E dezrădăcinarea aceasta,
ruperea firului istoric…
Când ajuți, schimbi niște lucruri în
lume…
Noi suntem cei care alegem: noi am ales, noi avem elitele
pe care le avem
Orice pas trebuie să aibă repercusiune
în buzunarul omului
Descărca interviu în format PDF
Vocea Basarabiei: Stimate domnule Ion Sturza, în această parte de Moldovă,
săracă, trecută prin epoca proletară, oamenii de la noi au un fel de admirație
amestecată cu un soi de aversiune instinctivă, de repulsie față de oamenii
bogați sau care au știut să facă averi. Și aș vrea să știu care ar fi motivul
unei astfel de atitudini și cum ar putea fi ea schimbată, odată ce toți ne
dorim să trăim, cel puțin, bine?
Ion Sturza: „În primul rând, acest fenomen
nu este specific doar pentru țara noastră, este specific, cred, în general,
speciei umane. Conflicte de așa gen se mai întâmplă, mai ales, în țările care
au o tradiție democratică relativ nouă, unde stima față de proprietate, stima
față de ceea ce se agonisește prin muncă este relativă. În plus, trebuie să fim
sinceri că, în perioadele de tranziție sau de acumulare primară a capitalului,
se mai întâmplă să existe cei care câștigă, dar și așa-numiții looseri ai tranziției.
Este un sentiment pe care eu îl înțeleg. Și, a propos, având afaceri, în multe
țări ale lumii, întotdeauna am încercat să înțeleg sentimentele localnicilor,
să fiu responsabil din punct de vedere social, ca să beneficieze și comunitatea,
unde noi facem afacerile.
Până la urmă, o comunitate, o afacere de anvergură generează foarte multă
activitate economică și socială în jur. În acest sens, cred că Moldova nu este
foarte diferită, deși dezrădăcinarea, care a avut loc, în anii sovietici, de
cultura, tradițiile noastre de orice gen, și-a lăsat amprenta…”
Vocea Basarabiei: Ar fi această atitudine o reminiscență sovietică, de pe
când se cânta imnul URSS „Кто был никем, тот Ñтанет вÑем”, iar mai apoi, pentru
o brumă de avere, erau duși în Siberia?
Ion Sturza: „Da. Noi toți am avut familie
și acum, zilele acestea, când s-a comemorat o aniversare a deportărilor, am
fost un pic uimit că majoritatea oamenilor au rămas profund indiferenți, când
eu am postat pe o rețea de socializare un articol cutremurător, inserat într-un
ziar local. Foarte puțini l-au citit și mai puțini l-au comentat, deși la tot
felul de mici prostioare primesc sute și mii de like-uri. Deci e dezrădăcinarea aceasta, ruperea firului istoric…
Nu anvergura averii personale e importantă, e important că omul întotdeauna
a avut sentimentul de proprietate: o mică avere, o mică bucată de pământ, o
căruță, un cal, o vacă. Aceasta era siguranța, mai ales tot ce e legat de
pământ. Lucrurile acestea au fost întrerupte brutal, pentru foarte mult timp.
Aceasta a avut repercusiuni și la nivel genetic la oameni: astăzi foarte puțini
se întorc la noțiunea de proprietate.
Puțini știu, în țara noastră, că reforma funciară sau reforma agrară,
împroprietărirea de facto, s-a făcut pe timpul guvernării noastre, în 1998-1999.
Când am venit noi la guvernare, deși din 1993 fusese aprobat Codul funciar,
practic erau colhozurile. Noi, în 6-8 luni, am izbutit să împărțim țăranilor
tot terenul arabil. Din mai multe considerente, vreau să vă spun că eu mă
mândresc cu aceasta. Pentru că oamenii au fost împroprietăriți cu ceea ce le-a
dat un pic de siguranță. Și, până astăzi, cred că, dacă la țară oamenii se mai
țin,într-o formă sau alta, se țin
pentru că știu că au o bucată de pământ pe care ori îl prelucrează, ori îl dau
în arendă, ori îl vor vinde, la un moment dat. Dar e un element mai mult decât
economic, e un element de revenire la sentimentul proprietății. Cred că aceasta
a fost una dintre cele mai mari realizări pe care le-am făcut cu echipa
noastră.
Și al doilea lucru care s-a realizat,
nu formal: împroprietărirea s-a făcut
cu documente de cadastru. Sunt țări precum România, în care, până astăzi, proprietarii
nu au documente de cadastru. În Moldova, împroprietărirea s-a făcut cu
documente de cadastru: pământul se poate moșteni, se poate vinde, pune în
circuit.
Acesta este un element care aduce o schimbare majoră în noțiunea de
proprietate.”
Vocea Basarabiei: Ar fi această reformă ceva asemănător cu cea din 1924?
Ion Sturza: „Au mai fost reforme în anii 60
ai sec. XIX, când o parte dintre terenurile agricole au fost reîntoarse de la
mănăstire către populația băștinașă de către Alexandru Ioan Cuza. Deci, pe
parcurs, bineînțeles, au avut loc reașezări între proprietarul mic și mare,
câteodată impuse din considerente politice sau de alt gen, dar a rămas noțiunea
de proprietate, până în 1945, când a fost total deposedat omul…
În acest sens, cred că împroprietărirea de facto din anul 1998-1999, prin Programul
„Pământ”, pe care mulți l-au batjocorit, să spunem așa, a fost o schimbare
majoră de mentalitate și un pas înainte în schimbarea geneticii poporului
nostru.”
Vocea Basarabiei: Poate chiar un fel de schimbare de atitudine față de
ființa umană?
Ion Sturza: „Da. Eu, având rude la țară, în
zona Călărașului, Nisporenilor, Strășenilor, sate de răzeși, cu tradiții
ș.a.m.d., văd această schimbare. Nu toți sunt fericiți, nu toți au moștenitori
de drept, care ar putea să vină să prelucreze acest pământ.Dar lucrurile se schimbă. Apar țărani, care
îl prelucrează cu tehnologii moderne, fac investiții. Lucrurile se schimbă și
agricultura devine deja nu numai un factor emoțional sau de proprietate, devine
și un factor economic, ceea ce mă bucură.
Însă această tendință de depopulare a satelor este una profund regretabilă,
din păcate. Dar să știți că lucrurile nu sunt chiar atât de dramatice în sens
economic. Este un sat, Buda, nu departe de Pârjolteni, locul meu de baștină,
unde o familie de tineri specialiști, pe un teren, pe care niciodată nu mă
gândeam că se poate face agricultură, a dezvolt o afacere extraordinar de bună
cu serele, cu legumele, cu fructele. Deci se poate.”
Vocea Basarabiei: Vorbeați dumneavoastră despre acel articol, pe care l-ați
postat și ați văzut că nu este comentat. Despre ce fel de articol e vorba?
Ion Sturza: „E vorba despre ororile comise de către NKVD-ul care a
executat, pe banda rulantă, sute de mii de oameni, în perioada interbelică în
Rusia, în alte regiuni, despre prizonierii din KatyÅ„ (http://www.timpul.md/articol/%28arhive%29-dezvaluiri-zguduitoare-cum-ucideau-calaii-lui-stalin-44650.html?fb_action_ids=520699054669357&fb_action_types=og.recommends&fb_source=aggregation&fb_aggregation_id=288381481237582). Deci despre mașinăria aceasta de ucis oamenii, cât de
cinică era. Și eu am comentat în felul acesta: comuniștii din Republica Moldova
sunt moștenitorii de drept ai sistemului. Iar noi vorbim despre seceră și
ciocan, de parcă vorbim despre niște lucruri: „a-a-a-a”. Există un simbol care
este legat de cele întâmplate.
Pe mine mă miră că cineva astăzi, în Republica Moldova, are o asemenea
poziție, după cunoașterea acestor evenimente care au avut loc, pe care noi nu
le știam și să o spunem sincer, până nu demult și când s-au cunoscut lucrurile
acestea, când au devenit deja clare… Unii se consideră moștenitori de drept
ai revoluției din 1917, ai comuniștilor din 1930 ș.a.m.d. Aceasta mă miră,
inclusiv folosirea simbolisticii care ne-a adus atâta rău.”
Vocea Basarabiei: Cum credeți: o astfel de mentalitate este o piedică în a
deveni, dacă nu oameni bogați, cel puțin, oameni fără de grija zilei de mâine?
Ion Sturza: „Bineînțeles că societatea, așa
cum se construiește ea, și nu numai în Republica Moldova, nu este corectă, din
punct de vedere social. Nu trebuie să înțelegem că omul care are realizări
economice, care aparent are active mari ș.a.m.d., neapărat le consumă el,
pentru că, până la urmă, tot ce se face se consumă de către angajați, se
consumă de societate. Și cât îi trebuie unui om? Aceeași sumă de calorii.
Adevărul e că acei care real au făcut afaceri de anvergură, afaceri bune,
afaceri care au fost apreciate, sunt oameni foarte modești în consumul
personal. Eu am avut ocazia să-i văd pe cei din top 10 în lume, mulți sau câțiva dintre ei. Chiar zilele acestea, m-am
întâlnit, în niște condiții private, cu un miliardar american, nu vreau să-i
dau numele, și el a venit cu taxiul, fără bodyguarzi, fără nimic, deși poate să
cumpere Moldova de sute de ori, în lung și-n lat. Deci modestia există.
Plus, acuma chiar este o tendință globală de implicare socială a
afacerilor. Bill Gates, Warren Buffett au donat practic toată averea lor către fundații. La ei au aderat
zeci de oameni prosperi și fundația astăzi are zeci, dacă nu sute de miliarde
de dolari la dispoziția sa pentru programe sociale și de alt gen. Există asemenea
tendință și trebuie încurajată.
Mă mir că, în Republica Moldova, e altfel. Câțiva ani în urmă, prin exemplul
propriu, prin fundația familiei noastre, am încercat să introducem o nouă practică:
burse de ajutor. A fost o încercare, având exemplul colegilor mei din alte
țări, inclusiv din România, să începem o mișcare mai largă a oamenilor de
afaceri pentru a crea fundații și a ajuta. La mine vin foarte mulți oameni, sunt
foarte multe solicitări și nu poți să faci multe de unul singur. Însă nici
măcar nu am putut să stârnim egoismul oamenilor, adică un pic de fală
moldovenească: am și eu fundație, fac și eu, dreg și eu, fac și eu ceva…
Nu am prea auzit că mai există vreo familie din Republica Moldova care are
o fundație unde pune banii, nu banii companiei sau ai nu știu cui, banii
personali, după impozite, după multe alte lucruri.
