Studiu Global Focus Center România despre propaganda rusă în România, Moldova, Georgia și Bulgaria.
La Chișinău a fost prezentat studiul „Propaganda cu materialul clientului: cum sunt speculate vulnerabilitățile regionale de către propaganda rusă”. Despre studiul Centrului Global Focus România şi al Asociaţiei pentru Politică Externă din Moldova, sprijinit de Black Sea Trust of the German Marshall Fund, privind vulnerabilitățile regionale la propaganda şi influența rusească” Europa Liberă a discutat cu Oana Popescu, directoare la Global Focus Center România, unul din autorii cercetării.
Europa Liberă: Care voce e cea mai puternică în această regiune, a cărui stat?
Oana Popescu: „E dificil de spus. Într-un fel, tocmai asta e competiția. Este foarte puternică vocea Rusiei, este foarte puternică vocea Uniunii Europene. În studiul pe care l-am realizat asupra vulnerabilităților regionale la propagandă și subversiune cu privire la Republica Moldova, din păcate, iese cel mai rău din patru state analizate – România, Bulgaria, Georgia și Republica Moldova. În Republica Moldova, una din principalele vulnerabilități este dependența economică continuată de Federația Rusă, care, însă, s-a redus foarte mult prin integrarea cu piața Uniunii Europene atât în materie de comerț, schimburi, export-import, cât și de influența diasporei aflate în Europa în creștere și scădere a influenței diasporei din Federația Rusă. Dar această dependență rămâne, totuși, deci exact despre asta este vorba. E un teritoriu pe care în continuare este o competiție aflată în desfășurare și nu cred că am dezvoltat noi ca state aflate pe această graniță instrumentele pentru a putea să gestionăm cât mai bine în folosul nostru această competiție.”
Europa Liberă: În Republica Moldova s-au conturat doi poli: o bună parte a populației care mai e nostalgică, care trăiește cu anii de demult, de pe timpul Uniunii Sovietice și pentru acest motiv îmbrățișează mai mult ceea ce vine din Est, din Federația Rusă. Arată și sondajele de opinie că cel mai venerat politician în Republica Moldova rămâne a fi Vladimir Putin. Iar pe de altă parte, această încercare a guvernării care se consideră pro-europeană și creșterea simpatiei cetățeanului pentru valorile europene. Faptul că acest stat este divizat inclusiv pe aceste principii unde ajunge?
Oana Popescu: „Aceeași situație o întâlnim în România, Bulgaria, Georgia în contexte în care nu ne-am așteptat neapărat, pentru că România și Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene. Și România a crescut de opt ori economic, macroeconomic din ‘89 până încoace. Am avut cea mai mare creștere dintre cei care au intrat mai nou în Uniunea Europeană și NATO. Numai că în realitate doar cam jumătate din populație a intrat în Uniunea Europeană cu adevărat.
Cealaltă jumătate vede că în jurul ei se întâmplă lucruri, că există creștere, că există prosperitate, că unii beneficiază, că pleacă în afară la muncă, la studii, că au salarii mai mari, dar în buzunarul lor nu simt această creștere tradusă într-o creștere a nivelului de trai. Și atunci coexistă două bucăți de societate una lângă alta; una fiind extrem de frustrată că nu ajung și la ea aceste beneficii pe care le vede în jur și bineînțeles că asta duce la o creștere a neîncrederii în guvern, în clasa politică, la o deziluzie față de intrarea în Uniunea Europeană, pentru că lumea nu știe cât anume este responsabilitatea Uniunii Europene pentru nivelul lor de trai și cât a guvernului propriu, pentru că adesea guvernele își exportă propriile eșecuri în cârca Bruxelles-ului. Și le justifică în felul acesta și atunci, cetățeanul, care aștepta că odată ce a intrat în Uniunea Europeană va trăi ca în sânul lui Avram și constată că nu se întâmplă lucrul acesta, tinde să creadă că e vina Uniunii Europene.”
Europa Liberă: Întrebarea era: Unde ajunge Republica Moldova, un stat atât de divizat, inclusiv pe aceste opțiuni geopolitice?
Oana Popescu: „Pe termen lung poate să ajungă, și asta este agenda Federației Ruse, poate să ajungă la o alianță informală cu Federația Rusă, în sensul în care se aliniază viziunea asupra lumii a societății moldovenești cu viziunea Kremlinului, pentru că o societate deziluzionată atât de propriii guvernanți, cât și de promisiunea Uniunii Europene. Este o societate în care crește tradiționalismul, crește ortodoxismul, crește intoleranța față de celelalte grupuri din societate, crește predispoziția la teorii ale conspirației, crește predispoziția la a accepta abuzurile statului ca fiind inevitabile. Lumea crede că n-ai ce să faci, asta e, n-o să se schimbe niciodată și atunci acceptă corupția, acceptă abuzurile. Deci, pe termen scurt – o societate care seamănă din ce în ce mai mult cu cea rusă; pe termen un pic mai lung – asta poate să ducă la o alianță formalizată prin statutul de membru, să zicem, în Uniunea Economică Euroasiatică, un scenariu care nu pare neapărat probabil azi, dar la fel de improbabil acum câțiva ani părea că va fi anexată Crimeea sau că se va întâmpla ce se întâmplă în Donbas, iar pe termen lung, sunt convinsă că Federația Rusă joacă în sensul formării unei identități moldovenești, care, când circumstanțele geopolitice o vor permite, să ducă eventual inclusiv la anularea statalității și independenței Republicii Moldova.
