A.O. ”Asociația pentru Politica Externă” (APE) anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de coordonator de program, care să asigure implementarea cu succes a activităților organizației.
Condiții de angajare: contract de muncă individual cu termen de probă de 3 luni, cu implicare full-time.
Atribuții și responsabilități:
- Exercitarea atribuțiilor sale de serviciu în conformitate cu ordinea existentă în APE și legislația Republicii Moldova în vigoare;
- Organizarea rațională a activității sale conform planului de activitate al APE;
- Elaborarea calitativă a materialelor și prezentarea lor în termenii stabiliți;
- Coordonarea corespondenței APE;
- Dezvoltarea și menținerea comunicării cu partenerii, donatorii și alți actori relevanți pentru APE;
- Mediatizarea activităților și proiectelor în conformitate cu obiectivele APE;
- Identificarea propunerilor de finanțare și comunicarea cu instituțiile donatoare;
- Elaborarea propunerilor de proiect (cercetare și instruire în domeniul: integrare europeană, securitate/conflictologie, dezvoltarea societății civile, politică externă, drepturile omului);
- Coordonarea și monitorizarea corectitudinii dosarelor de proiect în perioada de elaborare și depunere cu membrii echipei și instituțiile donatoare;
- Atragerea și organizarea activităților cercetătorilor și experților asociați conform termenilor de referință a proiectelor APE;
- Menținerea unei baze de date a proiectelor și dosarelor de aplicare ale APE;
- Implicarea în activități de implementare a proiectelor și organizare de evenimente în dependență de proiectele în derulare;
- Participarea în cadrul vizitelor în teritoriu în scopul realizării activităților proiectelor în derulare;
- Participarea la evenimentele publice organizate în cadrul proiectelor APE, cât și în afara acestora, care au tangențe cu obiectivele APE.
Cerințe față de cantidat/ă:
- Studii superioare în științe sociale precum: științe politice, relații internaționale, drept, jurnalism, economie sau alte domenii relevante;
- Experiență profesională, cel puțin 3 ani, în cadrul organizațiilor neguvernamentale şi/sau organizațiilor donatoare naționale/internaționale inclusiv în managementul proiectelor va constitui un avantaj;
- Cunoașterea politicilor și strategiilor naționale în materie de politică externă și integrare europeană;
- Cunoașterea mediului asociativ din Moldova și a cadrului legislativ general care reglementează activitatea ONG-urilor;
- Capacitate de a învăța rapid – demonstrată prin experiență de muncă sau alte activități relevante;
- Cunoașterea bună a limbilor română, rusă și engleză;
- Utilizarea bună a calculatorului (MS Office, Internet);
- Abilități de utilizare a rețelelor de socializare în scopul diseminării informației și promovării activităților și a produselor APE;
- Capacitatea de a lucra independent și în echipă;
- Gestionarea corectă și eficientă a timpului;
- Manifestă responsabilitate, flexibilitate;
- Motivație de a însuși noi abilități.
Pentru depunerea dosarului este necesar de:
- CV-ul actualizat, cu indicarea a 2 persoane de referință și datele de contact ale acestora;
- O scrisoare de motivare (maxim o 1 pagină).
Dosarul completat va fi expediat pe adresa electronică liudanofit@yahoo.com cu subiectul „Coordonator de program APE”. Termenul limită pentru depunerea dosarului: 28 iunie, ora 18.00.
Pentru informații suplimentare, contactează: Asociația pentru Politica Externă APE, str. A.Șciusev 64, Chișinău MD-2012, Republica Moldova. Tel. +373 22 21 09 86, www.ape.md.