Încă o dată vă spun: a fi bogat nu înseamnă a fi fericit. Cei mai fericiți
oameni, pe care i-am văzut eu în viața mea, au fost dintr-un trib din Africa,
de pe râul Nil, care vedeau soarele și bananele și erau fericiți. Și cei mai
nefericiți cred că i-am văzut pe oamenii bogați care aveau griji, chestii
ș.a.m.d. Totul e relativ. Până la urmă, este o singură soluție: munca. Dacă
cineva se gândește la un stat mega-social, unde va veni cineva, e valabil
pentru oamenii în vârstă, e valabil pentru oamenii bolnavi, trebuie să existe
această solidaritate: cei tineri îi ajută pe cei în vârstă, cei sănătoși pe cei
bolnavi, aici nu e o mare invenție. Dar, per total, nu putem să construim un
stat social. Trebuie să construim un stat care este autosuficient prin munca
lui.”
Vocea Basarabiei: Și acum aș vrea să știu cum este viața unui om, care,
dacă omitem să-i zicem bogat, cel puțin, nu muncește doar pentru bucata de
pâine, ci pentru ceva mai mult. Sau mai degrabă cum e să ajungi la o stare în
care bucata de pâine nu mai este o problemă, nu mai este o grijă, ci un mijloc
pentru a face mai multe, mult mai multe decât atât?
Ion Sturza: „Bucata de pâine întotdeauna
este o grijă, pentru că, dacă nu te gândești cu ce să o cumperi, te gândești să
fie calitativă sau să aibă gust bun, la general vorbind.
Viața trebuie să fie complexă. Eu am o lozincă sau un motto: să nu te
căsătorești cu afacerea. Adică cariera în sine nu este un scop. Avuția, contul
bancar, activele financiare nu sunt un scop în sine. Până la urmă, omul trebuie
să fie fericit și căi de a ajunge fericit sunt mai multe: poți să desenezi, să
pictezi, să faci excursii în jurul lumii și nu e neapărat să o faci cu avion
privat sau cu un „Buttler” în spate, poți să o
faci și cu cortul.
Lucrurile se limitează mult la noi la partea materială. De aceea, primul
lucru pe care îl face un moldovean e să își cumpere un Mercedes mare la
poartă, să aibă o casă cu patru nivele și locuiește în serai, la colț.
Sunt atâtea oportunități astăzi pentru a te realiza și nu numai din
considerente materiale. Aici sunt, bineînțeles, și descoperirile culturale, și
filantropia, și implicarea în proiectele sociale sau proiectele de alt gen. Eu,
spre exemplu, cu mare plăcere, răspund la invitațiile de a participa la cicluri
de lecții pentru studenți în Europa sau la întâlniri, conferințe
internaționale. Fac parte din zeci de consilii de administrație non-economice,
cel mai cunoscut este Consiliul European pentru Politică Externă de la Londra
sau de la Bruxelles. Aceasta îți complică viața, că nu stai pe canapea și te
uiți la fotbal, dar o diversifică mult. Când ajuți, schimbi niște lucruri în
lume…
Revin la același Program „Pământ”. Da, s-a schimbat ceva pentru țara
aceasta. N-au putut fi ireversibile lucrurile. După ce am plecat noi, s-a
revenit iarăși la demagogia colectivizării, la munca în comun… Și s-a creat
iluzia că statul vine și ajută cu niște tractoare, care, de fapt, erau
împrumuturi pe care țăranii nu pot să le plătească și multe alte lucruri.
Noi am avut 8 ani de bâlbâială și speram că se va termina perioada, odată cu
revenirea unei guvernări democratice șiîn loc să se spună oamenilor: „Asta e situația.
Asta putem să facem. Ăsta e cadrul legal ș.a.m.d.”… Mulți au gândit că,
dacă au venit alții la guvernare, a venit și colhozul cu gossnabul și cu
gosplanul…”
Vocea Basarabiei: În acest context, aș vrea să vă rog să dați un sfat celor
care nu se vor încorsetați în grija bucății de pâine. Ce ar trebui să facă, cum
ar trebui să se cultive, ca să treacă peste acest Rubicon al grijii pentru
bucata de pâine, să facă și altceva?
Ion Sturza: „Bineînțeles că noi trebuie să
ne asigurăm minimumul necesar pentru a exista. Și minimumul acesta putem să-l
asigurăm doar prin muncă. Zilele trecute, am avut o întâlnire cu tinerii
antreprenori la București. Toți, atunci când vin la întâlnirile mele publice,
la lecții, așteaptă să le spun formula magică cum să devină bogați și frumoși.
Toți gândesc că eu o posed, dar nu vreau să le-o spun. Adevărul e că succesul,
în proporție de 80-90% e muncă și doar 10% cred eu că e noroc.
Cum vorbim despre antreprenori sau partea economică, vreau să-i
deziluzionez pe mulți și să spun că antreprenorii adevărați
se nasc o dată la o sută de ani și unul la un miliard, și acela se numește Bill
Gates. În rest, sunt meseriași. Trebuie să capeți o meserie, să te
dezvolți profesional.
În același timp, oamenii nu trebuie să se limiteze doar la dezvoltarea
profesională. I-aș încuraja pe toți să se dezvolte multilateral. Și aici revin
la un subiect care iarăși a stârnit controverse la Chișinău, când, la o
întâlnire cu mulți tineri, la aceeași temă, eu le-am vorbit despre cultură. A
fost un șoc. Am prezentat exemplul meu, cum a influențat cultura asupra
carierei mele. Și le-am dat exemple, începând de la Maria Bieșu și terminând cu
William Faulkner, și alte lucruri, cu
zeci de slide-uri frumoase ș.a.m.d.
Publicul a fost, pur și simplu, șocat pentru că nu a așteptat de la mine
acest mesaj. Dar mesajul meu a fost foarte simplu: nu poți să ai succes în
viață sau să ai succes într-un anumit domeniu, dacă nu ești un om care te
interesezi de cultură în sensul larg, nu numai în sensul artei. Vorbim și de
cultura fizică, vorbim și de alte lucruri. Ca să ai succes, chiar și într-o
mică afacere, trebuie să-ți deschizi un pic orizontul, să citești, să te
interesezi, să ai grijă de corpul tău fizic și de sănătatea ta mentală ș.a.m.d.
Aici este o muncă. E o muncă pentru că e mai simple să te duci la bar să bei o
bere, decât să te duci la bibliotecă să iai o carte.
Și acestea nu sunt niște lucruri false sau pe care eu acum le spun că
vreau, acesta este credo. Acesta m-a ajutat pe mine foarte mult. Și eu consider
că, dacă cineva vrea să fie nu doar un simplu meseriaș, dar vrea să aibă o
carieră frumoasă, trebuie numaidecât să parcurgă această evoluție. Adevărul e
că, în timp, evoluția merge extrem de profund și le-am dat exemplul muzicii
clasice și de la Traviata lui Giuseppe Verdi până la Alexandr Scriabin, care necesită un efort
să-i înțelegi și sau al picturii, de la epoca romantică până la impresioniști
sau postimpresioniști. Este tot o muncă și o evoluție, dar trebuie să o faci.”
Vocea Basarabiei: Ziceați undeva că e bine să nu întârzii cu 10 minute și
să nu beai 1 pahar de vin mai mult decât trebuie…
Ion Sturza: „Da. Aceasta ține de cultura
noastră care e foarte balcanică și foarte laică, în sensul că noi suntem foarte
relaxați. Undeva noi suntem la frontiera între popoarele sudice și nordice.
Problema aceasta cu consumul alcoolului este o problemă pe care noi nu
trebuie s-o ignorăm. Din păcate, astăzi foarte mulți tineri, foarte mulți
oameni apți de muncă, mai ales, bărbații, dar și femeile, în special la țară,
consumă în exces alcool. Poate din disperare, poate din alte considerente, dar
se transmite și copiilor, și la nivel genetic, și la nivel de comportament. E
un lucru foarte regretabil și trebuie să facem un efort să stopăm această
tendință. Nu există, din păcate, o cultură a consumului la noi. Și nici nu
există o cultură de a fi punctual. Cred că acei care lucrează peste hotare
înțeleg și una, și alta.
Eu cred că astăzi, din păcate, nu există familie care nu s-ar confrunta cu
problema aceasta. Și o spun absolut sincer, inclusiv pentru cei tineri. Este o
problemă și noi nu discutăm, considerăm că e problema rușilor, a ucrainenilor.
Aș încuraja să se discute public această temă și, mai ales, să se atenționeze
tinerii că este o cale spre pierzanie.”
Vocea Basarabiei: Și totuși de ce oamenii bogați sunt de numărat pe degete,
am putea spune acest lucru? Au ei vreun secret care nu-l știu ceilalți? Care ar
fi secretul dumneavoastră, până la urmă?
Ion Sturza: „Da, eu v-am spus că toți vor
să afle secretul, dar eu nu-l știu. Eu singur îl analizez. Bineînțeles că am
valorificat la maximum posibilitățile perioadei de tranziție, în sensul
schimbărilor. În anii 90, au fost oportunități în afaceri pentru că orice plantai
și creștea, orice făceai și piața era deschisă, era nevoie de investiții ș.a.m.d.
Cred că lucrurile acestea au facilitat foarte mult cariera mea profesională,
dar și educația fundamentală în domeniul economic și în domeniul comerțului
exterior sau al economiei de piață, pe care am început-o odată cu perestroika
lui Gorbaciov, încă în anii 1987-1988, cu primele investiții pe care le-am
atras, cu prima organizație de comerț exterior și care încă era a statului, dar
totuși bazată pe alte principii și cu primele cooperative. Deci am intrat în acel
val.
