La 25 de ani de independență, R. Moldova este, mai curând, un stat pierdut în tranziție, purtat la voia întâmplării de curenții geopoliticii regionale. Toate marele sale proiecte – dezvoltarea unei economii de piață sustenabile, eradicarea sărăciei, construcția statului de drept, reintegrarea țării, consolidarea securității naționale, integrarea europeană – fie au eșuat, fie se află într-o stare dezastruoasă.
În ciuda multiplelor reforme implementate pe parcursul acestei perioade, precum și a imensei asistențe financiare externe, R. Moldova este în continuare cea mai săracă țară din Europa, iar cetățenii ei au tot mai puțină încredere în capacitatea statutului de ale furniza prosperitate și securitate.
Viitorul R. Moldova este incert, iar legitimitatea sa tot mai șubredă. Confruntată cu grave probleme structurale și incapabilă să-și asigure integritatea teritorială și propria securitate, ea riscă să dispară de pe harta Europei.
Șansa R. Moldova de a supraviețui ca stat independent depinde de succesul sau insuccesul acesteia de a construi o temelie statală sănătoasă, bazată pe (1) o economie de piață sustenabilă generatoare de prosperitate, (2) un stat de drept funcțional, (3) o națiune civică solidară; (4) o securitate națională eficace.
1. Un model falimentar de creștere economică
R. Moldova a eșuat să construiască o economie de piață sustenabilă, propulsată de investiţii, inovații și exporturi. În schimb, guvernările succesive de la Chișinău s-au limitat să dezvolte, fără mare efort, un model extractiv de creștere economică, bazat preponderent pe granturi externe în valoare de miliarde de USD și exploatarea remitenților prin stimularea consumului privat, alimentat masiv de creșterea importurilor.
Datorită remitenților, în perioada 2000 – 2014, economia R. Moldova a înregistrat o creștere volatilă de 5% anual, ceea ce a permis, totuși, guvernanților să reducă rata națională de sărăcie de la 68% în 2000 la 11.4% în 2014. Cu toate acestea, conform datelor Ministerului Economiei, dacă cetăţenii nu ar fi beneficiat de remitențe, rata sărăciei absolute la nivel naţional ar fi fost de 30.2%, faţă de cea înregistrată de 12.7%. La sate am fi constatat un nivel al sărăciei de 40%, comparativ cu rata de 18.8%, iar la oraşe nivelul sărăciei ar fi fost de 17.2%, comparativ cu nivelul de 4.6%.
Prezentul model de creștere economică se află în declin, acesta și-a atins limitele. Remitențele, principala sa forță motrică, sunt în continuă scădere, reducându-se de la 32.8% din Produsul Intern Brut (PIB) în 2006 la 26% în 2014. Conform datelor Băncii Naționale a Moldovei, volumul remitenţelor din străinătate prin băncile Moldovei a scăzut în 2015 cu 30% în comparație cu anul precedent, iar economia moldovenească a intrat în recesiune.
Reducerea ratei de sărăcie la nivel națională este relativă, nu este durabilă și nici ireversibilă. R. Moldova rămâne în continuare țara cu cea mai mare rată a sărăciei din regiune. Banca Mondială estimează că scădere remitenților în 2015 a afectat nivelul de trai al populației, împingând nivelul de sărăcie la 41,9% (sub pragul de 5 USD pe zi). Scăderea remitenților cuplată cu accelerarea emigrării forței de muncă, descreșterea demografică, contractarea bazei de contribuții a sistemului de pensii și incapacitatea actualului model de creștere economică să genereze noi locuri de muncă, riscă să perpetueze sărăcia în R. Moldova.
Moldova se îndreaptă spre un colaps demografic. Ratele de scădere și îmbătrânire a populației țării sunt foarte alarmante. Conform Organizației Internaționale a Muncii peste 460 000 de moldoveni, sau 17% din populația activă munceau peste hotarele țării în 2012. Totodată, potrivit previziunilor ONU, în anul 2020, 18% din populaţia Moldovei va avea peste 60 de ani, iar în 2050 această cifra va fi de 32%. Același raport estimează că până în anul 2050, numărul populaţiei R. Moldova va scădea cu aproximativ un milion (20%), din cauza emigrației și ratei mici a natalității. În consecință, va creşte ponderea populaţiei vârstnice (60 ani şi peste) în timp ce ponderea populaţiei tinere (0-14 ani) şi adulte (15-59 ani) se va diminua.
