De la obținerea independenței și până în 2014 implicit, în Moldova au intrat investiții directe în valoare de circa 4 miliarde de dolari. Țara are potențial de investiții, însă impedimentele în calea acestora sunt prea mari, a declarat expertul economic Viorel Chivriga, prezentând concluziile studiului „Atragerea investițiilor străine directe în Republica Moldova: analiza impedimentelor”.
În cadrul unei ședințe a Clubului de presă al Asociației pentru Politică Externă (APE), organizat la IPN, Viorel Chivriga a spus că impedimentele în calea investițiilor străine sunt aceleași care erau și în anii 90. Climatul de afaceri trebuie schimbat. Legislația în domeniu este relativ bună, dar dacă ea nu este aplicată sau e prea des modificată, atunci devine nocivă deoarece sperie potențialii investitori. Viorel Chivriga a menționat că în domeniul economic avem legi care au fost modificate și de 19 ori în ultimii ani.
Expertul a făcut mai multe chestionare în cadrul studiului și a menționat că practic toți respondenții au subliniat corupția ca un impediment mare în calea investițiilor. Țara are mult de lucrat și la capitolul imagine. „Imaginea țării arată acum că la noi nu este bine să se investească”, a subliniat expertul.
Republica Moldova are nevoie și de o strategie de atragere a investițiilor. Expertul menționează că Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) este practic invizibilă pentru investitori, atât pentru cei din țară, cât și pentru cei de peste hotare.
Directorul executiv al APE, Victor Chirilă, a subliniat că în Moldova corupția a ajuns cote inimaginabile, ceea ce afectează investițiile. De asemenea, și situația regională pune o umbră pe țară și nu ajută deloc la atragerea investitorilor. Victor Chirilă a remarcat că anul trecut în țară au venit mai puțini investitori decât anterior, iar cazul cu retragerea unei sume enorme de bani din Banca de Economii a transmis un semnal îngrijorător pentru cei care și-ar dori să investească în Republica Moldova.
Clubul de presă este organizat de APE în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare NATO în Moldova, cu sprijinul Think Tank Fund și Open Society Foundations și al Fundației Est Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.