70 de femei, activiste, lideri de opinie, reprezentante ai societății civile s-au convocat la Viena, Austria, 19-20 februarie 2020, în cadrul primului Forum Global al Femeilor pentru Pace și Acțiuni Umanitare, la care a participat și Directorul Executiv Interimar APE, Ludmila Nofit. Evenimentul a fost organizat cu suportul Women’s Peace & Humanitarian Fund (WPHF) împreună cu Austrian Development Agency (ADA) și Global Network of Women Peacebuilders (GNWP).
Acest Forum a reprezentat o platformă unică, unind femeile activiste locale din 17 țări din Europa, Africa, Asia, Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu și America Latină, în vederea stabilirii priorităților cheie și identificării suportului necesar pentru activitatea acestora în scopul consolidării păcii și răspunderii crizelor umanitare.
Evenimentul a debutat cu o sesiune de preparatorie, unde participantele au avut oportunitatea de a face un schimb de experiență și exemple privind procesul de localizare a agendei *Femei, Pacea și Securitatea în țările de origine implementatoare a unui plan național sau local în acest sens. Amintim că Guvernul Republicii Moldova a aprobat în martie 2018 Planul Național de Acțiuni privind implementarea Rezoluției 1325. De asemenea, în cadrul sesiunii s-au discutat despre lacunele și obstacolele majore în vederea realizării depline a unor asemenea planuri. În context, menționăm cele mai stringente provocări: crizele politice și economice interne, resurse financiare limitate, participarea nesemnificativă sau absentă a femeilor negociatoare și sau mediatoare în procesele de soluționare a conflictelor, lipsa abilităților financiar-economice în rândul femeilor, implicarea limitată a autorităților publice centrale și locale etc.
Acestea și alte provocări sunt specifice Republicii Moldova inclusiv faptul că Guvernul de la Chișinău întâmpină dificultăți privind abordarea subiectelor de securitate din perspectiva agendei Femeia, Pacea și Securitatea în contextul procesului de reglementare transnistreană. În consecință, un rol important îl joacă societatea civilă care au oportunitatea de a implica organizațiile non-guvernamentale, precum și femei activiste din regiunea transnistreană în activitățile desfășurate pe dimensiunea gender. Un exemplu elocvent este participarea reprezentanților mass-media din pe întreg teritoriul Republicii Moldova la un atelier de lucru dedicat implementării Rezoluției 1325, organizat de APE în parteneriat cu GNWP.
Un subiect important de discuție pe agenda Forumului a fost necesitatea stringentă fondurilor pentru realizarea inițiativelor menite să asigure participarea femeilor la toate nivele în acțiuni de pace și umanitare în comunitățile lor locale. În acest context, reprezentanții organizațiilor internaționale precum Austrian Development Agency, Uniunea Europeană, reprezentanții țărilor precum Germania, Estonia, Norvegia, Canada, Slovenia, Olanda, împreună cu delegatul companiei tehnologice Dell Technologies au reconfirmat angajamentul acestora de a susține în continuare consolidarea participării femeilor în activitățile menite să asigure o dezvoltarea pașnică și sustenabilă.
Forumul a culminat prin elaborarea și adoptarea unei Declarații comune, care reflectă prioritățile cheie pe dimensiunea gender, precum și o serie de recomandări pentru organizațiile internaționale și regionale (ONU și instituțiile relevante specializate, OSCE, UE etc.), autoritățile centrale și locale, instituții financiare, societatea civilă, mass-media și alți actori relevanți. Declarația urmează să fie înaintată și prezentată către Consiliul de Securitate al ONU, precum și la alte foruri de nivel înalt.
Amintim că Asociația pentru Politica Externă în parteneriat cu organizația non-guvernamentală Gender Centru și Global Network of Women Peacebuilders au implementat în perioada 2018-2019, proiectul regional “Strategii locale, naționale și regionale de îmbunătățire a implementării Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU 1325 în Armenia, Azerbaijan, Georgia, Moldova și Ucraina” cu suportul financiar al Agenției de Dezvoltare Austriacă (ADA).
*Rezoluția 1325 a Consiliului ONU de Securitate privind Femei, Pacea și Securitatea