Să nu uităm că până la urmă harta nu se schimbă și dacă astăzi avem impresia cum am avut noi în România că, dacă ești membru NATO și se trage granița după tine nu mai ai nicio grijă pe lume, constați brusc că, iată, lucrurile se schimbă în rău foarte aproape de granița noastră și că doar pentru că ești de partea bună a graniței nu înseamnă că te scutește de atacuri care în zilele noastre nu se mai petrec neapărat militar. În momentul în care reușești să câștigi populația de partea ta sau să convingi populația unui stat membru UE, cum sunt România sau Bulgaria, că nu le face bine alianța cu partenerii occidentali, că de fapt partenerii occidentali doar ne folosesc în interesul lor propriu și că, deci, și noi ar trebui să facem același lucru, că e fiecare pentru el și e un fel de lege a junglei, de principii machiavelice, în momentul în care întorci societatea cumva împotriva alegerilor pe care ea însăși le-a făcut, în momentul acela ai un stat mult mai slab, mult mai puțin capabil să-și asigure propria apărare.”
Europa Liberă: Clasa politică deseori speculează pe rătăcirea cetățeanului și chiar sunt voci care spun că mulți politicieni au testat psihologia alegătorului și, în funcție de rezultatele pe care le-au obținut, manipulează, manevrează cu acest segment al populației. Cum să se dezmeticească omul simplu, omul de la firul ierbii unde e bine, unde e rău, cum să aleagă grâul de neghină?
Oana Popescu: „Odată că toate statele din regiune, și cu atât mai mult cele post-sovietice, au o democrație și o independență destul de tinere și lucrurile astea se întâmplă în timp. În Georgia la un sondaj unde oamenii au fost întrebați cum văd statul au răspuns foarte mulți că statul este ca un fel de părinte, care trebuie să aibă grijă de copilul lui. Deci, o viziune foarte paternalistă în care cetățeanul este foarte dispus să accepte, chiar și dacă „părintele” îi mai trage câte o scatoalcă să-l pedepsească. Cum se poate lumina cetățeanul? O să vă spun scenariul ideal și vă las să vedeți câte din aceste elemente sunt întâlnite printr-o societate civilă și printr-o presă care să lucreze în favoarea lui și care să lucreze profesionist. Evident că la modul ideal și guvernul ar trebui să facă același lucru.
Asta se întâmplă în statele baltice, se întâmplă în statele scandinave, nu se întâmplă în foarte multe nici state europene, de altfel, dar mă îndoiesc că în această regiune lucrul acesta se va întâmpla prea curând, pentru că nici politicienii nu au interesul să piardă capacitatea de manipulare a propriului electorat. Ar fi utile niște cursuri de educație mediatică, de pildă, atât în școli, cât și pentru adulți. Și ar fi bine ca ele să fie făcute de ONG-uri, nu neapărat de ministere, pentru că doar atunci cred că ele vor fi cu adevărat echilibrate și vor încuraja gândirea critică. Pentru că, dacă tinerii văd că se pot face lucrurile altfel, că pot fi încurajați să gândească cu propriul cap, atunci asta va pune presiune și pe ceilalți profesori.
Dar nici noi, adulții, nu stăm mai bine, pentru că tehnologia a schimbat lucrurile în ultimii 10-20 de ani într-un mod în care nici nouă nu ne este ușor să-l gestionăm și atunci și noi avem nevoie să fim învățați cum anume să ne protejăm de pericolele acestei comunicări instantanee, cum anume să folosim în avantajul nostru aceste instrumente. Și din nou cred că asta nu poate veni decât tot din interiorul societății civile, pentru că adesea guvernele în sine, chiar și cele cu bune intenții, sunt structuri birocratice, greoaie, care se adaptează greu, care nu sunt flexibile, sunt verticale. Or trăim într-o lume din ce în ce mai orizontală, din ce în ce mai conectată, așa încât e vorba de o schimbare a modului în care ne gândim, ne raportăm la stat și cred că avem nevoie să conștientizăm și avantajele democrației, adică sursele multiple de informare, deschiderea de care beneficiem, pentru că efectiv cred că în momentul acesta ascunderea unei informații este practic imposibilă.
