Vitalie GUȚU, Zona de Securitate

Unul dintre elementele noii strategii venite din partea Moscovei pentru destabilizarea situației din Republica Moldova constă într-un narativ conform căruia în regiunea transnistreană istoria Rusiei va fi predată folosind manuale în care evenimentele recente sunt prezentate într-o interpretare propagandistică a Kremlinului. Se cunoaște faptul că noile manuale școlare au fost deja livrate în regiune, cu toate că Tiraspolul neagă acest lucru.

PROPAGANDĂ SUB MASCA EDUCAȚIEI

La 20 octombrie, „Ruskii Dom” din Repulica Moldova, sub egida Rossotrudnicestvo, a distribuit 2500 de manuale școlare de producție rusă destinate „tinerilor din Transnistria”. Printre acestea se numără un manual de istorie a Rusiei pentru clasa a IX-a, adaptat elevilor cu dezvoltare intelectuală specială.

Jurnaliștii Zona de Securitate au citit manualul. Acesta conține o serie de clișee propagandistice despre agresiunea rusă împotriva Ucrainei, justificând războiul prin lupta Federației Ruse pentru „dreptul de a vorbi în limba rusă” și „politica de teroare” a Kievului. Doar citatul cu care începe fragmentul din capitolul „Relațiile dintre Rusia și Occident în 2022. Operațiune militară specială în Ucraina” are o greutate aparte: „După lovitura de stat de stat din Ucraina din 2014, locuitorii Donbasului și ai altor teritorii ucrainene au continuat să-și apere dreptul de a vorbi în limba rusă și să susțină apropierea de Rusia. În răspuns la aceasta, autoritățile de la Kiev au adoptat o politică de teroare împotriva populației civile.

Sau un alt citat, care, în manieră propagandistică, denumește principalele obiective ale „operațiunii militare speciale”, așa cum autorii manualului (și autoritățile ruse) numesc războiul Rusiei în Ucraina: „Rusia nu a avut altă opțiune decât să apere populația republicilor autoproclamate (LNR și DNR) și propriile granițe. La 24 februarie, Forțele Armate ale Federației Ruse au venit în ajutor și au început să desfășoare o operațiune militară specială. Președintele Rusiei, V.V. Putin, a numit drept principalele sale obiective demilitarizarea și denazificarea Ucrainei.

REACȚIA AUTORITĂȚILOR DE LA CHIȘINĂU

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, au declarat că transferul manualelor propagandistice în regiunea transnistreană este „un gest ostil al Rusiei față de cetățenii Republicii Moldova”. Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a declarat că această tranșă de manuale ruse nu a trecut prin punctele vamale ale Republicii Moldova și, cel mai probabil, a fost adusă „cu ajutorul reprezentanței diplomatice”. Expertul în securitate Alexandru Flenchea susține că acest incident atrage atenția asupra unei alte probleme mult mai importante, și anume că manualele din Republica Moldova nu ajung pe malul stâng al Nistrului, iar copiii de acolo sunt privați de dreptul de a învăța în limba română.

Începând cu noul an școlar din 2023, elevii din Federația Rusă și din teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei studiază istoria conform unui curriculum actualizat. Noua curriculă este reflectată în manuale unice de istorie a Rusiei, dezvoltate de un grup de autori, printre care se află și fostul ministru al Educației, Vladimir Medinski. Expresia „manualele Medinski” a devenit deja consacrată. În noile manuale s-au adăugat paragrafe despre evenimentele din Donbas, acordurile de la Minsk și „Forțele Armate ale Sud-Estului Ucrainei”. Ele justifică invazia Federației Ruse în Ucraina presupusă de o amenințare din partea Occidentului și de un „neonazism ucrainean” inventat.

În manualele „Istoria Patriei” pentru clasa a IX-a, care au ajuns în regiunea transnistreană, toate aceste narative sunt repetate. Precizăm că, Federația Rusă trimite în mod regulat manuale școlare în regiunea transnistreană, inclusiv în școlile corecționale. Cea mai amplă tranșă, în număr de 4000 de exemplare, a fost livrată în noiembrie 2021. Majoritatea manualelor au fost direcționate către școala corecțională-internat din satul Glinoe din raionul Slobozia. Cel mai probabil că manualele „Istoria Patriei” destinate „elevilor cu tulburări intelectuale” (cum este menționat pe manual) să ajungă și la această școală.

La finele lui octombrie, pe site-ul așa-numitului Minister al Educației din regiunea transnistreană, a apărut o declarație. Pretinsele autorități din stânga Nistrului declară că istoria este predată în regiune doar folosind manualele din așa-numita listă oficială, care au fost supuse expertizei. Și au subliniat că până în prezent, noile manuale care au intrat în această listă nu au ajuns în regiune.