Întotdeauna am încercat să mă documentez, să învăț care sunt principiile
acestei meserii, căci sunt lucruri destul de complexe. Trebuie să știi
contabilitate, trebuie să știi și planificare financiară, trebuie să știi cum
funcționează comerțul exterior sau interior. Nu poți superficial să muncești.
În plus, sunt niște reguli pe care eu, din prima, le-am acceptat: maximală
transparență și profesionalism în ceea ce faci…
Deși, pe parcursul timpului, din considerente mai mult politice, unii au
încercat să-mi „anine” tot felul de povestioare. Eu cred că, din punct de
vedere profesional, a fost o carieră mai mult sau mai puțin de succes, fără de rateuri
mari, fără de scandaluri mari. Pentru că m-am condus de niște lucruri
fundamentale, cum ar fi: profesionalismul, transparența, atitudinea etică față
de ceea ce faci, față de parteneri, față de comunitatea în care activezi.
Vreau să vă spun: câteodată mă întristează apucăturile acestea, mai ales,
specifice pentru Moldova, de a face afaceri altfel decât în manieră legală și
corectă. Și întotdeauna îmi aduc aminte că ultimii 15 ani de activitate a mea
au fost mai mult sau mai puțin globali. Deci am experiență în America Latină,
Africa, Asia Centrală, în spațiul ex-sovietic, nu mai vorbesc de Europa. M-am
întâlnit cu tot felul de afaceri. Am gestionat crize în Ecuador, în Libia, în
alte părți, intrând în contact, cum spun eu, în America Latină, cu „bambidos”, „barbudos”,
„officials”, au fost tot felul de povești de acestea. Cred,
cândva, am să scriu niște cărți la tema aceasta.
Dar aici, în Moldova sau în România,
cunosc lucruri cu mult mai penibile și mai complexe din punct de vedere
al eticii morale decât la un trib din Africa, ceea ce mă întristează foarte
mult… Pentru că oamenii s-au deprins să facă bani din nimic: ori din
corupție, ori din relație de impunere. Dacă îi expui astăzi, în condițiile
economiei de piață veritabile, pe acești exponenți ai afacerilor, ei sunt goi…
Și aceasta e o mare problemă pentru cei care astăzi se dau tari, mari și
rotunzi în Moldova, că sunt mari oameni de afaceri… Majoritatea afacerilor nu
le-au făcut în condițiile unei concurențe libere, egale sau plătind impozite, le-au
făcut acaparând unul de la altul, ca șerpii, teritorii…”
Vocea Basarabiei: Modernitatea ar înlătura cumva valorile general-umane?
Ion Sturza: „Modernitatea în ce sens? Cred
că ați sesizat ceea ce astăzi preocupă omenirea: partea morală a lucrurilor.
Criza, care a avut loc și care mai continuă, începută pe la sfârșitul anului
2007, întâi percepută ca o criză economică, apoi financiară, apoi ca o criza a
datoriilor, eu o consider criză a elitelor și e o criză a moralității elitelor,
indiferent dacă vorbim de elitele politice, economice sau financiare, mai ales,
în domeniul financiar… La mijloc e această lăcomie exagerată, această
impunere a unor reguli amorale de joc, inclusiv în domeniul politic. Și aici modernitatea
sau globalizarea nu întotdeauna aduce beneficii pentru oameni și, până la urmă, se transformă și într-o dezrădăcinare,
deznaționalizare de orice gen, sub pretextul liberului schimb al mărfurilor, al
economiei, al capitalului…
Aceste mase enorme de capital, care sunt astăzi sifonate sau absorbite din
țările emergente sau în țările în dezvoltare spre piețele dezvoltate nu sunt
altceva decât exploatarea muncii oamenilor. Se impun niște standarde comune
care, din punctul meu de vedere, sunt contraproductive.
Ajungem la lucruri anecdotice: României mai nu i s-a interzis să producă
mici. Discutam acum la Viena, cu ocazia ședinței Consiliului
pentru Politică Externă, despre semințele autohtone, adică dacă baba
Vera de la Pârjolteni își pune niște semințe de-ale ei, aborigene, de
pătlăgele, trebuie să vină comisarul de la Uniunea Europeană să spună că ele nu
sunt bune și să se aducă din Olanda?!. Deci sunt nișe aberații.”
Vocea Basarabiei: Era și cu tăiatul porcului, țin minte în România…
Ion Sturza: „Nu că era, este, trebuie să
duci porcul la abator, ca să nu țipe cumva mai tare, să nu stresezi porcul. S-a
ajuns la niște aberații, din considerente de birocratizare, care nu aduc nimic
la calitatea vieții omului. Și dezrădăcinarea cultural-națională, pe fundalul
unei crize economice, duce la această repulsie față de tot ce se numește spațiu
comun, ca spațiu european. Noi acuma suntem, cred, unicii fani ai spațiului
comun european, în Uniunea Europeană. Eu vreau să vă spun că numai în Republica
Moldova au rămas fani, restul sunt suspicioși.”
Vocea Basarabiei: Dar oricum trăiesc bine.
Ion Sturza: „Da, trăiesc bine. Și aceasta
și ne așteaptă, gândim noi. Dacă ne vom duce în Comunitatea Europeană sau în Europa,
vom trăi și noi ca ei. Nu. Va trebui să muncim mai mult ca ei, ca să-i ajungem
din urmă.”
Vocea Basarabiei: Și totuși în percepția mea vis-a-vis de persoana dumneavoastră,
dar și vis-a-vis de oamenii bogați, există și acel ceva ce se transmite prin
gene, ce vine de undeva, de demult, din forul, poate din firea generațiilor
trecute. Și, după câte știu, această componentă o aveți și dumneavoastră. Dibăcia,
priceperea de a te descurca în viață se moștenesc, se însușesc?
Ion Sturza: „Da. Aici chiar vreau să spun
că eu îmi aduc aminte foarte bine de buneii mei, de părinți, dar buneii au fost
antreprenori extraordinari. Spre exemplu, tatăl mamei mele, bunicul Vasile, era
un comerciant, care astăzi, cred, ar fi fost de mare succes, pentru că, pe
timpul sovietic, izbutea să-și ducă marfa lui și a consătenilor la
Dnepropetrovsk să o vândă. Era întotdeauna în expediții comerciale,
încolo-încoace, făcea-dregea, în colhoz avea pe cineva care îi făcea trudozile
pentru el. Deci avea un spirit extraordinar de antreprenor.”
Vocea Basarabiei: Și câștiga multă lume?
Ion Sturza: „Câștiga multă lume. Și noi am
fost învățați pe banii aceia, de fapt. Dar a fost preluată, bineînțeles, și de
părinții mei această tendință comercială bazată pe muncă. Da, există. Dar
totuși există o ciclitate, cicluri. De obicei, o generație câștigă, alta și
consumă, apoi iar una câștigă. Aceasta nu înseamnă că, dacă cineva a pus bazele
unei familii sau ale unei averi impresionante, următoarea generație va fi
capabilă să o ducă mai departe. Nu. De obicei, se lasă praf de următoarele
generații, care nu sunt motivate să muncească.”
Vocea Basarabiei: Oricum, acest spirit de a-ți face viața mai bună se trage
de undeva.
Ion Sturza: „Adevărul e că da. Dacă a
existat o cultură a familiei, a existat o tradiție, un respect față de muncă, acestea
se transmit, bineînțeles. Sunt de acord.”
Vocea Basarabiei: Chiar dacă dumneavoastră nu faceți abuz din faptul că
sunteți descendent al unei mari familii de domnitori moldoveni, ba chiar am
avut de trecut prin vremuri când nu era bine să vorbești despre acest lucru, am
în vedere perioada sovietică, despre ce vă vorbea faetonul boieresc din spatele
casei bunicilor dumneavoastră? Ați întrebat vreodată de ce era el ferit de
ochii lumii?
Ion Sturza: „Nu. Noi eram feriți de orice
întrebări de așa gen. Eram, în genere, feriți de a ne expune cumva în fața
regimului. Eu țin minte cum bunica ne proteja să nu intrăm, și am mai povestit
aceasta, în camera unde bunelul asculta Glasul Americii sau Europa
Liberă.”
Vocea Basarabiei: Mulți așteptau americanii atunci.
Ion Sturza: „Așteptau americanii și exact aceasta
era fraza. Ce aștepta bunelul am aflat pe urmă, aștepta să vină americanii.
Deci ei ne protejau. Bunelul spunea, când eu deja puteam să înțeleg niște
lucruri, că noi suntem mici, noi nu putem să ne opunem sistemului și, dacă ne
vom opune, ne vom distruge viața noastră, a copiilor. Dar, până la urmă,
apăreau întrebările: „De unde e faetonul?”, „De unde sunt cărțile în casă?”,
„De ce se citește atât de mult în familia noastră?”. Se citea enorm. Cred că și
când prășeau, citeau.”
Vocea Basarabiei: Cărți franțuzești?
Ion Sturza: „Cărți franțuzești, în casă. Din
lucrurile acestea noi puteam să bănuim că a fost o relație mai consistentă cu
trecutul. E un lucru pe care acum încercăm să-l restabilim în familia noastră,
inclusiv relația cu familia mare Sturza, nu că am fi rude, dar că există o
valoare extraordinară în istoria țării. Au fost contribuții majore și aduse nu
numai de domnitori, prim-miniștri, miniștri, oameni de afaceri. Este foarte
fascinantă istoria de după război a familiei Sturza: și Greta Sturdza, care a
fost o mare personalitate, care a ajutat foarte mult, Marina Sturdza astăzi,
Dimitrie Sturdza. Noi ținem o relație, avem multe programe comune de
binefacere. Dar, cum spun eu: ei au moștenit titlurile, eu și le-am câștigat.”
Vocea Basarabiei: V-a interesat totuși să vă faceți un arbore genealogic?
Ion Sturza: „Da, am
arborele. Adevărul e că lucrurile sunt destul declare: au fost fixate în biserici, la starea
civilă. Dar eu cred că nu aceasta contează. Astăzi este relativ ușor, genetica
s-a dezvoltat, poți să vezi până la omul din Neanderthal cine ți-a fost rudă
și poți să ai surprize că te consideri cineva și ești altcineva ș.a.m.d.
