Asociația pentru Politica Externă anunță concurs de selectare a trei experți pentru elabora un studiu privind evoluția politicii externe a Republicii Moldova în perioada 2009-2019

318

A.O. “Asociația pentru Politica Externă” anunță concurs de selectare a trei (3) experți pentru a elabora un studiu analitic în cadrul proiectului Moldovan foreign policy white book – Evolution of the foreign policy of the Republic of Moldova 2009-2019”, finanțat de Fundația Konrad Adenauer Stiftung (KAS).

Scopul acestui proiect este de a analiza evoluția politicii externe a Republicii Moldova după schimbarea regimului de guvernare din 2009 și evaluarea perspectivelor de dezvoltare a țării la nivel național și regional în contextul noilor provocări și riscuri geopolitice.

Proiectul dat are următoarele obiective:

  1. Evaluarea politicii externe bilaterale a Republicii Moldova în raport cu statele vecine – România și Ucraina;
  2. Analiza relațiilor bilaterale moldo-ruse, precum și perspective de dezvoltare a acestora în viitorul apropiat;
  3. Examinarea dialogului politic al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în contextul implementării Acordului de Asociere cu UE;
  4. Evaluarea dezvoltării relațiilor bilaterale cu alți actori politici regionali și internaționali;
  5. Analiza politicii regionale și de securitate a Republicii Moldova cu privire la ultimele evoluții din regiune și noile amenințări la adresa securității regionale;
  6. Examinarea cooperării multilaterale a Republicii Moldova în cadrul diverselor organizații internaționale: ONU și instituțiile sale, Uniunea Europeană, OSCE, NATO, Consiliul Europei, GUAM etc, precum și impactul asupra promovării intereselor naționale la nivel regional și la nivel internațional.

Rezultatul proiectului va fi publicarea unui studiu comprehensiv în limba română, tradus în limbile rusă și engleză, precum și prezentarea acestui material analitic grupului țintă: studenți și profesori din instituțiile de învățământ superior, reprezentanți ai instituțiilor de stat și neguvernamentale relevante, comunitatea de experți și cercetători, precum și mass-media.

Cerințe față de candidați:

  1. Studii superioare în științe sociale precum: științe politice, relații internaționale, drept sau alte domenii relevante;
  2. Cel puțin 5 ani de experiență profesională în domeniul cercetării, elaborării de studii, analize sociologice în domeniu;
  3. Cunoașterea instrumentelor metodologice de cercetare și elaborare a unui material analitic;
  4. Abilități de gândire critică, analiză și sistematizare;
  5. Cunoașterea bună a limbilor română, rusă și engleză;
  6. Capacitatea de a scrie clar, concis și argumentat;
  7. Responsabilitate, flexibilitate și creativitate;
  8. Capacitatea de a lucra independent și în echipă.

Pentru depunerea dosarului este necesar:

  1. CV-ul actualizat în limba română sau engleză, să conțină inclusiv lista de studii, cercetări, articole elaborate;
  2. O scurtă descriere a metodologiei propuse privind realizarea studiului

Termenul limită pentru depunerea dosarului este 2 August 2019, ora 18.00.

Dosarul completat va fi expediat electronic la adresa de e-mail: liudanofit@yahoo.com cu subiectul ”Expert_studiu_Evoluția politicii externe a Republicii Moldova 2009-2019”.