Numărul persoanelor în vârstă de pensionare va creşte anual cu 2 – 2,6%, în anul 2020 – cu circa 25%, comparativ cu anul 2010, iar către anul 2050 rata de dependenţă a vârstnicilor se va majora de 2,5 ori, sau va creşte până la 59,2%. R. Moldova va depăşi la acest indicator state dezvoltate precum Norvegia (42,2%), Marea Britanie (42,2%), Suedia (46,5), Germania (48,7%), Franţa (44,2%), de asemenea, Federaţia Rusă (41,8%) și Ucraina (45,3%), care dispun de economii mult mai avansate pentru a face față procesului de îmbătrânire a populației.
2. Un stat de drept compromis de corupție și interese oligarhice
Statul de drept este la discreția judecătorilor corupți, a partidelor politice și intereselor oligarhice. Corupția endemică și controlul politic în sectorul justiției și organelor de drept subminează grav progresele R. Moldova în domeniul dezvoltării statului de drept. Conform studiului realizat de Transparency International – Moldova, în anul 2014, volumul total al mitelor plătite de cetățenii R. Moldova au depășit suma de 1,24 mlrd. MDL sau 63 mln. USD. Din aceasta sumă, oamenii de afaceri au achitat mită în valoare de 387 mil. MDL, majoritatea lor în instanțele de judecată, vamă și oficiile fiscale. Același studiu relevă că 78,9% și, respectiv, 52,6 % din respondenții (gospodării casnice) intervievați au afirmat că au fost forțați să achite mită în instanțele judecătorești și la poliție.
După alegerile anticipate din 29 iulie 2009, partidele anti-comuniste (PLDM, PL, PDM, AMN) au constituit coaliția de guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE), care s-a angajat să restabilească statul de drept și să garanteze independenţei sistemului judecătoresc. În realitate, sub paravanul alianțelor și coalițiilor pro-europene, două grupări oligarhice conduse de Vlad Filat, Președintele PLDM și Vlad Plahotniuc, Prim-vicepreședintele PDM, au preluat, perpetuat și consolidat controlul politic asupra justiției și organele de aplicare a legii. Prin acordurile succesive de guvernare, inclusiv anexele lor secrete, semnate de partidele ”pro-europene” în 8 august 2009, 30 decembrie 2010, 30 mai 2013, 23 ianuarie 2015, 23 iulie 2015, PLDM, PD și PL și-au adjudecat controlul asupra instituțiilor cheie ale statului de drept: Procuratură, Curtea Supremă de Justiție, Centrul pentru combaterea crimelor economice și corupției/Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate, Curtea de Conturi, etc… După decapitarea și dezbinarea PLDM și trecerea acestui partid în opoziție, instituțiile statului de drept sunt controlate în exclusivitate de PDM, alias partidul lui Vlad Plahotniuc.
Sistemul judiciar este grav compromis de implicarea judecătorilor moldoveni în operațiunile de spălare a banilor din Rusia. În perioada 2010 – 2014, circa 20 mlrd. USD au fost spălați din Rusia în Europa prin băncile moldovenești. Potrivit investigațiilor efectuate de ”Rise Project – Moldova”, în „spălătoria rusească” au fost implicați peste 20 de judecători de la 15 instanțe de judecată din Republica Moldova. Judecătorii moldoveni au avut rolul de legalizare a banilor, pronunțând, la solicitarea unui lanț de companii off-shore, peste 50 de ordonanțe judecătorești privind încasarea în mod solidar a unor datorii fictive, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde USD. Cazul este mușamalizat de autoritățile moldovene, iar politicienii refuză să dezbată acest subiect în parlament. Prin Hotărârea nr. 470/16 din 27 mai 2014, Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) a luat act de acest caz, însă nu a dispus nicio investigaţie suplimentară şi nici proceduri disciplinare.
Combaterea corupției în domeniul justiției și organelor de drept este superficială. În perioada 2014 – 2015, Centrul Național Anticorupție (CNA) a investigat 1031 acte de corupție (2014 – 498, 2015 – 533), dintre acestea 299 de cazuri au vizat justiția și organele de aplicare a legii. Pe parcursul perioadei în cauză, instanțele de judecată au examinat în fond 595 de cazuri de corupție instrumentate de Procuratura Anticorupție și CNA. Instanțele de judecată au pronunțat sentințe de condamnare și încetare cu atragerea la răspundere administrativă în 83% de cazuri.