Este important cum te simți tu în relația cu trecutul, în primul rând, cu
spațiul românesc, în doilea rând, cu religia noastră creștină… Sunt lucruri
pe care le moștenești, nu poți să le schimbi. Discutam cu cineva că ar fi bine
mai că de trecut la altă religie. Ziceam: asta nu poți să o faci, este ca și
cum ți-ai schimba părinții sau genetica ta. Important este cum tu te reflecți în
lucrurile acestea, nu cum formal le bifezi.”
Vocea Basarabiei: Aș vrea să știu dacă în familia dumneavoastră se făcea
cumva referință la trecut, la istorie, la ce a fost până la anul 1940.
Ion Sturza: „Da. Se discuta, mai ales, în
familia tatălui, Sturza.”
Vocea Basarabiei: Au trăit în sat mai multe generații?
Ion Sturza: „Da. Au trăit mai multe
generații. Și noi practic acum moștenim casele, pământul în care au fost, cred,
multe generații de Sturza. Și acesta este un lucru foarte impresionant. Le
spuneam copiilor noștri: aici cred că, de sute de ani, unde e casa părinților,
unde noi ne reunim, minim de două ori pe an, cu toată familia, în sensul larg
al cuvântului, vin zeci de veri, de nepoți la Pârjolteni. Deci se discuta,
inclusiv din anii 30.
Eu îmi aduc aminte, spre exemplu, bunelul ne povestea și despre rolul
jandarmului, dar, în același timp, și de școala de iarnă sau de duminică la
biserică. Fiind nu departe de biserică, familia noastră a avut o contribuție
mare la păstrarea acesteia. Ea n-a fost devastată, a fost închisă 30 de ani.
O parte din familia noastră a fost dusă în Siberia. O parte din case au
fost transformate în școală, cantină pentru copii. Se discutau chiar și lucruri
mai tragice, când un membru al familiei a fost înrolat în armata română, altul
a fost înrolat, în 1944, în armata sovietică și poate undeva pe front s-au
întâlnit.”
Vocea Basarabiei: Și puteau să se împuște unii pe alții.
Ion Sturza: „Bineînțeles. Fotografiile, obiectele
care se păstrează demonstrează această relație tumultoasă cu anii 1930, înainte
de 1918.”
Vocea Basarabiei: Știu că Ștefan cel Mare trimetea răzeși cam pe la
marginea țării, știau să aleagă locurile. Puteau și de acest lucru să fie
animați strămoșii dumneavoastră, ca să se așeze anume acolo la Pârjolteni?
Ion Sturza: „Da. Prima atestare documentară
a satului este de la 1400, dar cred că e mai vechi. E în inima codrilor. Și
acum poți să zici că e o zonă cam uitată de lume. Dar e și bine, pentru că nu
trebuie multă civilizație acolo… E înconjurat de codri, e pe râu. Deci este o
zonă extraordinar de frumoasă.
Eu am călătorit mult în lume, dar real energetic acolo te reîncarci, în
zona aceea. Sunt deosebiți oamenii, cu caracter, cu simțul demnității. Dar
acestea sunt lucruri care s-au întâmplat în timp. Eu țin foarte mult la zonă și
la satul nostru, la oamenii de acolo. Adevărul e că acum s-au cam împrăștiat
prin lume, se mai întâlnesc doar la Paștele Blajinilor.”
Vocea Basarabiei: Am înțeles că o parte din familia dumneavoastră a
cunoscut calvarul siberian, au fost deportați. Ați știut, vi s-a vorbit? Mai
degrabă se prefera să se tacă despre aceste lucruri.
Ion Sturza: „Nu era posibil să se țină în
secret pentru că rudele s-au întors, în anii 60, înapoi. Și noi știam că
mătușa aceea sau moșul acela, sau vecinul acela este de acolo… Nimeni nu a
păstrat o răutate. Nimeni nu a avut ranchiune. Nu știu de ce. Poate că au
considerat că așa le-a dat Domnul. Nu țin minte să fi fost un element de
revoltă deschisă sau, poate din aceleași considerente, păstrau securitatea sau
viitorul celor tineri. Au primit-o ca o pedeapsă de la Dumnezeu care a venit
peste ei.
Ceea ce foarte mult țin minte că se discuta la noi era foametea. Satul nu a
fost atât de mult afectat de foame. Fiind în codri, totuși nu a fost seceta
atât de mare, în plus, sătenii au ascuns produse prin păduri. Ne povesteau că,
în sat, erau bulgari care au venit atunci, fugăriți de foamea extraordinară, ne
povesteau cum veneau oamenii și ultimele lucruri le schimbau pe niște tărâțe.
Asta mi s-a memorizat.
Eu cred că foametea de după război, plus deportările de la începutul anilor
50 sunt cele mai tragice perioade și foarte puțin vorbim despre lucrurile
acestea. Nu afirm că noi trebuie să fim ancorați în istorie sau în trecut. Mulți
astăzi își creează viitorul de la trecut, adică se ancorează și stau acolo, de
dimineață până seara, se victimizează, deși ei, bine mersi, stau în lux
exorbitant sau beneficiază de poziția lor de luptători cu regimul. Nu vreau să
le dau numele. Deci nu trebuie să fim ancorați în trecut. Aceasta este cea mai
mare greșeală, când suntem ancorați, dar nici să nu uităm lucrurile acestea. Trebuie
să cunoaștem. Și să nu încercăm să folosim aceleași stafii moarte sau nu știu
care stafii care ne bântuie pe noi.
Mulți nu s-au dus să pună o floare la un mormânt sau nu au adus un ban pentru
unul care a fost deportat, dar stau în televiziuni și posturi de radio și „plâng”,
de dimineață până seara, pentru că aceasta dă bine la electorat…”
Vocea Basarabiei: Ce imagini din copilărie purtați cu dumneavoastră în
lume? Ce nu e de uitat din copilăria dumneavoastră?
Ion Sturza: „Primele jucării. A propos,
primele jucării au fost destul de arhaice, spre exemplu, o sanie pe care mi-a
cioplit-o bunelul cu barda. În anii 60, nu era chiar mare fericire: eram în
sandale și în șaravari. Era o perioadă mai grea, la începutul anilor 60, dar
copilăria a fost frumoasă. A fost frumoasă pentru că noi am avut libertatea
totală. Știu că părinții au încercat să ne dea la grădinița din sat, dar noi,
din prima zi, cu verii, am sărit gardul și nu ne-au mai impus. Noi am avut
foarte mult spațiu de manevră. Acum mă tem pentru copiii mei, care au douăzeci
și ceva de ani, să le dau drumul să treacă strada. Părinții atunci nu aveau
grija aceasta de noi și bântuiam toate livezile, toate pădurile, toți cireșii.
Deci copilăria a fost foarte frumoasă în sensul acesta și, bineînțeles, relația
mea și deosebită cu buneii.”
Vocea Basarabiei: Și de pe mamă, și de pe tată?
Ion Sturza: „Da, absolut. Fenomenul acesta
l-am înțeles târziu. Acum, când mă apropii și eu de poziția de bunel sau când
îmi văd buneii copiilor mei, înțeleg că este cu totul altfel. A fost o relație
absolut deosebită: deși erau niște oameni foarte duri, foarte reci, cu noi erau
extrem de dulci și mult mai libertari decât părinții noștri cu noi.
Memoria s-a axat pe această libertate în spațiu, că noi puteam să facem ce
vroiam, puteam să mergem foarte departe de casă. Mă gândesc astăzi că ajungeam
la zece kilometri de la casă, fiind copii care încă nu mergeam la școală, nu
mai spun de iarnă, cu zăpezile ei, cu nămeții.
Și școala a fost o perioadă bună. S-a întâmplat să fiu aproape permanent
eminent, deși nu cred că e cea mai mare ispravă a unui copil în viață, dar așa
vroiam eu să fiu, să fiu lider în această combinație, care, până la urmă, mi-a
adus și unele necazuri. Spre exemplu, eram libertar în forma mea de a fi și țin
minte că exprimam ceea ce credeam și mă târâiau pe la miliție, m-au târâit pe
la comitetul comsomolist să mă dea afară din comsomol pentru că nu știu ce
comentasem sau că am vrut să fiu mai deștept în fața profesorului de istorie și
spusesem că nu eram de acord cu ceva. A fost o perioadă frumoasă, plus munca,
munca fizică.
Noi aveam foarte clar norma noastră, ce trebuia să facem. Știam că eu
sâmbăta trebuia să aduc apă, să mătur în fața casei, să mătur în fața porții,
să duc gunoiul, pe urmă trebuia să fac curat în casă. Plus la aceasta, aveam și
munca de elev. Toți cred că au trecut prin brigăzile școlare vara. Eu, când le
povestesc copiilor mei că trei rânduri de piele de pe spatele nostru se cojeau,
ei nu înțeleg. Ei gândesc că stăteam la plajă și se cojea pielea. Nu, la prășit!
Deci a fost o perioadă frumoasă, eram protejați de părinți de nevoi și aveam o
singură grijă: să învățăm bine și să ne căutăm de treabă.”
Vocea Basarabiei: Ce făceau părinții dumneavoastră? Cum a fost viața lor?
Câți copii ați fost în casă?
Ion Sturza: „Noi suntem doi. Am o soră care
a ieșit la pensie, toată viața a fost profesoară în satul nostru. Părinții mei
au fost, să spunem așa, mici funcționari. Mama a lucrat peste 40 de ani în
contabilitatea din sat. Așa s-a întâmplat că ei nu au fost aleși de către
părinții lor să fie trimiși la studii, pentru că, după război, nu toți copiii
din familii erau trimiși la studii. Și se selectau: cel mai drag, cel mai
deștept sau, invers, cel mai bine crescut.”
Vocea Basarabiei: Aveau și grijă ca să rămână cineva pe
lângă ei.
Ion Sturza: „Da. Și așa s-a întâmplat că nici
mama, nici tata nu au fost selectați de părinți ca să fie trimiși la studii. Ei,
au terminat 10 clase odată cu mine! După ce au terminat 10 clase cu mine, au
mers la tehnicum și au terminat tehnicumul. Deși puteau să stea
la țară să facă contabilitate, nu le trebuia numaidecât să termine tehnicumul.
