Primul presedinte al Lituaniei libere, astazi un membru important al delegatiei Lituaniei in Parlamentul European,Vytautas Landsbergis priveste partea plina a paharului cand vine vorba de reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius. Intr-o discutie, la Strasbourg, cu Iolanda Badiliță, Landsbergis spune ca desi Ucraina nu va semna acordul de asociere la Vilnius, progresul enorm inregistrat de aceasta tara cu sprijinul UE reprezinta un succes de netagaduit.
Europa Liberă: Dle Landsbergis, cum priviti decizia luata aseara de Ucraina? Inainte de decretul anuntat de premierul ucrainian, de a intrerupe pregatirile pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE, Dl Carl Bild, ministrul de externe al Suediei, tara care alaturi de Polonia si-a asumat paternitatea Parteneriatului Estic, a spus ca totul este acum in mainile presedintelui Ianukovici? Chiar asa este ?
Vytautas Landsbergis: „Foarte probabil. Sa nu uitam insa ca fixarea conditiilor a fost si ramane inca in mainile UE. Nu Yanukovici a fost cel care a definit conditiile impuse Ucrainei. Este probabil ca acum atat UE cat si Ucraina sa se intrebe cine este vinovat daca semnarea nu va avea loc. Insa aceasta este o chestiune secundara. Nu cred ca putem vorbi despre aceasta situatie ca despre un succes zero. Nu trebuie sa uitam un lucru: progresul inregistrat de Ucraina este real. Fata de vremurile revolutiei portocalii, progresul este enorm. Atunci, conducatorii Rusiei au venit in Ucraina si i-au intrebat foarte suparati pe europeni De ce interveniti in afacerile noastre interne ? » Acum, acestea sunt considerate afacerile interne ale Ucrainei », si nu ale Rusiei. Astazi Ucraina nu mai este privita ca o provincie a Rusiei, sau o zona in care interesele Rusiei sunt prioritare. Iar acesta este un progres enorm si este datorat si apropierii Ucrainei de UE. Ucraina este astazi o tara europeana independenta, care isi dezbate propriul viitor, iar Rusia este un jucator din afara, care, sigur, are putere de influenta prin mijloacele sale economice.”