Deși 17 judecători, 3 procurori, 5 miniştri şi viceminiştri au fost subiecţi ai infracţiunilor de corupţie, nici un oficial de rang înalt nu a executat un termen de detenție pe parcursul anilor 2014 – 2015. Doar câțiva judecători au fost condamnați pentru primirea de mită în 2014, aceste cazuri au fost, totuși, relativ minore, iar opinia publică le-a interpretat ca pe încercări ale sistemului de a-și proteja proprii membri. Până în prezent, doar un judecător moldovean a fost demis pentru implicare în scheme de spălare a banilor murdari din Federația Rusă, iar, cel puţin trei judecători care au examinat aceste dosare au fost ulterior promovați la funcții administrative sau la curţile de apel.
3. Un stat fragil, divizat și incapabil să-și asigure propria securitate
Construirea unei națiuni civice a eșuat. R. Moldova a apărut ca stat independent fără a avea o națiune majoritară închegată. Moldovenii, etnia majoritară, sunt în continuare dezbinați de eterna întrebare, cine sunt? Moldoveni sau Români? Conform recensământului din 2004, organizat de guvernarea comunistă, doar 2% din 78% de moldoveni s-au declarat români. Datele ultimului recensământ din 2014, întârzie să fie publicate, însă, potrivit unor scurgeri de informații, peste 23% din moldoveni s-au declarat români. Cert este că peste 400 000 de cetățeni ai R. Moldova dețin și cetățenia României, iar cel puțin 17% din moldoveni optează pentru unirea R. Moldova cu Romania. Pe de altă parte, minoritățile etnice, în particular ucrainenii, ruși, găgăuzii și bulgarii, se consideră, mai curând, strâns legați de lumea rusă (Russkiy Mir).
Aceste falii interne au repercusiuni negative asupră stabilității interne a statului, precum și asupra coerenței sale pe plan extern. În perioada 2001 – 2009, guvernările Partidului Comuniștilor (PCRM) și-au propus, fără izbândă, să dezvolte o națiune civică prin ”consolidarea poporului Republicii Moldova, ținând cont de specificul polietnic, multicultural, multilingvistic şi regional, prin întărirea încrederii cetăţenilor în patria lor comună – Republica Moldova”. Proiectul lor, însă, s-a redus, în mare parte, la retorică anti-românească și a eșuat.
Instituțiile centrale ale statului sunt grav discreditate de capturarea statutului de interesele oligarhice. Autoritatea Președinției, Parlamentului și Guvernului R. Moldova este subminată de eșecul acestora de a se opune și preveni capturarea statutului de către grupurile oligarhice. La 20 ianuarie 2016, odată cu votarea în Parlament a Guvernului Prim-ministrului Pavel Filip, un asociat apropiat al oligarhului Vlad Plahotniuc, capturarea statului de către grupul oligarhic al acestuia din urmă a intrat în faza finală. Alegerile prezidențiale generale programate pentru 30 octombrie 2016, ar urma să încununeze capturarea definitivă a statului prin alegerea în funcția de Șef a Statului a unei persoane loiale oligarhului Vlad Plahotniuc.
Conform ultimului Barometru de Opinie Publică (BOP), doar 5,9% din cetățeni au încredere in Președinție, 6,8% în Parlament și 7,4 în Guvern. Această tendință afectează capacitatea/eficiența acestor instituții de a implementa politici la nivel de țară. Autoritatea lor este sfidată cu regularitate în Găgăuzia și municipiul Bălți, unde frustrarea față de politicile promovate de autorităților centrale este destul de pronunțată, iar în regiunea transnistreană influență lor este zero.
Societatea este mai divizată ca niciodată cu privire la viitorul țării. După 25 de ani de independență, nostalgia cetățenilor R. Moldova după defuncta URSS este destul de mare. Deși R. Moldova a semnat in 2014 un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană (UE), 47,8% din cetățeni sunt gata să voteze pentru aderarea țării lor la Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan, și doar 35,6% optează pentru aderarea la UE. Cele mai nostalgice după URSS sunt minoritățile etnice, 80% ucrainenii, rușii, găgăuzii și bulgarii sunt pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan. Aceasta opțiune este susținută, însă, de doar 38,9% din moldoveni.
