Victor Chirilă: „Trebuie să gândim soluțiile necesare pentru a continua calea reformelor”. Radio Europa Liberă. 21.05.2015

133

Europa Liberă: Domnule Victor Chirilă, Parteneriatul Estic este o dezamăgire sau o încurajare pentru țările care fac parte din acest aranjament?

Victor Chirilă: „Pentru Moldova sigur nu este o dezamăgire. Moldova este unica țară care a profitat din plin de oportunitățile Parteneriatului Estic, a semnat Acordul de Asociere și DCFTA, care ne oferă perspectiva de integrare economică cu Uniunea Europeană. Pentru prima oară acest lucru se întâmplă, de asemenea, am început asocierea politică cu Uniunea Europeană. Implementarea Acordului de Asociere ne va oferi și o perspectivă clară de integrare cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Faptul că Moldovei i se reproșează problemele sale politice, dar și economice, motiv din care nu au loc adevăratele reforme înseamnă că Moldova e taxată sau că țara e ajutată?

Victor Chirilă: „Cred că țara este ajutată. Avem nevoie de un partener sincer, când vorbim despre Uniunea Europeană. Critica este întotdeauna utilă, atunci când drumul este lung și în cale sunt mai multe obstacole de trecut. Nu cred că ar trebui să ne dezamăgim de aceste critici, nu ar trebui să ne dezamăgim de problemele care există în țara noastră. Dimpotrivă, trebuie să gândim soluțiile necesare pentru a continua calea reformelor, pentru a ne mobiliza cât mai bine.”

Europa Liberă: Ce ar cuprinde aceste soluții?

Victor Chirilă: „În primul rând, trebuie să îndeplinim angajamentele care ni le-am asumat atunci când am semnat Acordul de Asociere, să facem reformele, să facem ordine în sistemul judiciar, să modernizăm economia, să consolidăm instituțiile, ca să lucreze în folosul cetățenilor și nu al unei mâini de politicieni și oameni de afaceri. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem și societatea trebuie să înțeleagă că viitorul depinde de fiecare dintre noi, cei care suntem parte a acestei societăți, trebuie să ne implicăm în viața de zi cu zi, nu trebuie să lăsăm instituțiile, partidele politice să ne guverneze doar pornind de la propriile lor interese.”

Europa Liberă: Cum e văzută clasa politică de către partenerii de dezvoltare? Și dacă este creditată cu încredere actuala guvernare, ca să-și ducă mandatul pe parcursul celor patru ani?

Victor Chirilă: „Există o dezamăgire, trebuie să recunosc acest lucru, nu doar acasă, dar și în capitalele Uniunii Europene, există dezamăgire și la Riga, legată de calitatea guvernării, de angajamentul guvernării de a continua reformele, de voința politică insuficientă din țara noastră pentru a pune în practică Acordul de Asociere. În același timp, dânșii mizează pe faptul că societatea se va mobiliza, va face alegerea corectă, va responsabiliza politicienii, astfel încât reformele începute să continue.”

Europa Liberă: Se zice că la summitul precedent de la Vilnius Moldova ar fi fost vedeta evenimentului, aici ar putea fi Georgia și Ucraina. Înseamnă aceasta oare că Moldova își pierde din rolul său?

Victor Chirilă: „Eu remarc că Republica Moldova este un exemplu la summitul de la Riga. La conferința societății civile de la Riga mereu se vorbește despre succesele pe care le-am realizat până acum. Sper foarte mult că și în viitor acest lucru se va păstra, vom rămâne un exemplu pentru țările din Parteneriatul Estic. De aceea zic că țara noastră, practic, a obținut tot ce a putut de la Parteneriatul Estic. Acum este timpul să mergem înainte, spre o nouă etapă. Această etapă nu va fi posibil de lansat atâta timp cât Acordul de Asociere va rămâne doar o simplă hârtie semnată.”

Europa Liberă: Domnul Donald Tusk, președintele Consiliului European, declara Europei Libere că este responsabilitatea sa să nu facă promisiuni deșarte în privința aderării statelor din Parteneriatul Estic la Uniunea Europeană. Și dacă Parteneriatul Estic nu este o promisiune oficială că va garanta aderarea la Uniunea Europeană, de ce ați încercat astăzi să transmiteți, chiar și simbolic, această solicitare pentru ca Moldova să ajungă țară candidat? Alături de Georgia și Ucraina îți înmânat această doleanță comisarului european pentru Politica de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn.

