. Sunt de acord, poate nu e suficientă comunicare, și trebuie să comunicăm și eu, cu titlu personal, accept o parte din blam în sensul acesta, că nimeni nu ne împiedică să comunicăm mai mult în cadrul Alianței, să explicăm ce facem, unde suntem, care sunt problemele și așa mai departe. Dar atitudinea aceasta trebuie să fie acum arătată și de colegii noștri.”

Europa Liberă: Domnule Leancă, dar susținerea pentru apropierea Republicii Moldova de UE se va materializa în acest an?

Iurie Leancă: „Valentina, această întrebare cred că trebuie să fie reformulată.”

Europa Liberă: Occidentalii, europenii continuă să spună că susțin Republica Moldova pe calea eurointegrării, Moldova să își facă tema de acasă.

Iurie Leancă: „Și aveți motive să nu-i credeți? Totul vorbește despre faptul că ceea ce se întâmplă în Moldova nu ține doar de noi, că am reușit să creăm o așteptare pe plan intern și o așteptare pe plan extern. Și în această așteptare s-a investit. Și s-au investit nu doar resurse, dar și speranțe. Bineînțeles că se așteaptă acum de la noi o acțiune rațională, rezonabilă, pe potriva acestor așteptări și, dacă vom da dovadă de o astfel de abordare, vom merge. Păi uitați-vă prin această demitere, de fapt, noi suntem acum într-o anumită stare de incertitudine.”

Europa Liberă: O majoritate stabilă, în interesul continuării integrării europene, poate să continue să fie?

Iurie Leancă: „Suntem datori. Este un imperativ, dacă iarăși suntem sinceri și dorim ca Republica Moldova și cetățenii din Republica Moldova să trăiască într-un stat liber, funcțional, economic prosper.”

Europa Liberă: Dar faptul că acum se aud voci care spun că, în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate, dacă vine o altă forță la guvernare, cea care a fost până în 2009, Partidul Comuniștilor, ei ușor ar putea să schimbe vectorul politicii externe. Ce se întâmplă mai departe?

Iurie Leancă: „Eu aș prefera deocamdată să tratăm eventualitatea unor alegeri anticipate doar ca o abordare strict ipotetică. Fiindcă trebuie să ne dăm seama ce înseamnă alegeri anticipate. Într-un stat funcțional, într-un stat care este deja ancorat puternic în anumite structuri de securitate, economice și așa mai departe, unde instituțiile funcționează, indiferent de faptul dacă există un guvern în exercițiu sau există un guvern pe deplin funcțional, nu sunt astfel de pericole. Pe când la noi, aceasta înseamnă, de fapt, o paralizie a instituțiilor pentru, cel puțin, o perioadă de 4-5-6 luni. Aceasta înseamnă, de fapt, că noi pierdem timp, în loc să ne axăm pe ceea ce acum trebuie să facem și noi acum trebuie să ne mișcăm foarte repede.”

Europa Liberă: Dar luați în calcul că vectorul politicii externe poate fi schimbat, în eventualitatea venirii la putere a unei alte formațiuni?

Iurie Leancă: „Dacă va fi un guvern de stânga, centru-stânga, deci nu e o chestie doar teoretică. Putem judeca în baza acțiunilor Partidului Comuniștilor de până în 2009. În 2009, când am preluat guvernarea, relația cu Uniunea Europeană era suspendată. Declarațiile Partidului Comuniștilor din ultimul an iarăși denotă că ei se mișcă în înțelegerile lor a ce ar fi interesul național, de la Vest la Est, ceea ce arată că dau dovadă mai mult de o abordare oportunistă și mai puțin una care se bazează pe înțelegerea unor elemente fundamentale.”