Clasa politică este ostatică intereselor oligarhice. Partidele ”pro-europene” se află în stare de colaps. PLDM, PDM și PL sunt discreditate și delegitimate de megafurtul de un miliard USD din rezervele Băncii Naționale a Moldovei și devalizarea Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Colapsul lor politic iminent este amânat de jocurile de culise ale atotputernicului oligarh Vlad Plahotniuc care, sub pretextul ”salvării R. Moldova de influența Rusiei”, a reușit să se asigure de suportul SUA și al României pentru amânarea alegerilor anticipate. Prin corupere și șantaj, în ianuarie 2016 a fost creată o majoritate parlamentară compusă din PDM, PL și ex-deputați ai PLDM și ai Partidul Comuniștilor. De facto, prin această mezalianță, grupul oligarhic condus de Vlad Plahotniuc a reușit să anihileze doi rivali importanți PLDM și Partidul Comuniștilor și, în consecință, să-și asigure controlul quasi-total asupra Parlamentului R. Moldova.
Pe de altă parte, partidele ”pro-ruse”, în special, Partidul Socialiștilor (PSRM) și Partidul Patria Noastră, sunt tot mai asertive. Acestea au toate șansele să preia puterea în cazul unor alegeri parlamentare anticipate. Deși se bucură de susținerea deschisă și generoasă a autorităților ruse, conexiunile tenebre ale acestor două partide cu oligarhul Vlad Plahotniuc nu pot fi neglijate. Libertatea de acțiune ale ambelor se află la cheremul justiției și organelor de aplicare a legii controlate de grupul Plahotniuc.
Reintegrarea țării este în impas. Politica de reintegrarea a țării este un dezastru total. Aceasta este lipsită de strategie, resurse și voință politică. Ca rezultat al indeciziei și inconsecvenței autorităților R. Moldova, regimul separatist de la Tiraspol, asistat de Rusia, a reușit să construiască în regiunea transnistreană un de-facto stat, determinat să obțină recunoașterea sa internațională, explorând toate căile posibile. R. Moldova a eșuat să valorifice politica de integrare europeană pentru a-și spori forța de atracție în regiunea transnistreană.
Lipsită de politici coerente, R. Moldova a ratat orice oportunitate pentru a recâștiga încrederea cetățenilor din regiune. În pofida politicii pașilor mici promovată de autoritățile moldovene, spațiul de compromis dintre Chișinău și Tiraspol s-a îngustat periculos de mult. Administrația transnistreană promovează fără alternativă ideea normalizării relațiilor cu Republica Moldova prin recunoașterea internațională a Transnistriei ca stat independent. Nemulțumiți de indecizia și incoerența R. Moldova, moderatorii și observatorii formatului de negocieri 5+2 sunt hotărâți să determine autoritățile de la Chișinău să facă compromisuri unilaterale, care vor avea ca efect recunoașterea graduală a realităților de-facto din regiune.
Securitatea națională este practic inexistentă. Statutul permanent de neutralitate, statuat în constituția țării, nu a contribuit deloc la consolidarea securității naționale. Dimpotrivă, R. Moldova este mai expusă ca niciodată la pericolele externe. Statul de neutralitatea, deși acceptat de comunitatea internațională, nu este garantat de nimeni și încălcat de la bun început de Federația Rusă.În același timp, securitatea națională nu reprezintă o prioritate a guvernării. Ca rezultat, armata națională este subfinanțată și insuficient pregătită pentru a face față noilor riscuri de securitate. Conform Băncii Mondiale, cu aproximativ 0,51% din PIB, bugetul militar al R. Moldova este printre cele mai mici din lume, regiune și cel mai mic în comparație cu țările neutre.
După invazia militară în Georgia, anexarea Crimeii de către Federația Rusă și incursiunile subversive ale armatei ruse în regiunile de sud-est ale Ucrainei (Donețk și Lugansk), R. Moldova nu mai poate fi sigură pe inviolabilitatea propriilor frontiere. Totodată, o eventuală intervenție militară rusă, subversivă/hybridă sau deschisă/convențională, sub pretextul asigurării protecției așa-zișilor compatrioți sau sub paravanul pretinsului statut de garant al păcii în regiunea transnistreană, nu mai poate fi exclusă din lista potențialelor riscuri la adresa securității țării.