Au conștientizat că și pentru ei era important să aibă studii. Iar balul de
absolvire l-am făcut împreună, doar că ei la serală.Mama avea un simț extraordinar al cifrelor.
Acum le dau exemplu multor tineri, le zic: trebuie să ai feeling-ul cifrei.
Părinților le spuneam „matale”, niciodată nu am vorbit cu ei la „tu”. Mama
calcula la bile, la renumitul calculator cu bile, socotelniță, și simțea
a patra cifră după virgulă, dacă e corectă sau nu e corectă, după ce făcea
tabele întregi. Avea un simț al cifrelor extraordinar. Nu știu dacă s-a
transmis la mine sau la alții. Mulți nu au simțul cifrei, pentru dânșii 10 sau
12 e cam tot aceeași.
Deci aceasta e ceea ce au făcut. Au muncit, și-au făcut casa, ne-au crescut
pe noi. Din păcate, au plecat devreme din viață. Eu cred că e tot un rezultat
al muncii și al nevoilor. A fost o relație frumoasă în familie, ca și în orice
familie, cu problemele noastre.
Înțelegi cât de importanți în viața ta sunt părinții, atunci când nu sunt.
Cât sunt, îi ignorezi: nu te duci, nu le telefonezi, nu mergi acasă, dar când
nu sunt…”
Ziceați pe undeva că nu ați schimba pe nimic în lume Pârjoltenii
dumneavoastră. De ce? Ce are deosebit acest sat, sat din codrii Călărașilor?
Ion Sturza: „E un sat ca și toate satele.
Nu e un sat deosebit, căci sunt foarte multe sate în Moldova poate și mai
pitorești. Dar, bineînțeles, în primul rând, e natura. Cine nu a fost acolo, nu
poate să înțeleagă. Este situat între dealuri, între livezi, între păduri, e o
energetică absolut unicală. Eu sincer am spus-o și, în fiecare an, petrec
concediul oficial la Pârjolteni, cel puțin, încerc să-l petrec acolo. E o zonă
extraordinară. Mă simt bine, mai am rude, mai am colegi, sunt oamenii din sat.
E un loc de refugiu și a venit și acolo internetul și multe alte lucruri. Nu
mai ești rupt de lume, dar nici nu trebuie. Ești în contact cu lumea, nu ai
nicio problemă în acest sens. La Pârjolteni s-au păstrat sunetele și mirosurile
copilăriei. Oricât ar fi de straniu, deși s-a schimbat modul de viață, sunt aceiași
cucoși, aceleași găini, același ciocănit de ciocănitoare, același cuc, același
lătrat de câine, același miros de baligă de la vacile vecinilor, deci, un lucru
pe care nu îl ai nicăieri în lume. Cei tineri nu ne vor înțelege, dar vor ajunge
și ei cândva bătrâni și atunci o să ne înțeleagă.”
Vocea Basarabiei: Deși generațiile de băștinași de după război ar putea fi
caracterizate de psihologi mai degrabă romantice decât pragmatice,
dumneavoastră, la vârsta alegerilor, ați preferat să faceți economie. De unde venea
această alegere? De la acel numărat al mamei la socotelniță ar putea fi?
Ion Sturza: „Nu, am făcut foarte pragmatic
alegerea. Eu, în genere, încerc să fiu pragmatic în viață. Am calculat: la ce
examene aș putea eu să dau și să intru la facultate. Și am cochetat cu ceea ce
știam să fac mai bine: un pic de matematică, un pic de istorie, un pic de
geografie. Și aceasta a fost marea mea orientare profesională. Nu că părinții
mei m-au influențat, sub o formă sau alta. Adevărul e că a fost o încercare
atunci, căci la facultățile de economie mergeau preponderent fetele, băieții nu
prea. Dar a fost o decizie extrem de reușită, în sensul mai lung al vieții.”
Vocea Basarabiei: Era și ceva în subconștient? Putea să vă ducă să faceți
această alegere tocmai?
Ion Sturza: „Cred că da.”
Vocea Basarabiei: Ar fi acele gene, acele fire?
Ion Sturza: „Primii bani cred că i-am făcut
în primele clase. Eu întotdeauna făceam niște bani și nu numai fizic.”
Vocea Basarabiei: Cum îi făceați?
Ion Sturza: „Mai făceam, spre exemplu, în
clasele superioare, eu și cu vecinul meu, șofer de autobuz, excursii cu copiii
din sat la Chișinău. Mai făcea și el doi bani, și eu un ban sau o kopiekă
atunci. Întotdeauna am avut interesul față de afaceri. Am combinat și munca
fizică, inclusiv când eram student, cu cea intelectuală.”
Vocea Basarabiei: Biografia dumneavoastră spune că, după absolvirea Facultății
de Economie a Universității de Stat din Chișinău „V. I. Lenin”, cum era pe
atunci,ați ocupat mai multe funcții în
domeniul relațiilor economice și culturale externe. Și aș vrea să vă întreb
dacă ați trăit cumva percepția pe care am trăit-o chiar eu: structurile de
stat, ale acelui stat sovietic țineau de ceva străin, ceva ce nu era al nostru?
Ion Sturza: „Eram înrolați într-un sistem
atunci. Soarta îți era pecetluită pentru mult timp: ce trebuia să faci. Mai
mult decât atât, eram selectați în funcție de aptitudinile noastre ș.a.m.d.
Primele mele activități în domeniu au fost legate de această selecție, pe care
nu eu am făcut-o, au făcut-o acei care aveau grijă de noi, cei tineri.
Luând în considerație că aveam și un interes deosebit pentru cercetarea
științifică, am făcut teza de doctorat foarte devreme. Dar atunci situația era
hilară sau bizară. Pe de o parte, era recunoscută capacitatea mea de a face
una-alta, pe de altă parte, mă confruntam cu niște lucruri absolut bizare. Și
îmi aduc aminte că eu nu eram membru de partid, deși în funcții sau joburi care
te obligau să fii membru de partid și turnător la securitate, aici nu era altă
opțiune.
Eu însă nu eram nici una, nici alta. M-au trimis să merg în secția de
relații externe a sindicatelor de atunci. Șeful de secție, nu mai țin minte
numele, era foarte fericit că îi venise un băiat tânăr, care știa limbi
străine, și mi-a dat o anchetă. Prima dată povestesc public aceasta. La un
moment dat, el îmi întinde o anchetă să scriu datele mele biografice. Și, când
am ajuns la partid, am scris bespartiinâi. Ce s-a mai supărat șeful,
mi-a aruncat hârtiile, că i-am stricat ancheta, că la sindicate eu nu puteam să
lucrez, dacă nu eram membru de partid. Asta era.
Pe de o parte, ne selectau, ne considerau că suntem de perspectivă, ne
încurajau, ne deschideau ușile. Iar, pe de altă parte, existau lucrurile
acestea aberante. Nu eram membru de partid și nici nu prea am vrut să fiu. Și
adevărul e că, atunci când s-au început schimbările, am înțeles că nu mai merita.
Așa că nu am mai intrat în partid.”
Vocea Basarabiei: După 2 ani de serviciu militar, vă plasează în alte
funcții, unde ați avut activități de pionierat. E vorba de primele proiecte de
investiții străine privind reutilarea tehnică a întreprinderilor economiei
naționale și altele. Nu era prea prozaic pentru dumneavoastră acest lucru, în
timp ce multă lume atunci scria poezii, încerca să-și exprime aspirațiile,
venea, într-un fel, acea perioadă a glasnostiului și perestroicii.
Ion Sturza: „Scriam și eu poezii. Mergeam
și eu la cenacluri. Mergeam și eu la Teatrul Verde, nu eram pe scenă, eram în
spate. Așa că și aici a fost ca la mulți alții. Dar, în același timp, eu am
avut fericita ocazie să mă lansez, în această perioadă, în activități economice
care mi-au deschis lumea. Marele meu avantaj, dumneavoastră mă întrebați de
unde vine, vine pentru că eu, de la începutul carierei mele economice sau de
business, am avut fericita ocazie să conlucrez cu marile companii și marii
oameni de afaceri din Occident, în 1988-1989, din Germania, Austria, Elveția. Aceștia
au fost partenerii noștri.”
Vocea Basarabiei: E acel noroc despre care vorbiți?
Ion Sturza: „E acel noroc. Am beneficiat de
faptul că am fost un răsfățat al sorții: am nimerit în relațiile acestea
externe. Deși am venit eu și am bătut la ușă… Lucrurile au fost foarte
interesante.
În 1987, Gorbaciov a dat un ucaz de creare a organizațiilor de comerț
exterior în afara Moscovei și eu am venit la gosplan, la Kutîrkin,
împreună cu alții, am bătut la ușă și am spus: „S-a publicat în gazeta Pravda,
haideți să o facem și noi!”. Și ei au spus: „Haideți să o faceți!”. Și noi am
început, cu o masă, că habar nu aveam ce însemna comerțul exterior, am găsit un
contract să vedem cum arată și am început să punem bazele comerțului exterior. Am
intrat foarte rapid în această activitate, prin contracte, contacte cu companii
din Austria, compania Rauch…”
Vocea Basarabiei: Diferite școli?
Ion Sturza: „Școli extraordinare. Eu am
rămas prieten cu familiile acestea până astăzi. Noi deja suntem la pensie,
copiii noștri vin din spate, dar aceasta a fost școala, nu în aula universității,
dar în viață. Asta a fost. Și a fost un lucru extrem de benefic și pentru un
mediu de afaceri din Moldova.
Tot atunci, în paralel, eu, împreună cu alți 2-3 colegi, care eram un pic
mai dezghețați sau mai avansați, de la Banca de Comerț Exterior, am deschis o
școală de business și citeam lecții. Era concurs pe 6 luni înainte să vină lumea
la școala de business. Vă dau exemplu: era lector doamna Lilea Burunciuc care
astăzi e la Banca Mondială. Și acum țin minte că eu și ea stăteam și citeam
lecții la mulți oameni de afaceri, care sunt primii din Republica Moldova în business.
Am intrat în colimatorul acesta de început.”
