Informare asupra vectorului european, vitală. Radio Noroc

318

Republica Moldova trebuie să-şi îmbunătăţească comunicarea despre integrarea europeană, iar autorităţile să informeze cetăţenii despre beneficiile apropierii de spaţiul vestic. Concluzia aparţine mai multor experţi, care au reiterat că încrederea oamenilor în Uniunea Europeană a scăzut în ultima perioadă.

Eşecurile guvernării pro-europene, propaganda mediatică şi lipsa informării eficiente sunt principalii factori care au dus la o comunicare deficitară în ceea ce priveşte vectorul european al Republicii Moldova. Mai mulţi experţi autohtoni și internaționali au reiterat faptul că statul nostru are nevoie de mecanisme clare din partea autorităţilor, care să îi informeze pe oameni că Uniunea Europeană înseamnă doar beneficii.

„Atât în perioada negocierii Acordului de Asociere, dar şi a implementării planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, autorităţile nu prea au discutat cu cetăţenii şi nu au implicat cetăţenii în procesul de reforme, care era prevăzut de aceste acorduri. Ulterior, drept urmare a anului 2014, după semnarea Acordului de Asociere, RM s-a confruntat cu numeroase crize politice şi a avut loc şi frauda bancară, iar acele autorităţi au fost asociate cu aceeaşi Uniune Europeană”, a declarat directorul de programe Asociaţia pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru.

În acelaşi timp, experţii din alte ţări au relevat faptul că, din cauza necunoașterii adevăratelor beneficii ale Uniunii Europene, oamenii nu au încredere în valorile europene. Potrivit experţilor, o bună parte din factorii care au dus la comunicarea ineficientă în ceea ce priveşte vectorul european ţin de politica Federaţiei Ruse, care încearcă să ne îndepărteze de Uniunea Europeană.

„Rusia nu mai foloseşte strategii „moi”, nu poate să acţioneze într-un mod mai subtil şi nu îşi mai poate „vinde” propriile idei. În schimb, au început să submineze vectorul de vest în Georgia”, a declarat expert din Georgia Irakli Porchidze.

Experţii relevă faptul că autorităţile trebuie să întreprindă toate măsurile necesare în vederea asigurării unei comunicări eficiente cu cetăţenii, iar pentru acest lucru trebuie implementate mecanisme clare.

„Să identifice în primul rând metodologic care sunt aşteptările şi care sunt percepţiile cetăţenilor Republicii Moldova în ceea ce priveşte vectorul european de dezvoltare. Doar când vom şti care sunt necesităţile oamenilor şi cum percep ei procesul de reforme per ansamblu, vom putea să elaborăm mesaje şi am putea combate acele mituri care există în societate în ceea ce priveşte dezvoltarea Moldovei, în modelul de dezvoltare european”, a mai adăugat directorul de programe Asociaţia pentru Politică Externă.

Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.  în anul 2014

Sursa:Radio Noroc http://www.radionoroc.md/stiri/main/4270