Aproximativ 1500 de trupele ruse staționează în continuare ilegal pe teritoriul, iar autoritățile ruse condiționează retragerea lor de soluționarea politică a conflictului transnistrean pe care o sabotează premeditat. Ținând cont de politică revizionistă a Federației Ruse și al accentuării competiției geopolitice în regiune, este puțin probabil că trupele ruse vor fi retrase în curând. În aceste condiții, statutul de neutralitate permanentă este superfluu și reprezintă un risc în sine la adresa securității naționale. Partidele pro-ruse, care devin tot mai influente, îl utilizează abil pentru torpilarea/sabotarea aprofundării cooperării/parteneriatului în domeniul securității R. Moldova cu Alianța Nord-Atlantică (NATO) și statele vecine, în special România.
Concluzii
După disoluția URSS, R. Moldova s-a angajat într-un lung proces de reforme spre o economie de piață, o democrație pluralistă și stat de drept. În ciuda eforturilor depuse, R. Moldova este în prezent un stat înfrânt, pierdut în tranziție. Acesta nu a reușit să construiască, până în prezent, o temelie solidă pentru prosperarea sa ca stat suveran și independent.
Economia de piață nu este sustenabilă, iar reducerea sărăciei nu este durabilă. R. Moldova a eșuat să construiască o economie de piață sustenabilă, propulsată de investiţii, inovații și exporturi. În timp ce, reducerea ratei de sărăcie la nivel național este relativă, nu este durabilă și nici ireversibilă.
Statul de drept este la discreția totală a judecătorilor corupți și a intereselor oligarhice. Corupția endemică și controlul politic în sectorul justiției și organelor de drept subminează grav progresele R. Moldova în domeniul dezvoltării statului de drept.
Instituțiile centrale ale statului sunt grav discreditate de capturarea statutului de interesele oligarhice. Autoritatea Președinției, Parlamentului și Guvernului R. Moldova este subminată de eșecul acestora de a se opune și preveni capturarea statutului de către grupurile oligarhice.
Construirea unei națiuni civice a eșuat, iar societatea este mai divizată ca niciodată cu privire la viitorul țării. R. Moldova a apărut ca stat independent fără a avea o națiune majoritară închegată. Moldovenii, etnia majoritară, sunt în continuare dezbinați pe chestiuni identitare. Pe de altă parte, minoritățile etnice, în particular ucrainenii, ruși, găgăuzii și bulgarii, se consideră, mai curând, parte integrală a Lumii Ruse (Russkiy Mir).
Clasa politică este ostatică intereselor oligarhice. Partidele ”pro-europene” sunt discreditate și delegitimate de megafurtul de un miliard USD din rezervele Băncii Naționale a Moldovei și devalizarea Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Pe de alta parte, partidele ”pro-ruse” deși se bucură de susținerea deschisă și generoasă a autorităților ruse, legăturile tenebre ale acestor două partide cu oligarhul Vlad Plahotniuc nu pot fi neglijate.
Reintegrarea țării este în impas, iar securitatea națională este practic inexistentă. Politica de reintegrarea a țării este un dezastru total. Aceasta este lipsită de strategie, resurse și voință politică. Ca rezultat al indeciziei și inconsecvenței autorităților R. Moldova, regimul separatist de la Tiraspol, asistat de Rusia, a reușit să construiască în regiunea transnistreană un de-facto stat, determinat să obțină recunoașterea sa internațională, explorând toate căile posibile.
Securitatea națională este practic inexistentă. Statutul permanent de neutralitate, statuat în constituția țării, nu a contribuit deloc la consolidarea securității naționale. Dimpotrivă, R. Moldova este mai expusă ca niciodată la pericolele externe, mai ales la tancurile rusești care, după cum a glumit Viceprim-ministrul rus, Dmitry Rogozin, nu au nevoie de vize.
*Această publicație a fost realizată în cadrul proiectului APE ”Moldova reality check”, realizat cu suportul Black Sea Trust for Regional Cooperation, German Marshall Fund of the United States. Opiniile exprimate aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Black Sea Trust for Regional Cooperation, German Marshall Fund of the United States.
Asociaţia pentru Politica Externă (APE) este o organizaţie non-guvernamentală activitatea căreia este dedicată susţinerii procesului de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, promovării reformelor democratice şi a soluţionării politice a problemei transnistrene în contextual integrării europene a ţării.