Vocea Basarabiei: Curând venise și vremea mișcării de eliberare națională
și aș vrea să cunosc de ce, în această mișcare națională, spirituală, am putea
zice, nu și-a găsit locul și spiritul economic, spiritul pragmatic? La noi
chiar este o vorbă: „În timp ce noi strigam în piață: „Limbă și alfabet!”,
străinii privatizau, făceau afaceri”, trezindu-ne, în cele din urmă, cu
economia noastră în mâinile lor.
Ion Sturza: „E o temă aparte, care și pe
mine mă bântuie: de ce noi, moldovenii, n-am izbutit, de ce alții au pus mâna
pe statul nostru?! O spun sincer. Nu vreau să spun de
alți conaționali de-ai noștri, dar ei nu au stat în piață. Din 1988, după renumita Hotărâre a Comitetului
Central al RSS Moldovenești cu privire la istorie și limbă, când spuneau: „Da, da,
da”, noi făceam ședință și le spuneam colegilor noștri de limbă rusă: „Nu, nu, nu”.
Adică noi avem limbă, istorie, cultură ș.a.m.d. Nu e neapărat un lucru rău. Eu
întotdeauna mă mândresc și le spun, inclusiv colegilor noștri din România că,
dacă au fost mișcări mari de protest în Republica Moldova, nu au fost pentru
pâine sau salam, au fost pentru limbă și istorie… Și este un mare adevăr care
va fi apreciat de istorie…
Adevărul e că în fruntea mișcării naționale de atunci sau, mulți ani după
aceea, s-au plasat niște profitori, niște oameni care doar au exploatat aceste
sentimente și care, până la urmă, s-a demonstrat că erau plasați de servicii
speciale sau nu știu de cine. Și falsul, și dorința aceasta să se elimine
oamenii de calitate, pe parcursul anilor, a dominat în Republica Moldova. Vedeți
câți oameni de calitate din mișcarea națională, de la începutul anilor 90, au
fost anihilați, au fost compromiși, au fost distruși?..
Eu am trecut, în mica mea carieră politică, tangențial, și în continuare
trec prin acest colimator. Îmi dau seama cum s-a procedat cu oamenii de
calitate în Republica Moldova. Și aceasta e o mare problemă. De ce moldovenii
atunci n-au avut grijă de economie, de partea materială?! Ei s-au concentrat pe
partea spirituală și, între timp, lucrurile s-au dus către alții…”
Vocea Basarabiei: Țin minte, Nicolae Costin chiar zicea și fraților din
România: veniți și privatizați bulevardul Ștefan cel Mare, că îl privatizează
rușii.
Ion Sturza: „Eu, în 1998 sau în 1999, eram
prim-ministru, am avut exact aceleași discuții cu România.”
Vocea Basarabiei: Poate noi nu aveam bani?
Ion Sturza: „Ei, nu erau! Nu am avut minte,
inclusiv în relația bilaterală. În 1998, cineva a venit cu o idee-trăsnet, să
facem un fond de investiții de 100 de milioane de dolari, care erau bani pe atunci,
dar găsirea lor nu era o problemă. Și am venit cu ideea aceasta la conducerea
României și la a noastră. Eu am deschis toate ușile: „O facem!”. Nu s-a
realizat. Dacă se realizau atunci proiectele economice… Noi am făcut poduri
de flori, nu am făcut poduri fizice, integrarea reală. Și poate eram natural în
Uniunea Europeană. Păcat, e un fenomen care și pe mine mă întristează.”
Vocea Basarabiei: Cum ați caracteriza dumneavoastră cei 10 ani de viață ai
tânărului și neîndemânaticului stat Republica Moldova, cei de până a deveni
dumneavoastră premier al acestui stat? Ce greșeli ați fi ocolit, dacă ar fi
fost în puterea dumneavoastră, până la perioada de premier, că a fost 1998-1999.
Ion Sturza: „Bâlbâiala, dublele standarde,
dublele luntre ș.a.m.d. Cineva ne-a suspendat nu de cel mai bun loc, ne-a
suspendat și noi nu am făcut, la început, reformele necesare. Noi vroiam să fim
în confort. Noi doream să fim și cu Estul, și cu Vestul, și cu rușii, și cu
românii, și cu găgăuzii, și cu toți trebuia să fim… Nu am avut tăria de
caracter pe care au avut-o Țările Baltice sau Polonia pentru a face reformele
economice care trebuiau, reformele sociale. Noi mai aveam atunci resurse și
rezerve, inclusiv materiale, și aveam entuziasmul oamenilor să facem lucrurile
acestea. Ca să mai primească niște bani de la FMI, politicienii ieșeau la
tribună, spuneau: „Privatizăm!”, se duceau, după aceea, la șașlâk și
spuneau: „Hai să păstrăm colhozurile!”. Au întins-o așa până în 1998, când a
crăpat… Când am venit noi, în 1998, am găsit o stare destul de deplorabilă și
în buget, și în finanțele statului: nu se plăteau cu anii pensiile și
salariile.”
Vocea Basarabiei: Se plăteau în galoși…
Ion Sturza: „Da. Mie mulți îmi spun că eu
nu plăteam. Dar, de fapt, eu, în două săptămâni, am oprit toată povestea
aceasta. Și, când am plecat, se plătea zi la zi. ”
Vocea Basarabiei: Exact, până la dumneavoastră. Și asta e legat de Petru
Lucinschi, care, spre exemplu, eu nu am să uit niciodată când spunea dumnealui:
„Ce, Republica Moldova trăiește sărac?! Iată, eu am fost în satul meu, la sora
mea și acolo merg ăștia pe drum, sora mea mi-a pus o pungă de fasole. Și nu se
trăiește rău.” Dacă țineți minte.
Ion Sturza: „E o viziune. Eu vreau să vă
spun că aceasta a fost marea problemă, că nu am avut, din păcate, lideri
vizionari și lideri care ar fi putut să se impună. Și, cu cât timpul trecea, cu
atât mai mult lucrurile se deteriorau și rezerve interne pentru a face reforme
nu au fost. Trebuia totul făcut într-o noapte.”
Vocea Basarabiei: Era și acea proverbială bunătate a noastră despre care,
mă rog, și Ion Druță vorbește, sau e un mit totuși?
Ion Sturza: „Văzând cum se răfuiesc astăzi
moldovenii în spațiul public, nu cred eu că e tare multă bunătate la noi. La
mijloc a fost lipsa de inteligență, cultură, experiență de lider și viziune,
toate la un loc, pentru că noi am moștenit o țară agrară, cu băieți educați la
președinți de colhoz, cu koniaciok, cu șașlâciok. Ei nu au
terminat Sorbonne. Au făcut lucrurile ca într-un colhoz mare, unde să
fie totul la ei… Și așa se și continuă.
Modernizarea țării n-a fost făcută și nici astăzi Moldova nu e o țară
modernă. E arhaică, semicomunistă, cu un sistem de conducere moștenit de la comuniști. Noi avem raioane, noi avem ministere, noi
avem multe lucruri. Nu
avem țara de mult timp, dar avem același sistem de comandă, avem
secretar general, avem președinți de colhoz. Deci țara nu e modernă.”
Vocea Basarabiei: Dumneavoastră ați devenit premier pentru mai puțin de un
an, după cât e de calculat, dar un premier la care se face referință și azi,
fără să vi se conteste capacitățile și abilitățile din acea perioadă. Dar, din
câte a fost de văzut, acest lucru nu a fost de ajuns ca Republicii Moldova să i
se dea șansa să fie alături de alte țări europene. Și vreau să vă întreb de ce,
cine nu i-a dorit statului Republica Moldova un viitor mai bun?
Ion Sturza: „Au fost și factori interni, și
externi. Exact aceeași situație este și acuma, putem să facem o paralelă
directă. Din extern e clar cine nu ne-a dorit să fim acolo și, de aceea, au
intrat în concubinaj cu cei din intern, și au „cântat”, fie ei de stânga sau de
dreapta… Exact aceleași poziții: și cei de stânga, și cei de dreapta, și cei
antinaționali, și naționali s-au unit în hora împotriva Guvernului nostru să-l dea
jos, de fapt, blocând un proces…”
Vocea Basarabiei: A fost blocat Helsinki, a fost blocat, de fapt, drumul
spre Europa.
Ion Sturza: „A fost. Pentru că toți știu și
deja aceasta nu e o noutate că, din considerente politice, noi aveam foarte
mari șanse să fim incluși într-un proces rapid de integrare europeană. Eu am
mai spus-o: noi aveam mai multe șanse să intrăm în Uniunea Europeană înaintea
României. România era un caz mai greu, o țară mai mare, mai complexă. Noi eram
mai mici, euforia europeană a fost.
Dar atunci a fost un concubinaj la care au participat două figuri: Iurie
Roșca și Petru Lucinschi, nici măcar nu Voronin. Voronin discuta cu mine și îmi
spunea: „Băi, eu înțeleg că e un lucru bun. Ceea ce faci tu e extraordinar”.
Deci nu el a votat împotrivă. A propos, când am intrat în criză politică, ei au
votat politicile Guvernului, numai că după aceea, furibund, Piotr Chirilovici, împreună
cu Iuri Ivanovici, au depus toate eforturile ca să distrugă Guvernul, știind
foarte bine că nu era problema în Sturza sau nu era problema în Guvern… Problema era că trebuia, la Helsinki, să fie dat un semnal
că Moldova era țară eligibilă pentru integrarea europeană. Și ne-au
băgat pe linie moartă pe 10 ani… Asta a fost.”
Vocea Basarabiei: Care a fost cea mai dificilă zi din viața dumneavoastră
de premier?
Ion Sturza: „Toate au fost dificile. Două
lucruri au fost cele mai dificile. Atunci când Transnistria a deconectat
energia electrică, în vară, și Chișinăul s-a cufundat în beznă, se stricau
frigiderele etc., unitățile economice fără energie nu puteau să funcționeze.
Aceasta a fost o lecție dură pentru mine: eu consideram că toți aveau grijă de
țară, dar unii se plimbau cu caii prin pădure, iar eu trebuia să negociez cu
Transnistria și cu România… Și am făcut o greșeală, care cred că a fost o
greșeală mare. Noi am avut soluția tehnică să conectăm instantaneu sistemul
nostru energetic la România, cel puțin, parțial. Nu am făcut-o pentru că, atunci
când au simți tiraspolenii că noi aveam soluția tehnică, au revenit la masa de
dialog. Acesta a fost primul.
