Consultare publică APE cu reprezentanții instituțiilor de stat: “Posibilități de realizare practică a obiectivelor și priorităților ale instituțiilor cu atribuții în asigurarea securității statului pentru septembrie-decembrie 2023”, 4 octombrie, 2023 în cadrul proiectului BREN, IWPR, UK Government „Consolidarea angajamentului societății civile în protecția securității naționale sub noile amenințări hibride”.
Asociația pentru Politica Externă (APE) a organizat o nouă consultare publică cu reprezentanți ai instituțiilor statului, societății civile și mediului academic. Evenimentul s-a axat pe prioritățile în activitatea instituțiilor cu atribuții în domeniul asigurării securității statului și pe posibilitățile de realizare ale acestora. Reprezentanții Ministerului Apărării, Serviciului Vamal, Serviciului Protecție și Pază de Stat, Biroului Politici de Reintegrare, Inspectoratului Național de Probațiune, precum și ai altor instituții, au adus în discuție cele mai prioritare domenii de activitate și au identificat principalele obstacole pe care le întâmpină. De asemenea, au fost abordate planurile de viitor în vederea consolidării securității statului și au fost trasate obiectivele pe termen mediu și pe termen lung.
Consultarea publică este organizată în cadrul proiectului „Consolidarea angajamentului societății civile în protecția securității naționale sub noile amenințări hibride” implementat de către APE în parteneriat cu Nord News, Centrul European „Pro-Europa” din Comrat și Zona de Securitate, finanțat printr-un grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) cu suportul Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.