Cineva, undeva o va găsi și o va face publică, dar în același timp afluxul de informații este atât de mare, încât ne blochează mințile și este foarte greu să mai discerni din tot bombardamentul mediatic ce-i adevărat, ce e fals, ba chiar mă tem că din ce în ce mai mult, în timp ce pe vremea noastră, ca să zic așa, ne raportam la adevăr ca punct de referință – o știre e adevărată sau e falsă? și ne interesa asta, acum cei mai tineri decât noi nu se mai raportează la adevăr ca valoare, ci la numere, pentru că Social Media, de exemplu, este despre cât de multe like-uri ai, cât de mulți urmăritori ai pe Facebook și deja volumul cât de mult ai ajuns la public te legitimează, nu valoarea de adevăr a ceea ce postezi. Și cred că asta este o mare problemă și că e nevoie de jurnalism profesionist care să repună sistemul de referință acolo unde este, dar va fi un efort dificil și mă tem că nu am toate răspunsurile despre cum anume s-ar putea face acest lucru. Nu prea mulți l-au găsit.”
Europa Liberă: Unii dintre cetățenii Republicii Moldova mai degrabă se identifică cu regimul Putin sau cu regimul Lukașenka și de aici întrebarea: Oare n-a reușit clasa politică din Republica Moldova să demonstreze că într-o democrație veritabilă lucrurile ar arăta mult mai bine?
Oana Popescu: „Dar oare a vrut acest lucru? Pentru că mă tem că asta s-a întâmplat în Republica Moldova și în alte țări și e coerent cu ce vă spuneam mai devreme. Evident că oamenii vor continua să caute o figură autoritară, să caute o figură care poate impune stabilitatea, chiar și dacă nu le-o propune, ci le-o impune, și nu au de ales în momentul în care vor simți că oricum clasa politică e toată la fel, oricum nu există o alegere, indiferent cine vine la putere prin succesiunea democratică favorizată de alegeri, lor le merge la fel de prost.
Eșecul tuturor țărilor noastre în proporții variabile de a face ca această creștere macroeconomică să ajungă la cetățean, să se distribuie în mod echitabil a făcut ca cetățeanul să fie deziluzionat și să caute mai degrabă ceva care-l mulțumește pe loc. Și vă dau un exemplu personal. Mama mea este profesoară pensionată, pensia-i mică și la un moment dat am întrebat-o, după ce a votat guvernul care este acum în funcție în România împotriva sfaturilor mele, i-am zis: „Ei cum îți place guvernul pe care l-ai votat?”, iar răspunsul ei a fost: „Uite care-i chestia. Dacă ei îmi dau zece lei azi, eu nu știu câți ani mai trăiesc, deci zece lei pentru mine astăzi sunt bani pe care-i pot folosi să trăiesc un picuț mai bine, că oricum nu sper că va fi mult mai bine. Spre deosebire de 1.000 de lei pe care mi-i promiteți voi, la momentul acela eram parte din guvernul tehnocrat care a fost în România în 2016, voi îmi promiteți 1.000 de lei peste zece ani de acum încolo, păi eu nu știu dacă mai apuc vremea aia”. Și să știți că au dreptate oamenii care gândesc așa, au dreptate din perspectiva lor, pentru că atâta timp cât nu am reușit să ajungem la cetățean ca el să înțeleagă ușor cum anume l-ar avantaja democrația pe el, ce-i oferă efectiv lui.
Nu trebuie să ne mirăm că favorizează în continuare liderii autoritari și asta este una din vulnerabilitățile fundamentale pe care dacă nu le vom repara, vom avea în continuare societăți dezvoltate, societăți care au toate motivele să nu mai creadă în democrație, în fundamentul ei și, din păcate, întrebarea este: vrea, intenționează clasa politică să devină mai reprezentativă? Cred că în România, de exemplu, există o dinamică, există partide noi care apar, există deja proteste masive ale unei clase care are venituri și educație peste medie, foarte proeuropeană, foarte liberală, care pune presiune pe restul și atunci măcar lucrurile sunt într-o dinamică și există, deja se conturează o ofertă. Rămâne de văzut dacă vor ști aceste noi partide să ajungă cu oferta aia și la cei care sunt cei mai nevoiași.
Mă tem că nu văd același lucru în Republica Moldova. Republica Moldova, din păcate, a fost depopulată de exact această clasă mai tânără, mai activă, mai antreprenorială. Ea se află acum în România, se află în țări vestice și e mai greu, deci, să vină schimbarea dinăuntru. Nu pot decât să sper că dinamica regională va fi de așa natură încât până la urmă, când ajunge cuțitul la os și realmente cred că Republica Moldova este într-o situație de criză prelungită, să apară această revoltă din interior, care trebuie să se traducă neapărat printr-o ofertă politică, însă, pentru că, dacă nu va exista un partid politic care să preia aceste solicitări ale cetățenilor și să poată să le traducă în interiorul instituțiilor politice, schimbarea prin revoluții așa din câțiva în câțiva ani sau așa nu e nimic sustenabil, nu produce rezultate pe termen lung.”