Victor Chirilă: „Este un mesaj simbolic, este o declarație din partea societății civile în adresa Uniunii Europene și a statelor noastre că viitorul nostru este cu Uniunea Europeană, calea noastră este spre Uniunea Europeană și că suntem angajați să facem tot posibilul ce ține de noi pentru a implementa reformele necesare.”

Europa Liberă: Dar nu vă contraziceți? Pe de o parte, taxați guvernarea că nu face reforme, iar pe de altă parte, totuși încercați măcar și prin această atitudine simbolistică să arătați că locul Moldovei e în UE.

Victor Chirilă: „Chiar deloc. Pentru că perspectiva se acordă nu domnului Gaburici, nu domnului Filat, nu domnului Lupu, nu partidelor Liberal Democrat, Democrat și altele, dar se acordă țării noastre, societății, moldovenilor. Noi vorbim despre viitorul cetățenilor, care își doresc o viață mai bună, o viață sigură, o viață prosperă. De aceea acest mesaj este o declarație, un angajament că vom continua, vom face tot posibilul ce ține de noi pentru a merge pe această cale, indiferent de obstacolele politice pe care le întâlnim acum în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Plecați de la Riga cu sentimentul că nu e totul pierdut? Că aceste trei țări din cele șase totuși au șanse să ajungă în UE?

Victor Chirilă: „Voi pleca de la Riga cu sentimentul că avem alături de noi parteneri siguri, parteneri care doresc să ne ajute, parteneri care sunt gata să ne ofere asistența politică, financiară și economică necesară. Există deschidere față de noi. Important e să ne ajutăm pe noi înșiși.”

Europa Liberă: De ce cu atâta insistență cancelara Germaniei, Angela Merkel, repetă că Parteneriatul Estic nu este îndreptat împotriva Rusiei? Să încerce Uniune Europeană să dreagă astfel busuiocul în relația cu administrația de la Kremlin, cu domnul Putin?

Victor Chirilă: „Este clar că Federația Rusă nu înghite Parteneriatul Estic, privește Parteneriatul Estic ca pe o inițiativă geopolitică din partea Uniunii Europene. Anume Uniunea Europeană evită să califice această inițiativă ca un instrument geopolitic și face tot posibilul pentru a calma temerile Federației Ruse.

Din păcate, nu le reușește, pentru că Federația Rusă, indiferent de argumentele Berlinului, Parisului și din alte capitale, niciodată nu va accepta aceste scuze. Este important ca noi să ne consolidăm ca stat, este important să ne consolidăm ca democrație, este important să ne consolidăm ca societate care știe ce vrea și își decide destinul fără ingerințe din exterior. Cred că Parteneriatul Estic ne va ajuta să facem față acestor presiuni din exterior.”

Europa Liberă: Dar Moldova ar trebui să îmblânzească ursul de la Kremlin?

Victor Chirilă: „Trebuie să fim un stat responsabil, reformele pe care le presupune Parteneriatul Estic sunt în interesul nostru. În același timp, trebuie să construim o relație stabilă cu Federația Rusă, ceea ce, din punctul meu de vedere, este extrem de dificil, mai ales atunci când Federația Rusă este angajată pe calea confruntării cu Occidentul și în special cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Dar fără aportul autorităților de la Moscova, este imposibil de soluționat problema transnistreană. Iar dacă există acest conflict înghețat, se încetinește și parcursul european sau, cel puțin, devine mai greoi. Pentru că Moldova este văzută de către partenerii de dezvoltare în UE reîntregită, adică împreună cu regiunea transnistreană.

Victor Chirilă: „E adevărat. Berlinul, Uniunea Europeană în general, nu își dorește o confruntare cu Federația Rusă. O confruntare deschisă cu Federația Rusă este și în detrimentul nostru. Este nevoie să se creeze o altă atmosferă, o atmosferă de dialog cu Federația Rusă, care să ne permită și nouă să facem reformele necesare acasă. Dar, repet, Federația Rusă este puternică în Republica Moldova, deoarece noi suntem slabi ca stat, suntem slabi ca societate, suntem slabi ca economie. Și atâta timp cât există aceste dificultăți și mai ales trebuie să adaog aici lipsa de unitate la nivel politic, întotdeauna Rusia va ști cum să speculeze aceste slăbiciuni și să-și avanseze propria agendă în țara noastră.”