Și al doilea lucru, pe care eu nu pot să vi-l povestesc detaliat: țara
noastră, în 1998, datorită unei lipse de viziune, de trădare, aș spune, a fost
supusă unui pericol enorm de atac terorist. Nu pot să vă dau detaliile, dar
atunci a fost cel mai mare pericol care putea să se transforme într-un „11
septembrie” pentru Moldova. Și iarăși dintr-o trădare a unui om care mai este,
se mai învârte, face glamour prin Chișinău. Nu e un secret, dar e un lucru pe
care nu vreau să-l spun, pentru că e prea dureros pentru mine.”
Vocea Basarabiei: Dar cea mai fericită zi a fost vreuna din cele
aproximativ 300 de zile de premier, cât ați fost dumneavoastră?
Ion Sturza: „Eu consider că activitatea mea
în Guvern nu s-a limitat doar la perioada când am fost de facto premier, dar și
în calitatea mea de vicepremier, ministru al Economiei, căci lucrurile trebuie privite
în context. Când am început să plătim, zi la zi, salariile și pensiile, în
toată țara… Și aceasta s-a întâmplat nu la Braghiș, nu la Voronin, s-a
întâmplat în timpul nostru.”
Vocea Basarabiei: Reforma teritorial-administrativă?
Ion Sturza: „Reforma teritorial-administrativă,
reforma bugetară și aceasta iar e o mare tragedie că s-a revenit la raioane. Când
am început reforma, cel mai pozitiv lucru a fost că a revenit speranța la
oameni. Au început să se facă niște lucruri, se făcea drum, se făcea aeroport,
veneau pensiile, veneau salariile, investițiile, s-au făcut privatizările mari
cu Lafarge-ul, a venit telefonia mobilă. Într-o perioadă de doi ani de
zile, s-au întâmplat lucrurile acestea. A fost o perioadă foarte intensivă, dar
după aceea au beneficiat…”
Vocea Basarabiei: După experiența de premier, dumneavoastră personal ați
prosperat în afacerile dumneavoastră, nimeni nu impută acest lucru, iar
Republica Moldova și nu, unii zic că chiar a regresat. Cum ați explica
dumneavoastră acest lucru? De ce și de cine a depins? În mâna cui totuși am dat
noi destinul ei? Credeți că ne-am făcut, de fapt, noi rău cu mâna noastră?
Ion Sturza: „Da, bineînțeles. Pentru că, până
la urmă, suntem o țară democratică, noi votăm, ne alegem Guvernul, ne alegem
Parlamentul.
A propos, despre prosperarea mea de după perioada în care am fost premier.
Eu am fost și am rămas om de afaceri. Perioada mea de activitate politică a
fost doar un serviciu public, cum mi-a spus cineva.”
Vocea Basarabiei: „V-a păsat, până la urmă…
Ion Sturza: „Dar eu nu am fost niciodată
politician. Eu am revenit la afacerile mele. Și, ca să nu fie un conflict de
interese, să nu îmi arate mie cineva cu degetul, am plecat în alte țări și în
alte lumi să-m fac munca și să demonstrez că sunt capabil. Nu am stat aici. Nu am
privatizat nimic aici, nu am luat nimic.
M-am dus. Și aici unii spun: „Ai fost prim-ministru, ai furat toată țara și
de acolo sunt milioanele tale.”. Stop! Eu am lucrat în medii economice foarte
diferite. Până la urmă, soarta ne-o merităm. Noi suntem cei care alegem: noi am
ales, noi avem elitele pe care le avem ș.a.m.d. Deci țara, în continuare, se
confruntă cu aceeași lipsă de lider și de viziune sau cu existența elitelor incompetente
sau hapsâne. Din păcate, asta e. Nu am putut să ne schimbăm tendința.”
Vocea Basarabiei: Dar în criza politică profundă, ziceați dumneavoastră,
chiar fără de precedent, care s-a stins adineauri în Republica Moldova, s-a
făcut adeseori referință la anul 1999, la demiterea cabinetului Sturza, atunci
când Republica Moldova a pierdut acel drum la Helsinki, despre care vorbeam,
unde trebuia să ne asumăm destinul european. Acum, după ce se pare că lecția a
fost însușită, ne mai poate opri ceva din acest drum, mai poate fi el deturnat?
Adică ajungem totuși noi în Uniunea Europeană sau ne asociem, cel puțin?
Ion Sturza: „Vreau să vă dezamăgesc: acuma
drumul european este cu mult mai complicat decât a fost atunci, din
considerentele Uniunii Europene, nu ale Republicii Moldova. Pe de o parte, e
criza din Uniunea Europeană, rigorile, criteriile de performanță și alte
lucruri. Aici trebuie să fie chiar un efort supraomenesc ca să se întâmple
lucruri radicale.
Pe de altă parte, ne pândește pericolul, în fiecare minută, datorită
factorului intern, datorită incapacității elitelor politice și de alt gen din
Republica Moldova de a ajunge la un consens, în interesul cetățeanului sau în
interesul țării. Acesta este pericolul. De fapt, nu la Bruxelles-ul este
pericolul, aici este pericolul… Pentru că această coaliție fragilă, aceste
relații care sunt fățarnice și nu sunt bazate pe nimic altceva decât interesul
material, pot, în orice moment, să dinamiteze situația. Aceasta este o problemă
pe care trebuie să conștientizăm.
Nici pe departe nu s-a depășit criza, odată cu alegerea noului Guvern,
lucrurile sunt încă destul de suspendate. Aceasta e povestea, pentru că noi
fluturăm integrarea în Uniunea Europeană, considerăm că aceasta este politica
noastră națională ș.a.m.d., dar, de fapt, confundăm niște lucruri. Statul
nostru sau orice stat are niște funcții mult mai pragmatice și mai simple: bunăstarea
cetățeanului și securitatea cetățeanului. Că noi putem să ajungem, prin consens,
la concluzia că putem să o facem împreună cu alte țări europene, ceea ce e
corect, este doar un instrument, este o formă de a ne organiza. Dar trebuie să
înțelegem: odată cu aderarea la Uniunea Europeană, noi ne limităm în
suveranitatea noastră, trebuie să facem un efort economic, un fel de ajustare.
Deci Uniunea Europeană nu ne rezolvă problemele pe care statul trebuie să le
rezolve: bunăstarea sau nivelul de trai al oamenilor și securitatea.”
Vocea Basarabiei: Și noi trebuie să muncim.
Ion Sturza: „Da. Trebuie să muncim și să ne
facem tema acasă, nu la Bruxelles. Pentru că la ai noștri le place să meargă la
Bruxelles, mergeau cândva la Moscova, dar eu cred că prima vizită trebuie
făcută la Căinari, nu la Bruxelles…”
Vocea Basarabiei: Acum, când avem majoritate parlamentară, avem Guvern
proeuropean, chiar așa fragil, precum spuneți dumneavoastră, de ce ar trebui să
țină cont guvernanții să nu pățească ca și Guvernul dumneavoastră, sper să nu
vă supărați, spunând acest lucru, ca să nu fie demis?
Ion Sturza: „Trebuie să facă muncă
politică. Oricât ar fi de banal spus, trebuie să facă muncă politică. Noi
făceam muncă tehnocrată, noi făceam reforme, noi implementam măsuri economice
și foarte puțin ne-a păsat de politică. Politica au făcut-o alții pentru noi și,
la prima cotitură, când s-a văzut că lucrul e
stabil, ne-au dat jos. Trebuie să facă politică.
Aceasta e marea mea grijă astăzi, că cei care conduc Guvernul sau
Parlamentul nu au experiență politică, și ei sunt niște tehnicieni și iarăși
cineva, sforarii din spate, îi vor folosi cât va fi o perioadă bună și pe urmă
îi vor trimite și pe ei să se plimbe, cum ne-au trimis și pe noi… Deci ei
trebuie să fie capabili să facă politică.”
Vocea Basarabiei: Politică? Aceasta înseamnă comunicare cu populația?
Ion Sturza: „Categoric.”
Vocea Basarabiei: Justificarea acțiunilor lor.
Ion Sturza: „Transparență maximală. Orice
pas trebuie, până la urmă, să aibă repercusiune în buzunarul omului… Punct.
Acestea sunt lucruri simple.”
Vocea Basarabiei: Ar avea nevoie cineva de
consultanța dumneavoastră, de sfaturile dumneavoastră, ale unui om trecut
printr-o situație pe care o regretă multă lume?
Ion Sturza: „Nu. Chiar vă fac o declarație,
o confesiune: nu, pentru că eu sunt un factor destabilizator, nu sunt un factor
consolidator, din păcate, pentru mine. Orice încercare a mea de a interveni cu
un sfat, cu un ajutor, a fost interpretată, cel puțin, în ultimii ani, cu multă
gelozie, cu multă suspiciune: care sunt intențiile mele, poate că eu vreau să
mă întorc în politică, poate că vreau să le iau plaja lor de joc.
Eu mă abțin și sunt foarte rezervat, atunci când am tot felul de invitații
gen Consiliul Economic sau altele. Știu că în Moldova nu există, din păcate, cultura
relațiilor bune cu foștii, cu actualii colegi sau cu oamenii, în genere. Eu nu aș
fi vrut să intervin, pentru că întotdeauna am să fiu sincer și franc în ceea ce
spun și ceea ce fac. Și așa o fac în spațiul public. Și nu aș fi vrut să
intervin în așa manieră, încât să complic viața.”
Vocea Basarabiei: Cum credeți dumneavoastră: depinde soarta unei comunități,
ca să nu zicem a unui popor, de un om sau de câțiva oameni, elita ce-și asumă
responsabilitatea să stea în frunte?
Ion Sturza: „Categoric da. Dar, ca să
depindă, trebuie să ai această elită. Ea, din păcate, nu prea se întrezărește.
