Premierul moldovean, vizită oficială în Ucraina

172

La întrevederea cu premierul moldovean, președintele Petro Poroșenko a menţionat că Ucraina susține eforturile Republicii Moldova de a soluționa conflictul transnistrean pe cale pașnică și în interesul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Prim-ministrul R.Moldova, Pavel Filip, a mers luni în prima sa vizită oficială în Ucraina. Șeful Executivului de la Chișinău a avut o întrevedere cu președintele ucrainean, Petro Poroșenko, dar și cu prim-ministrul,Vladimir Groisman. La Kiev, oficialii au vorbit despre importanța parteneriatului moldo-ucrainean și a parcursului european. Vizita are loc în ajunul marcării a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Ucraina.

La întrevederea cu premierul moldovean, președintele Petro Poroșenko a menţionat că Ucraina susține eforturile Republicii Moldova de a soluționa conflictul transnistrean pe cale pașnică și în interesul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Totodată, Poroșenko a subliniat că autoritățile de la Kiev sunt deschise pentru un dialog constructiv care să aibă la bază promovarea intereselor cetățenilor celor două state.„Relațiile diplomatice bilaterale sunt la un nivel înalt, suntem sinceri, avem încredere și suntem recunoscători Republicii Moldova pentru susținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”, a declarat președintele ucrainean.

Totodată, premierul ucrainean,Vladimir Groisman a mulțumit autorităților de la Chișinău pentru decizia de a elimina barierele comerciale pentru producătorii ucraineni, subliniind că Republica Moldova pentru Ucraina nu este doar un stat vecin, dar și un partener strategic.„Nu avem probleme care ar crea divergenţe între ţările noastre, avem doar subiecte care ne unesc. În 2017 trebuie să depunem eforturi pentru a aprofunda parteneriatul bilateral”, a menționat premierul Ucrainei.

Iar Pavel Filip a subliniat că „suntem gata să cooperăm strâns și în continuare pentru a ne mișcă mai ușor și mai rapid în direcția integrării europene, care este o opțiune comună”.”Solidaritatea regională în contextul conflictului transnistrean, este foarte importantă, iar autoritățile de la Chișinău mizează pe suportul Ucrainei în promovarea unor discuții echitabile”.„Este important ca Ucraina și Republica Moldova să fie parteneri în promovarea normelor dreptului internațional în regiune, să se susțină reciproc în promovarea suveranității și integrității teritoriale ale celor două state”.

Potrivit lui Filip, Republica Moldova susține soluționarea pe cale politica și diplomatică a crizei din Donbas și Crimeea şi a reconfirmat disponibilitatea Guvernului de la Chișinău de a oferi în continuare asistenţa necesară pentru organizarea odihnei și reabilitării copiilor care au avut de suferit de pe urma conflictului armat din regiunile de est ale Ucrainei.

La Kiev, oficialii au discutat și despre protecția ecosistemului râului Nistru și intenția autorităților ucrainene de a construi şase centrale hidroelectrice noi. Premierul Vladimir Groisman a menţionat că autoritățile ucrainene sunt deschise pentru a participa la efectuarea studiilor necesare pentru a elabora decizii tehnice corecte privind exploatarea răului Nistru.„Autoritățile de la Kiev vor colabora cu autoritățile de la Chișinău, în același timp vrem să discutăm problema cu savanții și experții moldoveni. Protejarea ecologiei este o prioritate pentru Ucraina”, a adăugat Vladimir Groisman.

 

Totodată, oficialii au confirmat disponibilitatea celor două state de a promova colaborarea transfrontalieră, inclusiv prin deschiderea punctelor comune de trecere a frontierei, implementarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii și menținerea misiunii EUBAM.

 

Premierul Pavel Filip l-a invitat pe prim-ministrul Ucrainei, Vladimir Groisman să facă o vizită la Chișinău și a confirmat disponibilitatea de a participa la summit-ul GUAM, care va fi organizat la sfârșitul lunii martie la Kiev.

Anul trecut balanța comercială dintre cele două state a atins 394,5 milioane de dolari SUA, exporturile Republicii Moldova au crescut cu 8,2%, față de aceeași perioadă a anului 2015, iar importul produselor ucrainene în țara noastră a crescut cu 2,9%.

A fost semnată Foaia de parcurs privind dezvoltarea cooperării moldo-ucrainene pentru anul 2017

Documentul stabilește direcțiile prioritare de dezvoltare continuă a cooperării între Republica Moldova şi Ucraina în diverse domenii, în scopul consolidării instituţiilor democratice, combaterii corupţiei și ameliorării mediului de afaceri. În acest context, urmează să fie întreprinse acţiuni care să sporească volumul comerţului dintre țări, să intensifice cooperarea în domeniul livrării energiei electrice, dar și să elaboreze măsuri pentru a asigura livrarea gazului natural, în cazul apariţiei unor situaţii de criză.

Urmează să fie semnate și acordurile privind liberalizarea traficului rutier şi aerian între Republica Moldova şi Ucraina, cu integrarea în continuare a părților în coridoarele europene de transport. Astfel, prin atragerea mijloacelor alocate de către Comisia Europeană, se planifică introducerea controlului în comun la punctul internaţional de trecere „Pervomaisk-Cuciurgan”, precum şi în punctele „Maiaki-Palanca-Udobnoie” şi „Giurgiuleşti-Reni”. De asemenea, Foaia de parcurs privind dezvoltarea cooperării moldo-ucrainene pentru anul 2017 se referă la îmbunătăţirea situaţiei ecologice în bazinul rîului Nistru și stabilirea condiţiilor de exploatare a Complexului Hidroenergetic Nistrean.

Directorul Asociației pentru Politică Externă de la Chișinău,Victoria Bucătaru spune la RFI că vizita premierului Filip la Kiev este foarte importantă în contextul securității regionale.”Discursul președintelui Poroșenko s-a axat nemjlocit pe întărirea relațiilor de cooperare dintre Moldova și Ucraina, menționându-se apartenența celor două țări la spațiul european, singurul garant al păcii și securității în regiune. S-au discutat subiecte ce țin de relațiile economice, dar și securitatea energetică și a frontierelor, domenii ce odată fortificate, pot contribui la reducerea dependenței ambelor state față de Federația Rusă”, a conchis Victoria Bucătaru la RFI.