Primii 59 de beneficiari desemnați ai Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”

297

Societatea civilă în Republica Moldova este un actor important în viața social-economică și politică a țării, precum și un catalizator al reformelor, datorită cărora anumite probleme la nivel local își pot găsi soluționarea prin intermediul diferitor proiecte. Acum, acest lucru este posibil datorită programului de grant finanțat de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung, din cadrul proiectului ”Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

sursa: dezvolt.md

Astfel, 59 de organizații ale societății civile din diferite regiuni ale țării au fost desemnate beneficiare în urma primului apel de grant, care vor obține finanțare nerambursabilă pentru a contribui la dezvoltarea și consolidarea principiului bunei guvernări în Republica Moldova. Reprezentanții celor 59 de organizații non-guvernamentale au participat în cadrul unui eveniment de networking, care s-a desfășurat la Chișinău în data de 22 octombrie curent. Invitatul de onoare, Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Ambasadorul Peter Michalco alături de reprezentantul Konrad Adenauer Stiftung, Stephan Malerius, au înmânat acestora câte un certificat de confirmare de obținere a finanțării pentru proiectul propus.

sursa: dezvolt.md

 

“Am încurajat organizaţiile care intenţionează să aducă schimbarea, să contribuie la soluţionarea problemelor în localităţile unde activează. O societate civilă responsabilă și activă este garantul dezvoltării democratice a unei țării”, a declarat la eveniment Peter Michalko, Șeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău. De asemenea, oficialul a menționat că ”Uniunea Europeană urmărește scopul de a crea parteneriate între Guvern, societatea civilă și alți actori socio-economici în dialogul de politici și de a contribui la implementarea Acordului de Asociere în domeniile bunei guvernări, dezvoltării sociale și protecției sociale”.

sursa: dezvolt.md

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de training pe comunicare și vizibilitate pentru beneficiarii primului apel de grant.

Amintim că, Asociația pentru Politica Externă este unul dintre partenerii proiectului responsabil de regiunea Centru a țării, unde vor fi implementate proiectele următoarelor organizații:
AO Bastina Frăsînești
AO Asociația pentru Transparența și Apărarea Drepturilor Omului – Cetățean activ
AO Kaizen Grup
AO Your Right
Centrul de Informare și Resurse PRO BONO
AO Astra Anenii Noi
AO Parteneriat Social
Asociația Pedagogilor, Studenților și Elevilor VADEMECUM, APSEV
AO Alternative Sociale
Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Studentilor si Tinerilor ASIST
Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova ABRM
AO Comunitatea WatchDog.md
AO Institutum Virtutes Civilis
Comunităţi Active pentru Democraţie Participativă
AO ADR Agenția pentru Dezvoltare Regională Habitat
Alianța Organizațiilor pentru persoane cu dizabilitati din RM AOPD
Institutul pentru Inițiative Strategice IPIS
AO Femeia și Copilul – Protecție și Sprijin
Keystone Human Services International Moldova Association

Lista organizațiilor beneficiare din celelalte regiune este accesibilă pe pagina web a proiectului: www.dezvolt.md