Noi toți suntem elită. Vreau să vă spun că elitele nu se nasc în pustiu,
trebuie să ai o masă critică de oameni care propulsează. În felul lui, fiecare
om e elită: unul e muncitor, unul e sudor-elită. Aici, cu partea publică, e mai
greu. Așa cum, o dată la o sută de ani, v-am spus, se naște un antreprenor de
geniu, așa și în politică, se naște un Charles de
Gaulle, Franklin Roosevelt, pentru că motivația de a intra în istorie, nu
de a nimeri în istorie, este un pic diferită.
Un lider adevărat trebuie să fie un păstor, care să știe nevoile oamenilor,
să meargă înaintea lor, dar să nu-i exploateze în scopuri populiste, trebuie să
fie mai mult decât o reflecție a necesităților acestora. El trebuie să fie
liderul care vede mai departe și poate să-i ducă, pas cu pas, înainte. Genii
sau cei mai de succes oameni în politică, sau liderii naționali au fost cei
care au găsit această balanță: nici nu s-au îndepărtat de necesitățile
oamenilor, dar nici nu s-au îndepărtat de necesitatea de reforme sau de
politică vizionară.”
Vocea Basarabiei: Un politician trebuie să fie un om de bine, de bună
credință, mai zicem?
Ion Sturza: „Ar fi de dorit. Dar, din
păcate, aceasta nu e o specie care e de bună credință și politicianul, cel puțin,
în zona noastră. A fi politician în zona noastră sau în țările noastre înseamnă
a fi cinic, a fi laș, a fi corupt, a fi multe alte lucruri. Deci e foarte greu
să implantezi altă mentalitate sau altă atitudine, pentru că ești o cioară
albă.”
Vocea Basarabiei: De fapt, sunt captivii inversării unor valori.
Ion Sturza: „Aceasta întotdeauna a fost,
admirația de mahala, aș spune: „Uite, s-a „învârtit”!”; „Dacă e mai corpolentă,
e voinică și e frumoasă”. Deci sunt niște lucruri din folclorul nostru. Există
o speranță astăzi că va avea loc o schimbare reală de generații, pentru că eu
n-aș simplifica schimbarea aceasta formală a unor persoane-cheie în Guvern, în Parlament.
Ei sunt din alte generații, au alte apucături, alte experiențe. Și există o
speranță că ei, dacă vor reuși, cu guvernarea, deși e foarte problematic,
există o speranță că va fi schimbarea calitativă a elitelor care guvernează.”
Vocea Basarabiei: Dumneavoastră ați trăit mai multă vreme în România. Iar
la noi există și această opinie, mai pronunțată de la o vreme, prin Platforma
Civică Acțiunea 2012, că vom reuși doar unindu-ne cu România. Dumneavoastră ce
părere aveți vis-a-vis de această opinie sau opțiune?
Ion Sturza: „Eu am optat pentru această
variantă de a continua și afacerile, și de a locui în România, din mai multe
considerente, inclusiv ca să dau o perspectivă familiei mele, devenind cetățean
european, cu acte în regulă.
Pentru a fi eligibili, pentru a fi alături de România, noi trebuie să facem
foarte mult în modernizarea țării noastre. O țară săracă, o țară cu apucături
antidemocratice, bântuită de conflicte teritoriale și așa mai departe nu e o
piesă interesantă nici pentru România, nici pentru Uniunea Europeană. Așa cum
s-a reconfigurat Uniunea Europeană, ca o confederație a statelor, o zonă de
bunăstare și siguranță a oamenilor, este, cred, formula cea mai bună și înspre
aceasta trebuie să mergem. Și atunci problema istorică a noastră, de divizare,
se va soluționa de la sine.
Lucrurile sunt un pic mai complexe. Dacă ar fi doar băștinașii, ar fi doar
moldovenii-România, atunci nu ar fi, cred, o problemă, dar mai avem și
alolingvii. Să ne uităm atent la ceea ce s-a întâmplat în Țările Baltice, nimeni n-a abandonat țara, după integrare, din alții decât
băștinașii. A fost zona de prosperitate și de siguranță. Noi trebuie să
facem țara noastră să fie o zonă de prosperitate și siguranță. Și atunci
lucrurile se soluționează de la sine.”
Vocea Basarabiei: Banii fac fericiți și împliniți pe oamenii care îi au?
Ion Sturza: „Nu. Eu cu aceasta am și
început, vă spun că în niciun caz. Deci, invers, gestionarea banilor este o
mare provocare. Oamenii, care, pe neașteptate sau pe așteptate, devin posesorii
unei averi impresionante, primul lucru pe care trebuie să-l facă, e să meargă
la psihoterapeut, să facă ședințe în grup cu alții de-alde ei, ca să nu-i apuce
aiurelile, pentru că acestea pot fi de orice gen. Este foarte complicat.
Nu, niciodată. Vă spun repetat: eu am văzut oameni fericiți care nu aveau
nimic și am văzut oameni extrem de nefericiți. Nu în zadar se spune că banii nu
aduc fericirea, dacă tu nu știi să-ți construiești cu
banii aceștia ție și celor din jur un sentiment de fericire… Aici este un element de egoism rațional,
descoperit de filosofi încă din secolul XIX. Deci trebuie să încerci să faci
bine celor din jur, ca să fii tu fericit.”
Vocea Basarabiei: Și aici vreau să vă întreb: de ce oamenii cu bani au,
spre exemplu, nevoie să fie colecționari de artă plastică, de cărți bune?
Dumneavoastră sunteți unul dintre acești oameni.
Ion Sturza: „Unii fac acest lucru pentru a
fi în rând cu lumea, deși ei nu fac diferența între Rembrandt și Picasso sau
impresioniști și avangardiști.”
Vocea Basarabiei: Tocmai acesta e: modă sau necesitate?
Ion Sturza: „Mulți ajung la aceasta. Și am
ajuns și eu, prin evoluția mea, să percep și să înțeleg arta. Și devine o parte
a vieții tale.”
Vocea Basarabiei: O necesitate să fii mecenat?
Ion Sturza: „O necesitate de a fi
înconjurat de lucruri care au valoare. Și al treilea lucru, trebuie să o spunem
sincer, aceasta este și o investiție. Aceeași artă este o investiție care,
între timp, își păstrează valoarea. Deci este o combinație între acești
factori.”
Vocea Basarabiei: Ba chiar valoarea se amplifică, cu timpul.
Ion Sturza: „Da, dacă faci investițiile
corect, rațional.”
Vocea Basarabiei: Și dacă știi în ce anume. Și tot oamenii bogați au nevoie
să fie și mecenați?
Ion Sturza: „Nu-mi place cuvântul acesta,
nici „sponsor”, nici „mecenat”. Pentru că, până la urmă, asemenea lucruri nu le
faci pentru imagine. Cei care o fac pentru imagine, fac, cred, mai rău, mai
bine nu ar face-o. Întrucât ei ajută pentru a se filma la televizor și a-și
pune fotografia pe Facebook că au ajutat pe cineva. Deci lucrurile stau
cam așa.
Revenim la ceea ce am spus, că banii nu sunt totul. Mai există și
posibilitatea aceasta: să fii responsabil social, să poți să-i ajuți pe cei din
jur. Problema e că pe foarte mulți oameni îi ajuți, dar nu pe suficient de
mulți. Nu tu vei schimba lumea, nu tu vei schimba starea materială a oamenilor.
Și des ai dilema aceasta de a ajuta 10 persoane, dar mai stau la poartă încă 100
și știi că nu poți să-i ajuți. Și atunci despre tine poate să se creeze o
impresie inversă, că „ăsta are, dar nu dă”, că nu face.
Eu primesc des mesaje SOS că uite este un copil neajutorat, uite asta, uite
alta, dar trebuie să fii rațional și în chestiile acestea. Da, ai o sumă de
bani pe care trebuie să o gestionezi corect. Noi o gestionăm prin Fundație,
prin programe care au impact asupra miilor de copii, care influențează
sănătatea la zeci de copii. De aceea, eu întotdeauna m-am gândit: da, e bine să
ajuți un copil concret sau un om concret, dar, dacă cu aceeași 10 lei,
soluționezi o problemă la o mie de oameni, fă-o pentru o mie de oameni.”
Vocea Basarabiei: Ce trăiți dumneavoastră în momentul în care faceți un act
de caritate și vedeți pe fața unui om, care a beneficiat, o bucurie?
Ion Sturza: „O satisfacție. Dar nu e un
scop în sine. Eu vreau să vă spun că este și un element de educație. Spre
exemplu, copiii mei merg cu mine la casele de copii pe care le ajutăm noi, ca
să vadă că sunt ființe mai triste decât ei. Avem un proiect de susținere a unei
case pentru copiii cu dezabilități funcționale, pe care astăzi îi aduc din
familiile lipsite de posibilități, cu ei se ocupă fizioterapeuți. E un proiect
foarte frumos la Călărași, pe care îl susținem de mulți ani. Pentru copiii mei,
care comunică cu copiii aceștia, este și o parte de educație. Sau un proiect
economic avem, prin care zeci de mii de copii învață economia aplicată.
Sunt lucruri cu impact. Dacă te întâlnești, așa cum astăzi m-am întâlnit cu
cineva pe stradă, și m-a sărutat și m-a îmbrățișat, și a spus că a beneficiat
de o bursă de ajutor și e mega-fericită, căsătorită, e un lucru bun.”
Vocea Basarabiei: Și o întrebare, aș zice eu, fundamentală, au loc cele 10
porunci în business? Le aplică oamenii de afaceri?
Ion Sturza: „Da. Cei de succes și da. Eu des
sunt întrebat dacă sunt adeptul sau nu sunt adeptul eticii și moralei în
afaceri. Eu sunt adeptul eticii și moralei. Cei mai mari bani din lumea aceasta
nu contează sau nu valorează, dacă sunt încălcate lucrurile elementare de etică
și morală…”
Vocea Basarabiei: Aș vrea să încheiem interviul nostru, dacă îmi permiteți
dumneavoastră acest lucru, cu o întrebare despre familie. V-ați dori copiii să
fie la fel ca și dumneavoastră, să vă meargă pe urme? Îi îndemnați chiar să
facă acest lucru?
Ion Sturza: „Nu. Eu aș fi vrut să fie mai
buni decât mine. Și sper că vor fi mai buni decât mine.”
