Victor Chirilă: Procesul de implementarea a reformelor în Republica Moldova a încetinit. Info-Prim Neo 22.06.2015.

161

Procesul de implementarea a reformelor în Republica Moldova a încetinit, iar unele reforme sunt puse la îndoială, ba mai mult, se încearcă revizuirea unor reforme importante care au fost esențiale pentru liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Totodată, lipsa efortului de combatere a corupției și de reformare a sectorului justiției pune la îndoială însăși voința politică a clasei politice de a merge pe calea integrării europene. Declarația a fost făcută de Victor Chirilă, directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă, în cadrul unui club de presă APE la IPN.

Victor Chirilă, a menționat că toate aceste evoluții din Republica Moldova, dar și din alte state din Parteneriatul Estic (PaE), au determinat Uniunea Europene să lanseze un proces de revizuire a Politicii Europene de Vecinătate (PEV), pentru a o eficientiza și a o face mult mai flexibilă. „Cred că Republica Moldova trebuie să ia o atitudine clară, bine gândită în raport cu acest proces de revizuire. Sunt sigur că ministerul de externe a făcut deja cunoscute propunerile sale Uniunii Europene. Cred însă, că și clasa politică din țara noastră ar trebui să vină cu atitudine bine formulată în adresa Uniunii Europene la acest subiect, pentru că rezultatele procesul de revizuire a PEV va afecta nemijlocit șansele noastre de a obține într-un viitor previzibil perspectiva clară de integrare în UE”, a notat Victor Chirilă.

Directorul executiv al APE a declarat că realitățile din țara noastră, dar și din alte state PaE, nu furnizează susținătorilor noștri din capitalele europene argumente plauzibile ca să convingem Uniunea Europeană că este momentul potrivit ca această perspectivă să fie formulată expres pentru statele care doresc să pună în aplicare reforme ambițioase și care ne-ar aduce în cele din urmă mai aproape de UE. Totodată, în opinia sa, capitalele care au aderat recent la UE, ar trebuie să fie mai înțelegătoare cu Republica Moldova, pentru că problemele cu care ne confruntăm noi sunt mult mai grave decât problemele cu care s-au confruntat aceste state în anii 1990.

„Avem o Rusie care este mult mai agresivă și are instrumentele necesare pentru a opri transformările în Republica Moldova. Avem o oligarhie care nu a existat în statele baltice și în statele Europei Centrale, care practic a capturat toate instituțiile guvernamentale, statale. Avem o corupție mult mai gravă decât în statele respective. Este necesar, în aceste condiții, ca societatea în ansamblu să fie încurajată, să aibă instrumentele necesare pentru a aplica presiuni sociale asupra clasei politice care nu-și dorește reforme reale”, a declarat Victor Chirilă. Potrivit lui, în prezent este nevoie de o evaluare a calității reformelor și mai puțin să fie pus accentul pe aspectul cantitativ.

Clubul de presă este organizat de APE cu sprijinul Think Tank Fund și Open Society Foundation.