Un detaliu interesant trebuie de remarcat. Datele de publicare ale manualului, care a fost livrat în regiunea transnistreană, sunt marcate ca „anul 2024”, chiar dacă manualul a fost tipărit în anul 2023. De obicei, anul indicat pe manuale corespunde anului de publicare sau anului estimat de utilizare. În contextul materialelor educaționale, este obișnuită practica de a indica anul următor ca dată de publicare. Acest lucru poate fi realizat din mai multe motive:

  • Planificarea procesului de învățământ: Manualele destinate să fie utilizate în următorul an școlar pot avea anul curent ca dată pentru a reflecta relevanța lor și conformitatea cu planurile de învățământ și programele la începutul cursurilor.
  • Logistica publicării: În procesul de pregătire și tipărire a manualelor, pot fi luate în considerare distribuția și utilizarea lor în anii școlari ulterioare.
  • Dacă manualul este destinat să fie utilizat în anul următor, este perfect normal să vezi anul de publicare 2024.

Regiunea transnistreană întotdeauna a urmărit procesul de armonizare cu sistemul educațional al Federației Ruse. Pe malul stâng al Nistrului, elevii studiază după manuale și programe rusești de foarte mult timp. În 2015, în timpul mandatului fostului lider al regiunii transnistrene, Evgheni Șevciuk, a avut loc o înlocuire masivă a manualelor școlare. Atunci, 360 de mii de manuale rusești, pregătite conform noilor programe, au fost distribuite școlilor din regiunea transnistreană.

Dar acum, în mass-media regiunii de pe malul stâng al Nistrului, nu veți găsi știri despre apariția „manualelor moderne de istorie a Rusiei” sau chiar știri despre faptul că „Casa Rusă” a predat Tiraspolului 2500 de manuale noi. În trecut, presa din regiune scria activ despre asta, dar acum parcă a luat apă-n gură.

Cu toate că locuitorii regiunii cu care am reușit să discutăm asociază acest lucru cu atitudinea elitelor financiare din regiunea transnistreană, care au interese de afaceri în Ucraina, ei preferă să nu vorbească despre război după începerea invaziei extinse a Rusiei în Ucraina. Într-un interviu acordat Zona de Securitate, Alexandr Udodov, un activist care a părăsit regiunea transnistreană acum câțiva ani și locuiește acum în Chișinău, împărtășește preocupările sale că noile manuale școlare au fost introduse pentru a testa reacția publicului. „Federația Rusă examinează nivelul de loialitate față de propagandă. Transnistria este o regiune specială cu lupte proprii de interese, comerț cu UE și o distanță geografică considerabilă față de Rusia. În regiune, se formează opinii diverse despre ceea ce se întâmplă”, remarcă Udodov.

Activistul afirmă că accentul pus pe „neonaziștii” ucraineni în manuale nu este în interesul local din cauza legăturilor comerciale cu Europa. Prin urmare, subiectul războiului este trecut sub tăcere în regiune, iar informațiile despre acesta sunt transmise doar de canalele de televiziune rusești. Udodov adaugă că în regiune nu există instrumente pentru măsurarea opiniei publice, iar autoritățile locale încearcă să stăvilească fluxurile de informații legate de teme militare, deoarece nu știu la ce consecințe să se aștepte.

„Manualul de istorie care a ajuns la Tiraspol este o versiune demo permisă de narativul lui Medinski. Aversiunea față de Vest se strecoară din fiecare pagină. Dar cum vor reacționa locuitorii regiunii nu este cunoscut, așa că au decis să testeze această idee prin manipulare informațională”, a remarcat Udodov. Activistul a observat, de asemenea, că tema noilor manuale de istorie a Rusiei din Tiraspol a fost adusă în discuție înaintea alegerilor locale din Moldova. Manualele sunt destinate școlilor corecționale și este puțin probabil să fie utilizate în mod obișnuit. Nu se spune încă că vor fi introduse în programul școlar. Cred că înțelegeți că Rusia mai are o șansă de a-și consolida poziția în Moldova. Și această temă ar putea înlocui cu succes agenda, a mai subliniat Udodov pentru Zona de Securitate.

Vitalie Guțu, jurnalist, președintele A.O. Academia de Creație și Inovații. De mai bine de 15 ani profesează jurnalismul de televiziune. Pe parcursul activității sale a fost reporter, editor, producător, director al departamentului Știri și Dezbateri la postul public de televiziune MOLDOVA 1. În 2014 devine corespondent special al TVR 1 la Chișinău, ulterior reporter la TVR MOLDOVA, moderator de talk-show-uri social-politice. Peste 3 ani ajunge director al departamentului Știri la TVR MOLDOVA. În paralel, realizează munca de editor-șef la postul regional de televiziune ELITA TV. Este managerul portalului de știri Moldova9.com. La facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării este lector unviersitar. Are publicate mai multe articole științifice.

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Consolidarea angajamentului societății civile în protecția securității naționale sub noile amenințări hibride” implementat de către APE în parteneriat cu Nord News, Centrul European „Pro-Europa” din Comrat și Zona de Securitate, finanțat printr-un grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) cu suportul Biroului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (FCDO). Opiniile, constatările și concluziile prezentate în acest articol aparțin autorului și nu reflectă neapărat cele ale IWPR sau ale Guvernului Regatului Unit.

Articolul poate fi accesat și pe pagina Nord News: https://nordnews.md/vitalie-gutu-cum-forteaza-propaganda-de-la-kremlin-regiunea-transnistreana-sa-se-opuna-razboiului-istorie-in-stilul-lui-putin/#google_vignette